Paradis fără locuitori ?

say_hello_2_heaven_by_americanpsycho

1 M-a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de miază-zi a altarului.

2 M-a scos pe poarta de miază noapte, şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.

3 Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi, şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.

4 A mai măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri.

5 A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot un râu, care nu se putea trece.

6 El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.

7 Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulţime de copaci pe amândouă părţile.

8 El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în câmpie, şi se varsă în marea şi vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.

9 Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viaţă.

10 Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejele; vor fi peşti de felurite soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi.

11 Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

12 Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac” (Ezechiel 47, 1-12).


Viziunea mă tulbură, simt un gol în stomac, tipul de trăiri care le ai înainte de un examen important. Viziunea pe care Ezechiel o primeste este una desprinsă din basm. Parcă ai citi o poveste frumoasă în care ai vrea să trăieşti, o poveste ce nu ai vrea să se termine. Însă ceea ce Dumnezeu îi arată lui Ezechiel nu este doar un vis frumos sau un basm captivant care să îl folosească la predica următoare pentru a ţine auditoriul cu gura căscată. Ceea ce vede Ezechiel este exact planul şi imaginea pe care Dumnezeu ar dori să le proiecteze în realitate în Canaanul care îi aştepta după terminarea robiei, după absolvirea scolii umilinţei, pocăinţei şi încrederii totale în Dumnezeu din Babilon. De la capitolul 40 până la sfârşit, din cartea lui Ezechiel, totul este o succesiune de detalii cu privire la templu cel nou, slujbele de la templu şi organizarea tării de unde au plecat şi unde dorea Dumnezeu să-i readucă.

Conform a ceea ce scrie în capitolul 47, prima parte, ţara va trece printr-o transformare uimitoare, pustietatea se va preface într-un ţinut fertil, marea va avea peşti de toate felurile şi din belşug, pomii fructiferi vor fi din abundenţă. Dar ceea ce e mai fascinant este că din templu va ieşi apă care va trece prin cetate iar apa aceasta va vindeca râurile şi mările, pe malurile ei vor creşte pomi roditori de diferite soiuri, care rodesc în fiecare lună iar frunzele lor sunt folosite ca şi medicament. Cetatea va avea 12 porţi iar acestea vor purta numele celor 12 seminţii (capitolul 48,30-34).

Durerea şi tulburarea pe care o simt citind, este că deşi Dumnezeu s-a „întrecut” în oferirea de detalii au privire la viziunea lui perfectă pentru noua viaţă a lui Israel, toate cele prezentate au rămas doar la nivel de planuri, deoarece copiii lui Israel nu s-au întors înspre Domnul cu adevărat. Sunt convins că ceea ce Ezechiel le prezenta îi exalta dar ceea ce doreau ei era de fapt un maxim de confort, pe care să li-l dea Dumnezeu, cu un minim de efort din partea lor. Iar acest minim de efort ar fi fost primit de El dacă ar fi inclus predarea vieţii în totalitatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ştia că templul Său nu urma să fie niciodată zidit, de ce trebuia să-şi dea atâta osteneală ca să ofere un plan atât de detaliat al stării viitoare? Răspunsul este: Dumnezeu a încercat toate metodele pentru a atrage pe Israel să accepte distinsul său destin plănuit original pentru el. Până la punctul acesta istoria lor fusese o istorie de repetate înfrângeri. Dumnezeu le oferea acum o nouă ocazie de a începe din nou. Trecutul urma să fie uitat şi niciodată să nu le mai fie pus în faţă. Israel în chip naţional, şi poporul lui ca persoane, era invitat să se folosească de măreaţa ofertă (SDABC). Raiul de pe pământ a fost pierdut pentru că inima lor era încă în robie, noul Canaan nu a ajuns realitate din cauză că Babilonul încă le absorbea privirile.

Pentru un cititor al Scripturii, viziunea este aproape identică cu cea din Apocalipsa (22, 1.2) – râul care iese din locul unde stă Dumnezeu care apoi curge prin cetate si pe ale carui maluri cresc pomi roditori cu rod lunar, care harnescpe cei din cetate, iar frunzele sunt folosite ca si vindecare. Apocalipsa ne dă de înţeles că Dumnezeu nu renunţă uşor la copiii Săi, dacă planurile Sale nu au putut fi materializate cu vechiul Israel, va încerca să le împlinească cu noul Israel, cel spiritual, eu, tu, noi toţi. Una dintre diferenţe este că Pământul Făgăduinţei, Canaanul ceresc este deja pregatit şi îşi aşteaptă cetăţenii. Nu depinde de oameni construcţia cetăţii şi locului edenic, acestea sunt acolo chiar dacă noi nu vom fi. Dumnezeu îşi va împlini promisiunea, indiferent că vor fi mulţi sau puţini aceia care vor avea bucuria să fie acolo. Ar fi păcat şi trist însă, ca Paradisul să fie fără locuitori, iar tristeţea va fi mare pentru cei care nu-l vor putea locui. Fie ca inima să ne fie liberă să se înalţe zilnic spre sferele astrale, iar paşii să nu-şi găsească odihna şi împlinirea decât pe pragul începutului de veşnicie…, Acasă…, în Paradis. Şi pentru azi… un zbor uşor!

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *