Curajul de a spune: NU!


11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon.
12. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel.
13. Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.
14. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără niciun pic de milă.
15. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua,
16. şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”
17. Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.
(Exod 1).

Văzând creşterea numerică, Faraon este aşadar, determinat să-i pună capăt în vreun fel. Prima strategie aplicată este sclavagismul, o muncă peste măsură şi în condiţii grele. E posibil ca Faraon să fi stabilit nişte termene de finalizare a lucrărilor greu de atins iar supreveghetorii deveneau foarte duri şi brutali în atingerea scopului propus. Asta presupunea o muncă fizică inumană şi o tortură psihică greu de conceput. Acestă intenţie de decimare rapidă, nu a dat rezultatele dorite, numărul evreilor fiind într-o continuuă creştere, fapt ce produs un fel de oroare şi panică între egipteni. Ideea unui potenţial inamic ce vieţuia între ei, nu era una confortabilă de aceea a fost căutată o altă soluţie: moartea băieţilor la naştere lor. Strategia aceasta părea mai strălucită deoarece viza cel puţin trei aspecte: 1) Faraon intenţiona să folosească bărbaţii în viaţă pentru a-şi duce la îndeplinire visele măreţe; 2) extirparea naţiunii odată cu acea generaţie; 3) asigurarea de sclave pentru familiile egiptene.

Strategia era una tiranico-diabolică care privea omul ca pe un obiect ce putea fi folosit după bunul plac şi aruncat la gunoi după ce nu mai ai nevoie de el.

Pusă problema în acest mod, Dumnezeu, intră în mod evident în scena Exodului, intervenind discret şi dovedind că El deţine controlul evenimentelor.

Şifra şi Pua, moaşele evreicelor sunt puse de Faraon să se implice activ în acest genocid perfid. Nu a avut împăratul nici un dubiu în ce priveşte reuşita, porunca lui era poruncă iar neresptectarea ei aducea moarte sigură. Dacă un popor întreg de bărbaţi nu a cutezat să se opună lui Faraon, ci s-au complăcut în sclavie, două femei au curajul să-i spună „NU!” A fost un act de curaj ce putea fi inspirator şi motivant pentru poporul oropsit. Moaşele au dovedit că temerea de Dumnezeu este mai mare decât temerea de oameni, chiar dacă omul acela era cel mai puternic om al pământului din vremea respectivă.

Prin această împotrivire a femeilor se observă zâmbetul „ironic” al lui Dumnezeu adresat adversarului său, diavolul; iar dacă ar fi să ţinem un scor, era deja 2-0 pentru Cel Atotputernic.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *