Fală mare, traistă goală.

teresa__boast_print

„Spune Tirului: ,Tu, care stai pe malul mării, şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Tirule, tu ziceai: ,Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!'” (Ezechiel 27,3).

„Fiul omului, spune voievodului Tirului: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: ,Eu sunt Dumnezeu, şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor’, măcar că nu eşti decât om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu.

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu, iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare, şi-ţi vor pângări frumuseţea.

Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri, în mijlocul mărilor.

Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: ,Sunt Dumnezeu’, măcar că eşti om şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?” (Ezechiel 28,2.6-9).


Sigmund Freud spunea că orice act al nostru este motivat din două direcţii: apetitul sexual şi dorinţa de mărire, iar John Dewey, unul dintre cei mai mari filozofi americani, formulează aceeaşi ideea lui Freud, într-o manieră puţin diferită, spunând că cea mai adâncă dorinţă a naturii umane este aceea de a fi important. Iar epatarea şi grandomania care ne provoacă, de cele mai multe ori îşi au graniţa între penibil şi grotesc, între murdar şi imoral.

Dale Carnegie în cartea sa Secretele succesului, aminteşte câteva personaje celebre din istorie care în dorinţa de a se simţi importanţi au trăit în zona acestor graniţe amintite mai sus. George Washington, de exemplu, dorea să fie numit „Măria sa, Preşedintele Statelor Unite”, iar Columb pretindea titlul de „Amiral al Oceanului şi Vicerege al Indiei”. Ecaterina cea Mare refuza să deschidă scrisorile care nu-i erau adresate „Majestăţii Sale Imperiale”. Victor Hugo a nutrit speranţa ca oraşul Paris să fie numit asemena lui, în semn de omagiu. Pentru a se simţi importantă, doamna McKinley, soţia preşedintelui Statelor Unite, îşi sustrăgea soţul de la afaceri importante doar ca să stea la căpătâiul ei ore întregi, tinându-l de braţ până adormea. Insista să meargă împreună cu ea la dentist; o dată făcând o urâtă scenă când preşedintele a lăsat-o singură pentru a nu rata o întâlnire cu ministrul de externe.

Rockefeller a reuşit să strângă milioane de dolari pe care nu i-a cheltuit niciodată, tot din dorinţa de a se simţii important. Aceeaşi dorinţă impulsionează şi azi familii bogate ca să-şi facă locuinţe mult mai mari decât au nevoie, cu încăperi care nu le vor locui niciodată. Setea după importanţă va face o mare parte de oameni să fie mereu la ultima modă, să conducă maşini de ultimul tip, gadget-uri de ultimă apariţie, şi ne va face să ne lăudăm mereu genialele progenituri.

Grandomania, sau mania de a te crede om însemnat, valoros, de a-ţi acorda o importanţă nejustificată, porneşte dintr-un interior găunos. Este rodul unui dezechilibru psiho-moralo-spiritual. Există într-adevăr, în noi un simţământ al nimicniciei, care apare încă de la vârste fragede, dar care are o rezolvare sublimă şi unică în Dumnezeu. Adevărata şi corecta importanţă ne-o dă El şi Fiul Său, Isus Hristos, iar dovada este jertfa mântuitoare a lui Isus.

Biblia ne spune că noi suntem importanţi şi valoroşi, dar asta doar dacă alegem să rămânem ai lui Dumnezeu. Omul este împlinit doar prin El. „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi Te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43,4).

Faptul că suntem numiţi „fii şi fiice” ai lui Dumnezeu (2Corinteni 6,18), ne dă perspectiva unei noi identităţi, care o putem avea, aceea de prinţi şi prinţese ai Împărăţiei slavei lui Dumnezeu.

Acest statut ne responsabilizeză moral, civil, social, spiritual. Ori, eu cred că, tocmai asumarea responsabilităţii este ceea ce ne sperie şi ne face să renunţăm la adevărata importanţă şi valoare pe care le acordă Dumnezeu. Pe de altă parte, nu suntem mulţumiţi cu limitele importanţei cerute de Dumnezeu, noi vrem să fim mai importanţi, sau mai bine zis, să ne credem mai importanţi decât consideră El că este bine pentru noi.

Cădem astfel înspre prăpastia în care a căzut Lucifer, devenit diavol, şi asta exact din cauza unei dorinţe de afirmare dincolo de limitele stabilite de Creator (citeşte despre căderea lui Lucifer tot Ezechiel 28, 11-19, în alegoria cu regele Tirului). Este o gândire infantilă să crezi că o creatură este mai inteligentă decât creatorul ei sau că îi poate lua locul. Tot la fel de infantil gândim şi noi, oamenii mari, care continuăm să credem că ştim mai bine decât Dumnezeu ce ne face bine şi ce nu, care este binele şi care este răul.

Marea durere este că dorim să fim importanţi prin lucruri lipsite de importanţă şi ne dăm importanţi cu lucruri fără importanţă şi sortite prăpădului (accesând această pagină vei vedea un exemplu: http://voce.ro/tag/grandomanie). Aşa cum bine remarca cineva, grandomania este o clădire cu mai multe etaje, dar căreia îi lipseşte parterul. Ceea ce este cu adevărat important, este de fapt ceea ce lipseşte, iar asta nu e nimic altceva decât, aşa cum spune zicala românească, fală mare, traistă goală. Sau aşa cum zice Biblia: „îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”.

Ceea ce este cu adevărat important, trece de bariera efemerului, nu stă în lucruri ci în fiinţele create după chipul Creatorului, şi mai presus de toate, are de a face cu realitatea celestă unde trăieşte Dumnezeu, şi cu persoana lui Dumnezeu. „… oricine se laudă, să se laude în Domnul.” Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă” (2Corinteni 10,17.18).

Îţi doresc o zi în care Împăratul să te laude !

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *