Ajungi mai repede pe drumul mai lung?

 

Dacă israeliții ar fi ales drumul spre Canaan, cel mai probabil ar fi luat-o pe Via Maris, drumul coastei Meditareneene care trecea prin Pentapolis sau cele cinci cetăți ale filistenilor: Gaza, Așchelon, Asdod, Ecron și Gat. Ruta aceast era cea mai scurtă cu drumuri bune și lesne de parcurs. Fiind un drum comercial, apa și alimentele nu erau o problemă, plus că peisajul era, probabil, unul deosebit. Însă cu toate avantajele amintite acest drum nu prezenta siguranță pentru un popor ce urma să fie declarat ca fugar de către faraonul care deja făcea planuri de a-i aduce înapoi.

Iată căteva motive pentru care, cred eu, Dumnezeu i-a dus pe drumul cel mai lung:

    1.   Pentru că Dumnezeu știa ce este cel mai bine pentru poporul Lui.

Dacă omului, multe căi i se pot prea bune, Dumnezeu știe care este cea mai bună cale. El nu dă cu banul sperând să iasă bine, El știe sfârșitul unei acțiuni încă de la început. Pentru El labirintul vieții noastre nu este o dificultate, El știe exact cum se iese din acest labirint.

O încercare de evadare prin nordul pustiului Sinai, i-ar fi pus pe evrei față în față cu pericolul, deoarece drumurile importante din regiunea cetăților amintite mai sus erau păzite de câteva forturi egiptene. Dumnezeu cunoștea foarte bine ce fel de oameni erau israeliții și știa că ar fugi la cel mai mic semn de pericol sau război. Ei ar fi preferat să se întoarcă în Egipt sub opresiune decât să înfrunte primejdia luptei armate; fapt dovedit într-o anumită măsură în următorul capitol din Exod (14, 11.12) dar mai ales în cel din Numeri 14, 1-4.  (John D. Currid, Comentarii asupra cărții Exodul – vol.1, Editura Făclia, Oradea, 2002, p.268)

Adesea  drumul cel lung este cel mai scurt  pentru a ajunge la succes sau împlinire.  Scopul lui Dumnezeu în drumul vieții noastre nu este în primul rând să ajungem la capăt ci să ne îndrăgostească de El pe parcursul drumului.  Nu întotdeauna sunt  de acord cu modul Lui de a mă conduce dar vreau să Îl urmez bazându-mă pe credința că El îmi garantează ajungerea la  destinație.

    2.   Pentru că Dumnezeu avea nevoie de un popor al credinței și nu de unul răsfățat.

Poporul putea fi condus pe drumul scurt și protejat de primejdia războiului la fel de miraculos cum a fost protejat de armata egipteană prin perdeaua de întuneric trimisă de Dumnezeu. La fel cum a format un zid de ape în Marea Roșie, tot așa putea forma o perdea de negură în mijlocul pericolului.

De ce n-a făcut-o? Unul dintre motive ar putea fi acela că mulțimea de minuni ar fi fost o dădăceală care ar fi format un popor cu o mentalitate greșită: aceea că totul i se cuvine. Din postura de victime ale unui holocaust antic, israeliții ar fi trecut repede la postura de privilegiați răsfățați. Dacă în robie au suferit de sindromul nimicniciei, într-o  libertate de tipul „totul mi se cuvine”,  ar fi ajuns la sindromul grandomaniei. Ambele extreme sunt anomalii folosite de diavolul pentru a te abate de la direcția bună. Dacă suferința mizeră te poate conduce la ateism, materialismul te poate conduce la idolatrie.

Această „răzgândire” a poporului pe care Dumnezeu o prevedea dacă ar fi mers pe drumul cel mai scurt, dovedește încă o dată că minunea nu produce credință de lungă durată, autentică. „Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10,17).

Cu toate acestea, Biserica de azi așteaptă să câștige credincioși prin intermediul minunilor. Astfel că bisericile creștine care reclamă cele mai multe minuni și cele mai puternice manifestări emoționale sunt tot mai multe și au tot mai mulți adepți. Creștinii convertiți prin acest tip de minuni comerciale se vor întoarce repede în Egipt atunci când vor da față cu adevăratul război dintre „duh și carne”, dintre firea pământească și cea duhovnicească.

Isus Hristos Însuși a avut de-a face cu acest tip de oameni cuceriți de minuni dar care au plecat atunci când au fost conștientizați de prețul uceniciei (Ioan 6,2.66). Credința vine numai prin auzirea Cuvântului nu prin vederea minunilor. Atunci când se întâmplă minuni Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru ele, dar nu trebuie să uităm că aceste minuni nu ne cresc credința. Biblia ne spune să umblăm prin credință nu prin vedere (2Cor. 5,7).

    3.   Pentru că Dumnezeu le pregătea o aventură unică în viață.

Dacă ar fi să alegi între a ajunge în Canaan trecând prin cele 5 cetăți gata de război și ajungi în 6 zile în siguranță dar bolnav de inimă, sau să treci prin Marea Roșie ca pe uscat trăind cea mai mare aventură miraculoasă a vieții tale și să ajungi după 60 de zile, care rută ai alege?

Ai alege să treci printre săgeți îndreptate spre tine ca să ajungi la destinație doar pentru că e mai scurt sau să treci printr-un decor marin care-ți taie răsuflarea deși este mai lung?

Pierdem ce e mai frumos în viață pentru că mergem bazați pe cunoștințele noastre și nu pe mâna lui Dumnezeu. Ne mulțumim cu peștii din acvariu deși Dumnezeu ne promite o aventură submarină. Alegem mai degrabă să bem apa de la robinet decât să așteptăm însetați ca apa divină să țâșnească din stânca seacă. Ne mulțumim cu ceapa și ustoriul servite de stăpânul Egiptului decât să culegem din pustie pâinea îngerilor servită de Stăpânul Universului. Preferăm să rămânem la umbra plopilor decât să ne aventurăm spre oaza celor 70 de palmieri (Numeri 33,9).

Ne consumăm viața pentru că ne alegem greșit aventurile. Ne fascinează aventura de-o clipă a păcatului și ne înspăimântă aventura credinței ce ne garantează veșnicia. Ratăm Canaanul nu pentru că a fost prea lung drumul ci pentru că ne-am mulțumit cu prea puțin pe parcursul drumului.

 

Calea cea scurtă pe care o alegem după calculele noastre poate fi adesea minată. Înțelepciunea nu constă în a știi să calculezi care drum e cel mai scurt ci care este cel mai sigur. Chiar dacă e cel mai bătătorit nu este înțelept să alegi drumul pe care nu se găsesc urmele pașilor lui Isus. Nici scurtimea drumului și nici lungimea lui nu sunt criterii de selecție în vederea ajungerii în siguranță la destinație dacă nu sunt indicate de câtre Dumnezeu. Umblând cu Dumnezeu chiar și rutele care ni se par ocolitoare sunt cele mai scurte drumuri  către locul dorit.

 

 

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *