Biserica – între importanţă şi non-sens

23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
(Evrei 10)

Probabil că unul dintre textele cu care ne-am familiarizat încă din copilărie, mai ales cei care am mers regulat la biserică, a fost „să nu vă părăsiţi adunările voastre cum au unii obicei…” Am subliniat „unii”, pentru că acest cuvânt era cel mai accentuat în predicile unora dintre cei care îi vedeai la amvon predicând. Acest text era amintit în predica de la serviciul principal al bisericii, asta deoarece cam pe atunci soseau şi aceia care aveau acest obicei, după cum susţineau înfocaţii predicatori. Atunci era momentul când aceşti întârziaţi erau puşi la colţul ruşinii deşi nu era nimeni nominalizat. Şi acest scenariu se repeta de mai multe ori la serviciile de închinare.
Rezultatul? Cei întâziaţi nu s-au pocăit, dimpotrivă nu mai veneau aproape deloc la închinare fiindcă s-au săturat să tot fie biciuiţi şi ruşinaţi inutil, cei care predica suspinau şi gemeau că nu mai au cui să predice şi arătând cu o durere fariseică la locurile goale din biserică ne aminteau că şi acesta este un semn al sfârşitului.
După ce am mai acumulat nişte ani şi nişte cunoştinţe am început să-mi pun şi să pun altora nişte întrebări păcătoase (ziceau unii) legate de venitul la biserică: Cât de util este venitul biserică în viaţa mea spirituală? Care sunt motivele pentru care vin eu la biserică sau de ce să vin la biserică?
Bineînţeles că răspunsurile care le-am primit au fost cam aceleaşi de la toţi şi anume: „Venitul la biserică este foarte util în viaţa spirituală.” La întrebarea „Cum, în ce fel este util?”, cam toate răspunsurile au început cu „păi…”, ceea ce denota că nici cei care mă sfătuiau nu prea ştiau „cum” din experienţa lor ci doar din ceea ce ar trebui să fie. „Păi… aici îţi încarci bateriile spirituale”; dar ce înseamnă asta concret? „Păi… aici te întâlneşti cu Domnul”, dar aproape nici unul nu era prea convins dacă ei s-au întâlnit cu El. „Păi… asculţi Cuvântul Domnului”; dar este Cuvântul Domnului format dintr-un text biblic luat ca pretext la predica ta, două aluzii nepocăite şi usturătoare la „nepocăiţii” din sală, două aşa-zise experienţe cu Domnul şi o grămadă de citate din cărţile Ellenei White alese cu atenţie precum David pietrele din râu?
De ce să vin la biserică când în ea găsesc precum la un supermaket oferte 2 in 1 de genul rugăciuni fierbinţi dar şi cuvinte şi priviri reci, limbaj religios plicticos dar şi bârfe ispititor de interesante, zile de post şi consacrare dar şi campanii electorale cu lupte pentru funcţii? Te poate ajuta o biserică de acest gen să creşti duhovniceşte? Dacă aleg să nu mai vin la biserică, este un beneficiu mai mare?
Înainte de a merge mai departe, aş dori să spun deschis că acest articol nu este un manifest împotriva bisericii şi a frecventării ei ci mai degrabă un mijloc de a începe să gândim la o problemă care există şi apoi să acţionăm spre bine. Îmi iubesc biserica (când spun „biserică” mă refer în special la oameni şi nu la ziduri ) aşa slabă cum pare de multe ori, aşa vulnerabilă la păcat şi fire pământească dar nu pot sta indiferent la îngustimea şi paralizia spirituală în care se adânceşte ea. Ca cineva să se redreseze este nevoie, cel mai adesea, de o mână de ajutor, însă în alte cazuri e nevoie de o palmă de ajutor. Nu sunt eu acea palmă şi nici nu sunt în măsură să o dau, de aceea aş alege un treilea mod de a-mi ajuta biserica: resuscitarea gândirii. De multe ori e cea mai grea şi insuportabilă metodă, aceea de a începe să gândeşti altfel. Căderea în ritual sau tradiţie este un efect al negândirii. Un crez nu are voie să fie doar sentiment, trebuie neapărat să trecut prin filtrul gândirii. O credinţă sau un crez bazat doar pe sentiment ne face penibili în timp ce un crez bazat doar pe raţiune ne face reci şi limitaţi doar la cele văzute. Echilibrul este foarte necesar şi în acest domeniu.
Voi aborda trei concepte care pot ajuta la reaprinderea dorinţei de a veni la închinare şi de a sta cu plăcere împreună atunci când ne întâlnim. De asemenea voi aminti prin contast şi câteva concepte greşite care ne pot determina să ajungem la părăsirea bisericilor noastre.

Iată conceptele despre care voi scrie în următoarele postări:
Relaţie nu ritual
Evanghelie nu bârfă
Compasiune nu competiţie

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *