Solidaritatea

Dacă ospitalitatea implică aşteptarea celor care va trebui să-i slujeşti, solidaritatea presupune căutarea celor care au nevoie de slujire. În timpul în care Pavel scrie epistola, se aflau deja destui creştini care sufereau pentru credinţa lor în temniţe având condiţii grele de vieţuire. Practic, ei depindeau de cei liberi pentru a trăi. Dincolo de hrană ei aveau nevoie de susţinere morală şi încurajare. Cei care îi vizitau erau şi ei expuşi pericolului de a fi închişi la rândul lor. Nu exista nici o garanţie că se vor mai întoarce acasă, astfel era mult mai sigur să stea acasă şi doar să se roage fără o implicare activă.

Rugăciunea are şi ea rostul ei în sprijinul celor în nevoi, dar ea poate deveni modalitatea şi justificarea cea mai ieftină de a nu face nimic din ceea ce iese din zona de confort. Rugăciunea are efect doar dacă e însoţită de o autentică dorinţă de implicare. Te rogi degeaba pentru săraci dacă nu întinzi mâna să le dai o felie de pâine celor care îi ai lângă tine. Te rogi degeaba pentru copiii bolnavi de leucemie, pentru sinistraţii din zonele calamitate dacă buzunarele tale sunt zăvorâte cu 7 lacăte, iar contul tău bancar nu poate fi „deranjat” decât peste 6 luni că altfel pierzi dobânda.

Ne convine sau nu, Isus a spus că soarta unui om la judecata finală va fi evaluată de modul în care a lăsat să se reverse dragostea lui Dumnezeu prin el în domenii precum vizitarea celor închişi pentru numele Lui, hrănirea celor flămânzi, vizitarea celor bolnavi, etc (Matei 25, 31-46). Judecata finală nu se va concentra pe doctrină sau pe comportamentul religios al cuiva ci aşa cum scrie E.G.White „cei pe care Hristos îi va lăuda la judecată, au cunoscut poate, puţină teologie, dar au cultivat principiile Lui”. „Când popoarele vor fi adunate înainte Lui, vor fi acolo numai două clase şi viitorul lor în veşnicie va fi hotărât de ceea ce au făcut sau au neglijat să facă pentru El, în persoana celor săraci şi suferinzi.”

urmează Puritatea căsniciei

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

1 comentariu

    Nu am fost „in lanturi”, am fost la cei care traiesc in inchisoare. A-i vizita, cand si cand, a le zambi, a le spune un cuvant de incurajare, a le oferi de sarbatori cateva bunatati, este ceva! Dar a te pune in locul lor, a incerca sa traiesti trauma lor launtrica, sa nu te bucuri de increderea celorlalti, sa traiesti intr-un orizont limitat inseamna altceva. „Ce ati vrea sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel!”
    Am facut armata intr-un oras mare. La sfarsit de saptamana, in mai multe randuri, abia steptam sa ma duc la biserica din oras, pentru o ora sau doua. Era in perioada regimului trecut, cand iesirea din unitate si frecventarea bisericii in haine militare era o aventura. Asteptam intalnirea cu fratii in aceeasi credinta. Imi ocupam, linistit locul, ascultam, ma intalneam in inchinare cu Dumnezeu si dupa slujba ma intorceam in unitate, bucuros pentru intalnirea cu Dumnezeu, dar intristat si marcat de faptul ca cei prezenti faceau abstractie de prezenta unui strain imbracat in uniforma. Ma simteam ca si cand cineva mi-ar fi zis:” ce cauta omul asta printre noi… treaba lui… noi avem treaba noastra!” Il laud pe Dumnezeu ca atunci, la 19-20 de ani nu m-am poticnit. De atunci mi-am propus sa aplic regula de aur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *