Vie împărăţia Ta, dar facă-se voia mea! sau Cine face mofturi la mâncare, rămâne flămând

a_id3744img1

Cred că mofturile se nasc din multiplele posibilităţi de alegere. Dacă ai doar un singur fel de mâncare, de exemplu, nu ai din ce alege şi prin urmare nu poţi face mofturi. Varietatea meniului, îţi oferă şi libertatea de a alege ce să mănânci şi ce să refuzi. Mofturile însă nu au de a face cu libertatea legitimă de a alege mâncarea (că tot am luat-o ca exemplu) care îţi pică bine din punct de vedere a toleranţei intestinale sau din punct de vedere al orientărilor moral-religioase. A face mofturi însemnă de fapt a invoca motive lipsite de temei pentru a nu consuma un anumit meniu deşi este bun şi sănătos.

Mofturoşi găsim nu doar în domeniul gastronomic, ci în mai toate domeniile cum ar fi pildă cel spiritual.

1 În al şaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrânii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul, şi au şezut jos înaintea mea.

2 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

3 „Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul, Dumnezeu.” (Ezechiel 20,1-3)

Dacă în domeniul gastronomic mofturoşii riscă să rămână flămânzi, in cel spiritual, cei mofturoşi riscă să fie ignoraţi de Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu retrage lumina de la cercetătorul sincer. Dar dacă cercetătorul refuză să umble în lumina deja descoperită, a cere o lumină suplimentară devine o încumetare. Oamenii, adesea caută mai multă lumină, în nădejdea evitării vreunei datorii neplăcute pe care Dumnezeu le cere să o îndeplinească.

La locul de închinare auzi adesea rugăciuni care conţin următoarele cuvinte: „Doamne, arată-ne voia Ta, descoperă-ne ce să facem…” În general aceste cuvinte sunt inutile şi de umplutură în rugăciune. Cam toţi ştim care e voia lui Dumnezeu cu privire la noi, e scrisă în Biblie, şi ea este sfinţirea nostră. Iar ca şi grup de credincioşi iarăşi avem revelată voia Lui; trăirea în pace unul cu altul, dragostea frăţească, vestirea Evangheliei, etc. Problema nu este că nu ştim, ci că nu vrem să trăim ce El ne cere. Atunci când un „credincios” care nu vrea să ierte pe cel care a greşit faţă de el, se roagă să-i fie revelată voia lui Dumnezeu, mă întreb nu-i asta o încumetare soră cu nesimţirea? Suntem dispuşi să facem alte zece lucruri pe care nu le cere Dumnezeu să le facem decât să împlinim voia Lui evidentă şi explicită. De exemplu, care dintre următoarele situaţii au regim de urgenţă vizavi de voia lui Dumnezeu – să faci două săptămâni de evanghelizare sau să te împaci cu apropele tău cu care nu mai ai relaţii de multă vreme? Să predici sau să grăbeşti spre împăcare? Răspunsul este evident, şi îl găsim tot în Scriptură: „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5,23.24). Unora li se pare însă că voia lui Dumnezeu este invers, e mai importantă o campanie de evanghelizare decât o căutarea a aceluia care are ceva cu tine şi a te împăca cu el. Amândouă situaţiile fac parte din voia lui Dumnezeu dare foarte important în ce ordine le împlineşti. Rezolvarea conflictului îţi aduce binecuvântare asupra misiunii.

Motivul pentru care tot cerem decoperirea voiei lui Dumnezeu, este pentru a-L „determina” pe Dumnezeu să dea undă verde voiei noastre (vezi cazul lui Balaam). Omul care îşi acoperă păcatele cu o manta de pietate („Doamne, descoperă-ne voia Ta”), înmulţind formele religioase pentru a abate atenţia de la faptele lui rele, este dezgustător pentru Domnul. Adevărata rugăciune, nerostită, în acest context este de fapt: „Doamne cât de mult pot păcătui şi totuşi să fiu mântuit? Care este ultima linie a graniţei harului Tău, ca să ştiu cât să mă întind?”

Unii ajung la 80 de ani şi tot mai cer descoperirea voiei lui Dumnezeu în viaţa lor. Însă trenul acela a trecut de foarte multă vreme, iar ei încă mai aşteaptă în gara părăsită. Există însă un mare pericol aici. Tot insistând să se facă voia ta, „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2Tesaloniceni 2, 11.12). Tăcerea lui Dumnezeu ar trebui să ne facă să înţelegem că nu la El este problema, ci la noi, şi dacă nu primim o nouă descoperire a voiei Lui înseamnă că nu am împlinit-o pe prima.

Asta nu au înţeles-o nici bătrânii lui Israel. Deşi înrobit, poporul nu-şi mai venea în fire, păcatele făcute acasă le continuau şi în robie. Dar cu toate acestea ei vin înaintea profetului să-l întrebe pe Dumnezeu ce solie le mai dă, deşi poruncile erau pe faţă călcate iar sabatele lui Dumnezeu, ziua Lui cea sfântă, pângărite.

Răspunsul lui Dumnezeu este hotărât: „…nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi”. Cine face mofturi la mâncare, rămâne flămând, iar cine alege în voia lui Dumnezeu, este în pericolul de a fi neales printre moştenitorii lui Dumnezeu. Doamne, pentru azi şi pentru toate zilele, „voia Ta, doar voia Ta, să se facă-viaţa mea”, şi ajută-mă s-o accept.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *