Nume sfinte dar comportamente nelegiuite

„Duhul m-a răpit, şi m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii, erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului. Şi Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite, şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta!” (Ezechiel 11,1.2).

Prin multe fascineaza Biblia, dar ceea ce fascinează cel mai mult este profunzimea ei. Dacă eşti doar un lecturant al Bibliei şi o citeşti mecanic, ani de-a rândul, s-ar putea ca după un timp fie să te plictiseşti considerând că deja ştii totul, fie să faci din citania aceasta un act religios suficient de consistent pentru a considera ca eşti un om spiritual. Dar mai există o a treia variantă, mai bună, aceea de a-i pătrunde profunzimile. Şi atunci te simţi mai împlinit decât dacă ai fi dat peste o găleată de galbeni; pentru că în Scriptură ai comoara întreagă.

Textele de faţă sunt un exemplu de acest gen iar învăţătura care o găsim aici este de o maximă importanţă pentru trăirea noastră. Vă invit, aşadar, să explorăm.

La evrei numele nu se puneau deloc aleatoriu. Prin aceste nume, familia respectivului mărturisea că Dumnezeu-Creatorul pregăteşte ceva bun, ceva salvator pentru poporul Său. Unele nume erau încărcate de o semnificaţie profetică, altele pur şi simplu conţineau o dorinţă spre o schimbare în bine. De aceea, când citim Scriptura, este important să descoperim şi înţelesul numelor personajelor care participă la acţiunea descrisă.

Ca să înţelegem mai bine cele arătate mai sus vă invit să facem un popas în oaza genealogică a Domnului Isus aşa cum o găsim în Evanghelia după Matei. Iată un fragment:

„Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.

După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;

Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;

Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;

Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;

Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.” (Matei 1,11-16)

Iehonia care semnifică pregătirea lui Yahwe sau Yahwe este Creator. Acesta l-a născut pe Salatiel care se traduce prin cuvintele: eu m-am rugat lui Dumnezeu.Cum acesta se afla printre iudeii exilaţi în Babilon, chiar numele său ne arată că în exil unii iudei au continuat să se roage mult lui Dumnezeu, poate chiar mai mult decât o făcuseră în libertate. Salatiel sau Cel care s-a rugat lui Dumnezeu l-a născut pe Zorobabel, nume ce are mai multe semnificaţii şi anume: o sămânţă sau un vlăstar al Babilonului ori chiar născut în Babilon. O altă semnificaţie a numelui ar fi aceea că Babilonul va fi împrăştiat.

Numele acestuia poate fi interpretat şi ca un fel de profeţie, întrucât atunci când Zorobabel a ajuns la maturitate imperiul babilonenilor a căzut sub loviturile mezilor şi ale perşilor conduşi de către regele Cirus (539 î.H.). Acesta a dat edictul de eliberare pentru toate popoarele subjugate, printre care şi iudeii, cu dreptul de a se întoarce fiecare în ţara sa de naştere. Cum acesta descindea din familia regală a lui Iuda, lui i s-a încredinţat autoritatea din partea lui Cirus (536) de a-i conduce în Palestina pe cei peste 42.000 de evrei liberi şi circa 7.000 de sclavi. Aşadar, prin Zorobabel s-au împlinit aşteptările naţionale, dar şi cele religioase ale evreilor deoarece el a pus şi temeliile noului templu, cel de-al doilea, de la Ierusalim căruia Irod cel Mare îi va da o strălucire aparte.

În semn de gratitudine că Dumnezeu i-a adus acasă pe evrei, Zorobabel a pus numele copilului, pe care l-a născut în libertate, Abiud, care vrea să zică în limba aramaică, vorbită pe atunci, tatăl demnităţii, întrucât, prin mila divină, evreii au fost repuşi în vechea lor demnitate, aceea de a fi oameni liberi şi moştenitorii de drept ai Palestinei. Se ştie că după exil, situaţia celor repatriaţi nu era deloc grozavă, nici din punct de vedere material şi nici pe plan spiritual, încât poporul se gândea cu nostalgie la vremurile de glorie de odinioară. În speranţa unei reveniri la acea stare, Abiud a pus şi el numele copilului pe care l-a născut Eliachim care se tâlcuieşte prin Dumnezeu va trezi, Dumnezeu va întări sau va îndrepta. Era un nume profetic fiindcă, într-adevăr, Dumnezeu a întărit moralul unui popor revenit acasă, dar foarte sărăcit pe toate planurile, încât graţie ajutorului divin s-a reuşit refacerea celebrului sanctuar din Ierusalim şi rezidirea cetăţii. Acesta l-a născut pe Azor, adică tăria luminii, care l-a născut la rândul său pe Sadoc sau Ţadoc, adică pe cel care se cheamă Cel drept, Cel nevinovat, ca un semn că poporul iudeu, după multe încercări şi rătăciri, a reînceput să meargă pe drumul cel drept, pe calea nevinovăţiei şi a împlinirii voii lui Dumnezeu.

Într-adevăr, până la momentul redresării spirituale, profeţii spun că poporul se clătina din rătăcire în rătăcire, cum se clatină trestia de vânt de la o mare la cealaltă, după expresia lui Amos. Ţadoc sau Cel drept va naşte şi el un prunc. Copilul născut din Cel drept, adică din Ţadoc, se va numi Achim care înseamnă fraţi sau prieteni. Ca şi în alte cazuri, semnificaţia numelui are o mare încărcătură spirituală şi teologică. Ea ne poate arăta că doar atunci când omul credincios se teme de Dumnezeu şi trăieşte în dreptate, ca şi Ţadoc, îi poate numi pe semenii săi fraţi sau prieteni.Mai departe citim că Achim l-a născut pe Eliud care semnifică Lauda lui Dumnezeu sau Dumnezeului meu i se cuvine laudă. Prin acest nume, Biblia ne dă o mărturie indirectă că cei care se consideră şi se au ca şi fraţii Îl laudă împreună pe Dumnezeu mulţumindu-I pentru toate.

La rândul său, Eliud, cel care Îl laudă pe Dumnezeu, l-a născut pe Eleazar, nume care înseamnă Dumnezeu ajută ori Dumnezeu este ajutorul meu. Prin numele de Eleazar dat copilului, cu sensul de Dumnezeu ajută, mărturiseşte direct că tot darul vine de sus, de la Dumnezeu şi când i se naşte un fiu îl va numi Matan, adică dar.

Cuvântul Matan mai înseamnă şi sacrificiu şi poate fi o amintire continuă că nu trebuia întreruptă închinarea la adevăratul şi Unicul Dumnezeu, prin aducerea de sacrificii care era pe atunci forma de adorare a lui Dumenzeu.Acesta l-a născut şi el pe Iacob care în ebraică înseamnă cel care ţine de călcâi sau cel care pune piedici, dar şi cel care înşeală prin ademenire. Semnificaţia numelui poate fi interpretată ca o mărturie că de acum, în preajma naşterii Domnului Hristos, societatea israelită începuse din nou să decadă datorită multiplelor piedici şi înşelăciuni puse de cel care invidiază oamenii nesuportând nicidecum buna relaţie a acestora cu Dumnezeu. Şi în final, Iacob l-a născut pe Iosif care în evreieşte înseamnă Dumnezeu va aduna. Aşadar, în preajma întrupării Fiului lui Dumnezeu, din mila divină, apare iarăşi un Iosif ca cel de demult despre care citim în Biblie că din cauza unei foamete teribile în Canaan i-a adunat la sine pe toţi fraţii săi şi pe părinţi în Egipt ca să nu moară de foame. De data aceasta, tot printr-un Iosif se va trimite în lume, Cel care prin învăţătura Sa îi va strânge din nou la Dumnezeu pe fiii lui Israel, şi nu numai, risipiţi ca nişte oi rătăcite şi îi va scăpa pe toţi oamenii de foamete, dar nu de cea de pâine, ci de foamea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu. (Sursa: <http://www.ziarullumina.ro/articole;857;1;5130;0;Genealogia-lui-Iisus.html> )

În textele din Ezechiel avem două nume menţionate: Iaazania şi Pelatia. Despre Pelatia nu ştim decât ca a fost fiul lui Benaia – Iehova zice. Nici despre Iaazania nu avem decât puţine date biografice şi genealogice. A fost fiul lui Azur – ajutor sau cineva ajutat – dar capitolul 8,11, ne mai spune că a fost şi fiul lui Şafan, de fapt un strănepot de al lui. Identificarea lui Şafan ca fiind cărturarul din timpul lui Iosia, nu este foarte sigură, dar ar putea fi acelaşi Şafan (2Regi 22) care citeşte în faţa împăratului Iosia cartea Legii. Dacă era el, referirea la el ca strămoş al lui Iaazania ar fi pentru scopul de a arăta contrastul în caracterele lor şi pentru a descoperi decăderea morală a conducătorilor.

Numele Iaazania înseamnă Iehova ascultă iar Pelatia înseamnă Iehova eliberează. Evident numele acestor doi preoţii ai fărădelegii sunt cât se poate de semnificative şi încărcate simbolic. Iaazania avea slujba de a readuce poporul care a mai rămas într-o deplină ascultare de Dumnezeu şi de legile Lui. Trebuia să contribuie la refacerea relaţiei lor rupte cu Dumnezeu, a convinge poporul că din cauza lor, Ierusalimul este aşa cum este. Trebuia să fie capul reformei autentice în Ierusalim. Pelatia ar fi trebuit să-l acompanieze aducând speranţa pe feţele celor întristaţi şi care au suferit durerea despărţirii de cei dragi ai familiei. Soliile lui ar fi trebuit să fie pline de făgăduinţa eliberării. Dumnezeu, într-adevăr a dus pe fraţii şi rudele lor în robie, dar tot el îi va aduce înapoi, dacă ar vedea în ei o pocăiţă sinceră.

Atât Iaazania cât şi Pelatia au fost, din nefericire, ambasadorii falsei aşteptări. s-au folosit de numele frumoase pentru a induce în popor o şi mai mare rătăcire. În loc de a evoca un Dumnezeu prezent şi interesat de suferinţa lor, gata să le vină în ajutor, Iaazania predica un Dumnezeu absent, plecat, care nu vede şi nu aude, iar predicile lui au devenit mod de viaţă pentru majoritatea. Iar Pelatia în loc să contribuie la eliberarea poporului de cea mai cruntă robie – păcatul, i-a afundat şi mai jos, predicând solii care le gâdila urechile dar care le ucidea sufletul.

Din această frântură de istorie putem despinde faptul că nu este nici un folos că ai un nume frumos dacă ai o trăire urâtă, nedemnă de numele pe care îl porţi. Numele frumos pe care îl ai nu îţi garantează şi o trăire frumoasă. Trădarea sau pătarea numelui oferit înseamnă nu eşecul celui care ţi l-a dat ci eşecul tău de a fi la înălţime. Primul care pierde eşti tu. Trăirea ta poartă sigiliul celui care te stăpâneşte, iar acţiunile vieţii tale arată de cine asculţi. Faptul că porţi un nume sfânt nu îţi dă imunitate faţă de păcat. Se pare însă că diavolul cu ale lui comportamente, tocmai aici încearcă mai cu vehemenţă; sub umbrela unui (nume) sfânt să-şi manifeste puterile drăceşti.

„Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6,18). Cel mai frumos nume care ni s-a dat vreodată este acela de fii şi fiice de Împărat, de Dumnezeu, fraţii ai Domnului Isus. Am fost adoptaţi prin jertfa lui Isus în viţa regală şi astfel am primit numele de prinţi şi prinţese care trebuie să arate frumuseţea Regelui. De asemenea Biblia ne mai spune ca aceia care vor birui „vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apoc. 22,4), iar acolo la intrare în ceruri vom primi fiecare „o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apoc. 2,17)

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul” (Proverbe 22,1). Aşadar, nume frumoase avem şi altul ceresc ne este promis, tot ce ne mai rămâne este să trăim frumos precum numele pe care îl purtăm. Fiţi frumoşi şi astăzi, pentru El, Cel mai Frumos.