Ţi-ai adus jertfa azi? – Levitic 1
1 Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul întâlnirii, şi a zis:
2 „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă.
3 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.
10 Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.
14 Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel.
În prima secţiune a cărţii Levitic(1,1-6,7) avem de-a face cu jertfele; jertfe de bunăvoie şi jertfe obligatorii. Subsecţiunea primei părţi(1,1-3,17) a cărţii, se ocupă de jerfele de bunăvoie, aici intrând jertfa pentru arderea de tot, jertfa de mâncare şi jertfa de mulţumire. Azi, câteva gânduri despre jertfa arderii de tot.
Dispoziţia dăruirii trebuie să fie însoţită de calitatea darului, iar calitatea darului este direct proporţională cu dispoziţia dăruirii. Darul de bunăvoie oferit lui Dumnezeu nu este condiţionat de noi ci de El. Deşi putem să-I mulţumim oricând nu putem să-I mulţumim oricum. Darul nostru nu are de a face cu îmbunarea lui Dumnezeu ci cu schimbarea noastră. De fapt noi dăruim pentru că suntem schimbaţi. O inimă neschimbată nu poate dărui. Darul adus Domnului este un răspuns la favorul care L-a făcut El pentru om. Cine simte că i s-a iertat mult, iubeşte mult iar iubirea se manifestă mai ales prin recunoştinţă şi consacrare.
Capitolul ne mai învaţă un lucru care scoate în evidenţă iubirea lui Dumnezeu; acela că recunoştinţa noastră nu va putea nici măcar egala favorurile lui Dumnezeu, dar ceea ce Îl impresionează pe Dumnezeu nu este marimea sau valoarea jertfei ci mărimea inimii. Astfel, jertfa se putea aduce fie din cireadă, fie din turmă sau chiar din păsări, în funcţie de bunăstarea fiecăruia.
Jertfele de bunăvoie arătau cât de mult ţii la Dumnezeul tău, la relaţia cu El şi cât de mult Îl iubeşti, în schimb jerfele pentru vină şi de ispăşire arătau, pe de-o parte, cât de mult ţii la viaţa ta. Prin arderea de tot, israelitul se rededica lui Dumnezeu, continua consacrarea lui.
Tu, ţi-ai adus jertfa azi? Din ziua ce ţi-a fost oferită azi, cât îi dai Lui?
Nu uita că fără Dumnezeu, toate celelalte lucruri îşi pierd valoarea! O zi de calitate!