Am dubii, Doamne! Diavolul stă prea bine în sondaje[1]

Normalitatea înseamnă relaționarea corectă cu sinele, creația, creaturile și cel mai important: Creatorul. Normalitatea este întrețeserea laolaltă a lui Dumnezeu, a oamenilor și a creației, întru dreptate, împlinire și încântare.O raportare nepotrivită față de cele amintite mai sus aduce starea de anormalitate.

Într-o lume în care ar domni normalitatea, shalom-ul lui Dumnezeu,  toate căsătoriile ar fi sănătoase și toți copiii-n siguranță. Cei care ar avea prea mult le-ar da celor care ar avea prea puțin. În birourile și sălile de consiliu ale marilor companii, directorii executivi ar „complota” între ei să-și ajute colegii și i-ar complimenta pe la spate. Ziarele de scandal ar fi pline de fapte eroice și de pilde de frumusețe morală. Talk-show-urile ar aduce în prim plan mame și fiice care se iubesc cu adevărat una pe cealaltă, soții care aduc pe lume copii concepuți cu soții lor, bărbați care se laudă cu demintatea și castitatea lor. Altfel spus, într-o lume normală, diavolul nu ar mai avea rating între oameni ci doar rateuri.

Nemulțimirile și neînțelegerile ar fi rezolvate cu bunăvoință și considerație. Ar mai exista poate avocați, dar numai să presteze munci cu adevărat folositoare, ca vizitarea la domiciliu a oamenilor în vederea socializării. Ușile nu ar mai avea încuietori, iar mașinile nu ar mai avea nevoie de sisteme antifurt. În școli nu ar mai fi nevoie de pază și nici de supraveghere electronică. Elevii și profesorii și-ar aprecia reciproc munca depusă.

Bisericile nu s-ar dezbina. Oamenii nu ar mai fi plictisiți sau grăbiți. Nici un tată nu și-ar mai dezamăgi copilul cu replici de genul:„Nu am timp de tine, sunt ocupat!” Deficitul nostru de somn ar fi compensat iar în cafenele n-ai mai găsi decât cafea „fără cofeină”.

Violențele se vor transforma în atingeri pline de afecțiune curată. Nimeni nu ar mai fi singur, nimănui nu i-ar mai fi frică. Oameni de diferite rase și-ar da mânile și s-ar simți onorați și îmbogățiți de diferențele lor. Însă mai presus de toate, în centrul comunității S-ar afla Marele ei arhitect și cel mai de seamă cetățean al ei: Dumnezeu; a cărui prezență umple fiecare persoană cu nesfârșită splendoare și cu o mereu sporită încântare.

Scriitorii Scripturii ne spun că aceasta este normalitatea. Cam așa am arăta și ne-am comporta dacă am trăi după normele stabilite de Dumnezeu pentru viața umană – dacă lumea noastră ar fi cu adevărat normală! Și așa va fi, într-o zi! [2].

Lucrarea neprihanirii va fi pacea; roada neprihanirii: odihna si linistea pe vecie. (Isa.32:17)

 

 



[1] aforism de Valeriu Butulescu din Frunze fără ram

[2] Idei extrase și preluate din Toți oamenii sunt normali până ajungi să-i cunoști, de John Ortberg,  Editura Scriptum, Oradea, 2005, pp. 20-21

Odă bucuriei (II)

Bucuria nu este o opțiune atașată vieții ci componentă vitală, mai mult, bucuria este o poruncă divină: „Bucurați-vă întotdeauna! (1Tes.5:16). Astfel că a refuza să te bucuri sau a încerca să-ți fabrici o bucurie artificială înseamnă…

9 luni

Odă bucuriei

Spre o filozofie și teologie a bucuriei Bucuria este fundamentală pentru existența și bunăstarea noastră ca și oameni. Și pentru că este o valoare capitală a umanității nu este de mirare că hoții și călăii…

9 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *