Cui pe cui se scoate!

Una dintre strategiile comerciale murdare este aceea de a crea o nevoie pentru ca apoi să se vină cu o soluție, sau de a crea un virus ca apoi să fii nevoit să cumperi vaccinul, etc. În acest tip de mentalitate abjectă, omul trebuie ca mai întâi să ajungă o victimă care necesită apoi un pseudo-salvator. Acestui „salvator” nu-i pasă câtuși de puțin de omul victimizat cu premeditare, ci de beneficiile materiale care survin de pe urma victimei.

Dumnezeu, în schimb, nu creează nevoi ci intervine în nevoile noastre oferindu-ne nu doar soluții ci și revelații cu privire la cine este El. Revelația de Sine a lui Dumnezeu este, per se,  partea cea mai importantă în orice intervenție divină din contextul problemelor cu care ne confruntăm deoarece revelația are și o dimensiune pedagogică, instructivă.

 

Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15,25.26)

 

Înainte de a fi fost format poporul Israel, Dumnezeu S-a mai descoperit lui Avraam, sub diferite alte nume, fiecare conținând o nouă dimensiune a personalității Sale infinite. În Geneza (14, 19.20) facem cunoștință cu El-Elion (Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul și Stăpânitorul cerului și al pământului); apoi Îl descoperim pe El-Șaddai (Dumnezeul Atotputernic și Atotsuficient – Gen. 17,1), ca mai târziu, într-un moment de mare încercare pentru Avraam, să-L descopere pe Iehova -Iire (Domnul care se va îngriji, Domnul care vede – Gen.22, 11-14). Fiecare revelație reprezintă o nouă rază a gloriei Sale, fiecare dezvăluindu-I dragostea și grija pentru copiii Săi[1].

Privind cu atenție momentele în care Dumnezeu S-a descoperit într-un mod special, observăm că aceste revelații au fost primite în momente de criză din viața lui Avraam. Astfe, am putea conclude că cel mai adesea noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu cel mai profund  în nevoile noastre, în crizele noastre, în vârtejul problemelor. În zilele de senină trăire tindem să nu-L vedem pe Dumnezeu și nici să nu-L recunoștem ca Dătător de senin, însă în futunile noastre Îl redescoperim fiindcă atunci suntem concentrați pe salvare și în așteptarea Salvatorului.

De ce i-a condus Dumnezeu pe israeliți la Mara când Elimul, cu cele 12 izvoare de apă, era la o depărtare de doar 7 mile?

Popasul de la Mara a fost ocazia cea mai potrivită pentru ca Dumnezeu să Se prezinte înaintea lor și ca Dumnezeul vindecător, nu doar Izbăvitor, Puternic, etc. El este El-Elion, El-Șaddai, Iehova-Iire, dar El este și Iehova-Rofi sau Domnul care vindecă.

Tabăra suferea de o boală contactată încă din Egipt și care era într-un stadiu de evoluție galopantă, cu mare risc mare pandemic. Diagnosticul bolii, pus de Dumnezeu era  „descompunere prin amărăciune”(în ebraică –  „marah”).[2]

Robia egipteană le-a afectat adânc filozofia despre lume și viață din cauza urii și a mâniei strânse în inima lor față de regimul sclavagist al lui Faraon. Deși erau oameni liberi acolo la Mara, aveau totuși o inimă înrobită de resentimente amare, o adevărată bombă cu ceas. Libertatea de care se bucurau trebuia disciplinată iar disciplina trebuia să înceapă din interior. O libertate deviantă care se ghidează după dictonul „Fac ce vreau! Fac ce îmi place!”  era drumul sigur către autodistrugere. Libertatea greșit înțeleasă și aplicată aduce, la rândul ei, frustrări și dezamăgiri personale mai greu de îndurat decât robia.

Dumnezeu dorea să folosească apele amare de la Mara ca pe o oglindă pe care s-o îndrepte spre inimile lor. În timp ce priveau apa de „pelin”, ei ar fi trebuit să-și vadă reflexia sufletelor lor pline de amărăciune. În țara „laptelui și a mierii” nu era loc pentru suflete îmbibate în amărăciune.

La Mara, Domnul a adus următorul mesaj: „Eu sunt Dumnezeul care vrea să-ți vindece bolile. Nu vreau să te nimicesc ci să te vindec pe deplin; trup și suflet. Nu există boală pe care să n-o pot vindeca decât pe aceea de care nu vrei să vindeci.”

Iehova-Rofi este dispus și azi, pe final de istorie umană, împletită cu boli fizice și spirituale infecte, să se apropie de rănile noastre oferindu-ne vindecare.

Nu știu care sunt bolile ce vlăguiesc sufletul tău – poate fi ură sau mânie față de aproapele tău, poate fi invidie sau gelozie, poate fi amărăciune și cârtire sau chiar supărare pe Dumnezeu – dar știu că Iehova-Rofi poate să te vindece. Paradisul este moștenirea acelor care au ales să fie vindecați.

 



[1] David Wilkerson,  Sfințească-se Numele Tău, Editura Life, Oradea, 2005, p.32

[2] Idem, 36

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *