Cu îndrăzneală dar nu cu tupeu


19. De aceea, fraţilor, fiindcă avem îndrăzneală deplină să intrăm în Sfânta Sfintelor prin sângele lui isus,
20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21. şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22. să ne apropiem cu o inimă curată/adevărată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
(Evrei 10).

E posibil ca mulţi dintre evreii care au ascultat scrisoarea lui Pavel să se scandalizeze la anumite declaraţii, cum ar fi cea de sus. Pentru unii, care probabil nu erau împliniţi în sufletul lor de ritalurile ce se desfăşurau la templu care nu simţeau o apropiere de Dumnezeu pe care inima o dorea, mesajul a venit ca o ploaie de primăvară peste un pământ doritor de apă.

Pentru creştinul de azi, care este educat sau învăţat încă de mic să se roage lui Dumnezeu aşa cum ştie şi cum poate, afirmaţia lui Pavel poate să nu fie ceva spectaculos de interesant şi de aceea se poate cădea într-o extremă nefericită: să vii înaintea lui Dumnezeu oricum.

E demn de observat că Pavel scrie că trebuie să avem curaj să venim înaintea lui Dumnezeu pentru că Isus a deschis drumul; nu trebuie să ne temem că ceva rău ni se va întâmpla când venim în faţa tronului de har al Tatălui, chiar dacă suntem păcătoşi. Dar această îndrăzneală nu trebuie confundată cu impertinenţă sau, în limbaj neoficial, tupeu.

Faptul că cineva de o anumită etate şi cu un anumit rang social îţi permite să i te adresezi cu „tu” în loc de „dumneavoastră” atunci când sunteţi într-un cadru privat, nu înseamnă că te poţi „trage de şireturi” cu el aşa cum faci cu prietenul din copilărie. Deşi se înlătură nişte bariere, respectul trebuie să rămână.

Observaţi că Pavel ne invită „să ne apropiem cu inimă adevărată” şi curăţită de orice cuget rău. Dumnezeu rămâne mai departe, aşa cum a fost întotdeauna „un foc mistuitor” faţă de păcat. Faptul că nu suntem mistuiţi de sfinţenia Sa atunci când venim înaintea Lui se datorează sângelui Fiului Său şi meritelor lui Isus. Noi suntem primiţi înaintea Lui şi ascultaţi de Dumnezeu nu datorită faptului că suntem mai buni sau mai frumoşi ca cei din vechime, ci datorită a ceea este Isus înaintea Lui.

Venirea în sine, înaintea lui Dumnezeu cu impertinenţă, având o inimă necurăţită, înseamnă batjocorirea Numelui şi Persoanei Sale, deoarece asta denotă că îţi permiţi să uiţi sau să nu iei în seamă că Dumnezeu este Atotştiutor. Nu poţi veni înaintea lui Dumnezeu să ceri iertare dacă nu doreşti să ierţi. Nu poţi veni înaintea lui Dumnezeu să-I spui că vrei să nu mai păcătuieşti când mai ai un păcat care-l practici cu plăcere. Nu poţi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute să iubeşti pe toţi semenii tăi când ai o istorie a invidiei sau urii care se repetă. Cu alte cuvinte, atunci când vii înaintea lui Dumnezeu nu ai dreptul să fii nesincer.

Nu ai dreptul să ceri har dacă nu ai de gând să te pocăieşti de faptele tale acum. Harul nu este pentru schimbarea de mâine ci pentru umblarea cu El, azi. Harul este darul oferit cu fiecare răsuflare şi este dat pentru prezent nu pentru viitor. Harul nu este o amânare a pocăinţei ci pocăinţa însăşi.

Data viitoare când te vei apropia de tronul harului să nu uiţi cine eşti tu şi cine este El. Chiar dacă nu îi putem aduce decât păcatele noastre, să i le aducem pe toate. A păstra acasă o haină murdară a păcatului şi totuşi să ceri haina curată a neprihănirii lui Isus înseamnă impertinenţă.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *