VREMEA OMULUI FRUMOS
Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53,3-5)
Frumosul îl definim, de cele mai multe ori, după exterior şi prea puţini îl definim după interior. Frumosul de faţadă este,de altfel, cel care ne face de cele mai multe ori să suferim. Asta pentru că aşa cum spunea Isus, prea mulţi suntem nişte morminte văruite.
Noi, oamenii în general, nu suntem frumoşi deoarece ne hrănim prea mult cu noi înşine. Petrecem enorm de mult timp din viaţă în faţa oglindei personale, cerându-i acesteia frenetic să ne spună cine e cel mai frumos(machiat) din ţară, de la serviciu, de la biserică, din familie. Iar ea ne va spune zilnic, roboticul: „tu eşti!” Că pentru a nu fi spartă şi oglinda minte. Umblăm zilnic în straie care mai de care mai scumpe, ca Naaman pe vremuri, dar sub aceste zdrenţe de firmă se ascunde la noi toţi un putregai şi mai de firmă, lepra. Lepra urii, răzbunării, nemulţumirii, clevetirii, egoismului, nerăbdării, intolerării celui de lângă noi. Într-un cuvânt, lepra păcatului. Durerea cea mare este că nu ne mai pasă de starea deplorabilă. Azi nimeni nu mai strigă: „necurat, necurat!”, că nu mai e la modă şi nu te mai obligă nimeni. Azi, nu lepra sau păcatul atrage oprobiu ci vindecarea ei sau pocăinţa. Nu cei care cad dar se ridică sunt ovaţionaţi ci aceia care fac show în şi din căderea lor, bălăcindu-se în porcoasele noroaie. Ne întindem pielea, cei care au bani (şi atâta tot), ca guma de mestecat, ca să nu arătăm şifonaţi, ne dăm cu creme hidradante ca să fim mai unsuroşi doar, că de riduri tot nu scăpăm. Investim exorbitant pe ceea ce trece şi murim înainte de a apuca să investim în ceea ce va rămâne, omul frumos dinlăuntru.
Frumosul autentic se transmite pe calea undelor iubirii. Frumosul schimbă vieţile, înnobilându-le. Deşi e o plantă firavă, acum când lumea e în prag de îngheţ, eu cred că frumosul va birui. Frumosul este un antidot în lumea asta infectată de urât şi neestetic; aşa se explică de ce nu ia amploare rapidă. Virusul se ia uşor, prin contact cu cei infestaţi, dar antidotul este la libera alegere a bolnavului. Ca să te vindeci, trebuie mai întâi să recunoşti că eşti bolnav, iar apoi să urmezi tratamentul prescris.
Când cel mai Frumos dintre oameni, Isus, a trecut pe la noi, am avut grijă să-L schimonosim, după ce am încercat ani în şir să-L convingem să fie ca noi. Pentru că nu am reuşit, am recurs la mutilare, prea ne deranja Faţa Lui sfântă, Mâinile Lui binefăcătoare, Picioarele Lui mereu gata să alerge spre cei în nevoie. I-am sfâşiat fruntea, i-am străpuns coasta, mâinile şi picioarele, crezând că aşa Îl vom urâţi. Ne-am înşelat însă, deoarece, frumosul a rămas în El, de aceea a spus Tatălui să ne ierte şi de aceea ne pregăteşte case în eternitate. Isus este dovada că frumuseţea autentică nu se moşteneşte ci se capătă de la Creatorul frumosului. Oamenii frumoşi devin nu se nasc frumoşi. Tu şi eu putem să fim exemplare autentice al frumosului prin contactul zilnic cu Cel mai Frumos.E vremea omului frumos. Fii şi tu unul!