Cea mai de preţ moştenire

„Iată moştenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moştenirea lor. Să nu le daţi nici o moşie în Israel: Eu voi fi moşia lor!” (Ezechiel 44,28).

Printre cele mai frecvente lupte, au fost şi luptele pentru obţinerea unei moşteniri. Oamenii s-au luptat pentru bucata de pământ din timpuri străvechi. Genesa 10,25 ne spune că: „Lui Ebner i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul.” Intrarea lui Peleg(împărţire) în istoria biblică are de-a face cu faptul că pe vremea lui, pământul suferea o transformare ne mai cunoscută până atunci. Atunci au început oamenii să bată tăruşi, să traseze delimitări, şi să-şi apere bucata de pământ cu sabia. Evenimentul se pare că a fost marcant pentru Ebner, motiv care a adus la numirea unui băiat în concordanţă cu evenimentele prezente atunci – împărţirea pământului.

De atunci lucrurile sunt tot pe acelaşi făgaş, alunecând spre panta autodistrugerii. Am ajuns azi, mai mult ca niciodată să investim timp, energie, nervi şi chiar viaţa în lucruri. Ne certăm pentru pământ şi uităm că de fapt ne trebuie atât de puţin la final. Instinctul de supravieţuire este mai puternic decât făgăduinţa că El ne poartă de grijă, iar sindromul celui care are mai mult ne face să nu dormim nopţile, să investim, să acumulăm, ca apoi să murim istoviţi şi neîmpliniţi. Ori asta este o ofensă la adreasa lui Dumnezeu care ne-a spus că ne poartă de grijă la fiecare, zilnic. „Alergăm toată ziua să ne stâmpărăm foamea sufletului mâncând din pâinea amară a lucrurilor care ne înconjoară” (Vladimir Pustan). Când viaţa se clădeşte fără o temelie spirituală, ea devine un ucigaş în aşteptare care pândeşte la geam.

Eclesiastul ne învaţă că munca şi proiectele noastre sunt de cele mai multe ori lăudabile, dar dacă le privim ca surse ale sensului suprem, vom fi întotdeauna dezamăgiţi. Eternitatea este punctul cardinal care arată nordul în inimile noastre (Eclesiastul 3,11). Aceasta înseamnă că niciodată nu vom putea găsi împlinirea într-o lucrare întemeiată pe vremelnicie (David Jeremiah).

Chiar dacă în primă instanţă, textele de început au ca şi grup ţintă preoţii, care nu trebuia să aibă ca moştenire o bucată de pământ ci porţii de cer prin şederea în prezenţa lui Dumnezeu, cred că nu ne exclud nici pe noi, creştinii care au fost chemaţi să fim „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt” (1 Petru 2,9). Fără El nu poate exista sens, bucurie şi răspunsuri la problemele vieţii. Averea, în sine, nu este rea; dar averea fără Dumnezeu e cu totul altceva. Niciodată nu vom găsi satisfacţia deplină în viaţa aceasta fiindcă am fost făcuţi pentru veşnicie. „Tatăl nostru ceresc a pregătit pentru noi multe locuri minunate unde să ne adăpostim în drumul nostru, dar e foarte preocupat să nu cădem în greşeala de a ne crede în vreuna dintre ele acasă” (C.S. Lewis). Care vrei să fie moştenirea ta? Să nu uităm că o modalitate prin care putem găsi raiul pe pământ, e să investim în el cât suntem pe încă pământ. Iar accesul la acea bancă e dat de orientarea inimii noastre. Fie ca inima ta şi a mea să arate întotdeauna Nordul lui Dumnezeu – veşnicia, şi înspre acolo să ne fie umblarea.