Adoptat și… jertfit

3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.

4. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta.

5. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied.

6. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. (Exod 12)

Aducerea mielului în casă și ideea de a împărți camera cu el, ar putea suna ciudat pentru o doamnă pudică și stilată din secolul nostru. Probabil că nici tatăl nu ar fi prea încântat să-i umble prin dosare. Copiii ar fi, în schimb, mai încântați.

Nu ni se descrie nicăieri în Biblie despre atmosfera din familie după adoptarea noului membru. Cert e mielul nu era un fel de animal de companie ci un animal de jertfă. Familiile care urmau să intre în Canaan și aveau deja câțiva ani vechime acolo, au realizat că nici ignorarea mielului și nici atașamentul de el nu îi privau de durerea că animalul nevinovat trebuia să moară pentru prea vinovații de ei. Problema cea mare nu era primirea mielului ci despărțirea de el.

De ce era nevoie ca mielul să fie adus sub acoperișul familiei?

Conștientizare. Atașament. Sensibilizare. Pocăință.

Paște înseamnă trecere, și conștientiza poporul că viața nu este un stautus quo ci un perpetum mobile. Omul trebuie să trăiască frumos în trecerea lui, altfel viața trece pe lângă el. A trăi frumos înseamnă să realizezi că viața este de asemenea o petrecere în sensul că de la naștere și până la mormânt Dumnezeu ne stă alături și este dispus să ne elibereze din robii păcătoase oferindu-ne eliberări cu valențe veșnice.

Deși este un animal foarte blând, mielul (iedul) poate fi incomod deoarece e curios de viața și de lucrurile din viața ta. S-ar putea să-ți răstoarne lucrurile prin casă și să nu-i pese de valorile tale materiale. Secretul viețuirii plăcute cu un miel este să faci din casa ta, casa lui și să-i acorzi toată atenția. Agitația din viața noastră este cauzată de prea multele lucruri neimportante care le avem pe lângă noi și cărora le dăm importanță.

Prezența mielului ne învață lecția bogăției simplității; suntem bogați nu pentru ca avem lucruri ci pentru că ne avem unul pe celălalt, de aceea atenția trebuie focalizată pe aceia pe care îi numim ”familie”.

Atașament și sensibilizare. Poate că cele patru zile pe care trebuiau să le petreacă familia iudaică împreună cu mielul nu erau cele mai comode, dar cu siguranță ar fi trebuit să fie cele mai pline de lecții de viață.

Dacă porumbelul este simbolul păcii, mielul este ființa cea mai potrivită pentru a zugrăvi nevinovăția. În cele patru zile mielul era în centrul atenției și pentru că trebuia să te îngrijești de el, să-l hrănești; devenea într-un fel parte a familiei, de care te atașai. Orice om cu inimă era sensibilizat de această ființă căruia i-a fost schimbat habitatul familial într-unul străin nu pentru binele lui ci pentru binele celor ce l-au adus. Mielul urma să moară ca toți membrii familiei să trăiască.

Prin acest mod evreii erau învățați că orice eliberare cerea o condamnare, pentru orice păstrare a vieții trebuia risipită o alta. În această lume a păcatului orice greșeală se pedepsește, dar prin mielul pascal ei erau învățați că exista iertare și că fiecare iertare însemna zorii unui nou început, altfel de până atunci.

Nu putea exista nici un paște și nici iertare pentru acea familie care era fără miel în casă. Prezența mielului în casă dădea greutate evenimentului. Prezența mielului în casă era o mustrare continuă pentru membrii familiei deoarece toți știau de ce e mielul acolo și toți erau conștienți că cel curat trebuia sacrificat pentru cei murdari de vină. Practic, trebuia să îți vină foarte greu să păcătuiești în zilele coabitării cu mielul.

În familia iudaică, mielul era pregătit pentru moarte în timp ce evreii se pregăteau pentru o nouă viață.

Noul Testament ne arată că Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care urma să ridice păcatul lumii, nu a fost primit în casele oamenilor, viețuirea cu El a fost mai tot timpul incomodă pentru mulți dintre cei care L-au cunoscut. Moartea lui a fost programată de mai multe ori, cu mult înainte de Paște. Singura care a pregătit Mielul pentru moartea Sa a fost Maria Magdalena care a făcut acest gest fără ca ea să fie conștientă de importanța simbolică profundă a ceea ce făcea. Deși moartea lui Isus a adus viață tuturor oamenilor, prea puțini au fost și sunt conștienți de asta.

Creștinii au binecuvântata oportunitate ca Mielul să locuiască zilnic în casa inimilor lor, ca mai apoi să fie invitați la o locuire eternă cu El în Casa Lui.

Porunca divină dată evreilor prin Moise, ”fiecare om să ia un miel de fiecare familie” nu este mai puțin valabilă azi pentru doritorii de eliberare. Fără mielul Isus nu există eliberare, fără trăirea cu Hristos nu există intrare în Țara veșniciei. Locuirea cu Isus pe acest pământ este condiția absolută pentru locuirea cu El în ceruri.

Isus spunea că ”cei blânzi vor moșteni pământul”, iar blândețea se capătă prin locuirea cu Cel blând, cu Isus. Viața, de fapt, poate fi trăită, fie sub influența Mielului fie sub cea a fiarei, iar trăirea noastră zilnică dovedește cine ne guvenează viața.

La fel ca evreii de ieri, creștinii de azi sunt chemați de Dumnezeu să-și trăiască viața zilnică avându-L pe Hristos în centru. Trăirea cu Hristos în fiecare zi poate fi uneori incomodă pentru firea păcătoasă din noi, deoarece ”nu mai putem face ce vrem noi”, însă fară această incomoditate nu vom putea beneficia de confortul eternității. Hristos nu cere ascultare pentru binele Lui ci pentru binele nostru, El nu este împotriva plăcerilor vieții, El este împotriva doar acelui mod de viață care ne distruge ființa și care a fost definit de diavol ca plăcere. Adevăratele plăceri nu pervertesc existența ci o înnobilează și ele nu se găsesc decât în locurile și lucrurile arătate de Dumnezeu.

Într-un secol al individualismului, poate fi demodant să-ți programezi și să-ți trăiești viața avându-L pe Dumnezeu ca prioritate, însă pentru cei care cred în Cer și viața eternă și doresc să o primească, trebuie să reamintesc că acolo sus, Dumnezeu a fost, este și va fi întotdeauna la modă. În Paradis ”se poartă” Dumnezeu, de aceea doritorii de Rai sunt chemați la acest mod de viețuire încă de pe pământ.