Ce (nu) Îl impresionează pe Dumnezeu?
15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
16. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. (Evrei 13)
Către finalul scrisorii, apostolul Pavel mai aduagă un sfat care e posibil să fi surprins anumiţi ascultători care cochetau cu ideea îmbinării iudaismului cu creştinismul. Sfatul lui Pavel este legat de unul dintre cele mai importante ritualuri iudaice, jertfa. El afirmă că jerfele pe care Dumnezeu le acceptă şi Îi fac plăcere nu sunt cele mai bune animale ci cele mai pure acţiunii derivate din dragostea pentru semeni. De fapt, sfatul nu este unul nou, David amintea cu mult timp înainte că „jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit” (Ps. 51, 17), iar Isaia, cu durere vorbea cuvintele Domnului: „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” – (Isaia 1,13-17 – sublinierea îmi aparţine)
Şocant sau nu, acesta este adevărul, un adevăr valabil şi în zilele noastre care e foarte greu de acceptat. Uităm sau ne facem că uităm de faptul că Dumnezeu nu este impresionat deloc de bisericile noastre luxoase în care investim grămezi de bani, atâta vreme cât este neglijată facerea de bine din cauza „lipsei de fonduri”. Sunt de acord că Dumnezeu trebuie să aibe un loc în care să venim să ne închinăm, însă nu trebuie să exagerăm, investind într-un loc în care să venim doar de dragul că este frumos şi atât. Grandoarea bisericilor de azi şi luxul care-l expun, trădează faptul că ne-am depărtat de adevărata voie a lui Dumnezeu. E foarte posibil ca de multe ori să venim singuri la biserică, fără Dumnezeu deoarece El colindă orfelinatele, secţiile de oncologie şi casele săracilor. În timp ce noi suntem preocupaţi de clădiri, Dumnezeu rămâne mai departe preocupat de oameni. Bisericile noastre mari sunt tot mai goale deoarece se pare Dumnezeu a plecat prin Africa şi India să hrănească şi să mântuiască oamenii simpli.
Un alt aspect de care Dumnezeu nu este interesat este ritualismul nostru. Chiar nu e deloc impresionat Dumnezeu de pelerinajele noastre la locurile sfinte unde doar ne delectăm ochii şi ne cheltuim banii ca apoi să ne întoarcem acasă şi să fim aceeaşi oameni. Degeaba Îl cauţi pe Dumnezeu la Ierusalim dacă nu eşti dispus să te laşi găsit de El, la tine acasă. Ne-am făcut din ritualism şi canoane o religie de care suntem legaţi până la moarte. Pupăm cruci şi icoane, atingem relicve, ne îmbrâncim pentru o sticlă de apă „sfinţită”, de sărbători tăiem porci, miei, vopsim şi ouă, pentru că aşa ne place nouă, nu Lui. Lui îi place altceva, să încetăm să ne îmbuibăm de Paşti şi de Crăciun şi să-i căutăm pe aceia care au burţile şi mesele goale.
Dacă nu vom dori să facem ceea ce Îi place Lui, va mai trece o sărbătoare şi Dumnezeu va fi absent.
Dumnezeu nu este interesat de mersul noastru la biserică mai ales dacă acesta este şi rar şi sec. Umplem bisericile la Paşti şi de Crăciun ca studenţii clasele în ziua examenului, ca Dumnezeu să vadă că suntem interesaţi de cele sfinte. Pe cine păcălim?
Viaţa noastră dovedeşte că suntem foarte preocupaţi de aducerea jertfelor pe care Dumnezeu nu le acceptă dar cu care suntem foarte insistenţi nutrind speranţa, poate, că într-o zi Îl vom corupe sau convinge să fie de acord cu noi.
Astăzi, zilnic şi de sărbători să jerfim prin facerea de bine şi dăruire celor mai lipsiţi ca noi şi să lăsăm mielul să trăiască. Vă doresc sărbători în care Mielul să vă fie în inimă şi nu pe masă.