Debora – modestia, la ea acasă
24. Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
25. El a cerut apă, şi ea i-a dat lapte; în pahar împărătesc i-a adus unt.
26. Cu o mână a luat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, a lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfărâmat şi străpuns tâmpla. (Judecători 5,24).
Prima dovadă de eroism a Deborei a fost că a rămas lângă Dumnezeu, într-o vreme când poporul făcea, din nou, ceea ce nu plăcea Domnului. Putea să rămână în spatele vaselor de la chiuvetă sau pierdută în reţete culinare, gospodărie, grădinărit, etc. Primul dezavantaj cu care s-a confruntat a fost că era femeie. Iar în vremea aceea, o femeie era considerată un om de mâna a doua. I-ar fi fost mai uşor să nu facă nimic, să-şi trăiască propria viaţă spirituală, să aibă propria relaţie cu Dumnezeu; dar dacă ar fi făcut aşa nu ar mai fi fost o eroină a credinţei.
În timp ce unii se plângeau de robie, Debora a ascultat chemarea lui Dumnezeu să iasă în faţă, privind cu speranţă spre viitor. Prejudecăţile au dispărut repede astfel încât israeliţii au acceptat-o ca şi conducător dar şi ca magistrat. Nu avea birou special unde să judece cauzele şi probleme poporului, unde să sfătuiască şi să încurajeze pe cei înrobiţi, de aceea stătea sub un palmier, care a fost cunoscut ca palmierul Deborei.
Ascultând de glasul Domnului, Debora ia iniţiativa luptei, alegând apoi pe conducătorul pământesc al oştilor, Barac. Pleacă împreună cu Barac pe câmpul de luptă, iar Dumnezeu le dă biruinţa promisă. Bucuria este atât de mare, recunoştinţa atât de profundă încât aceşti doi eroi compun un cântec de laudă pentru Dumnezeu, cântându-l din toată inima.
Spre sfârşitul cântecului, este adusă în atenţie Iael, cea care a ucis pe ultimul şi cel mai important fugit de pe câmpul de luptă, generalul Sisera. Iar versurile dedicate ei sunt nemaipomenite: „Cea mai binecuvântată femeie este Iael, soţia chenitului Heber, cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.”
Aceste versuri arată încă o dată caracterul Deborei şi caracterul eroilor Domnului. Eroii Domnului nu sunt eroi doar pentru că îşi înving duşmanii ci mai ales pentru că îşi înving mândria, egoismul, firea pământească.
După Dumnezeu, cel mai elogiat personaj este Iael, de parcă ea ar fi avut cea mai importantă parte din bătălie. Debora putea să gândească: „Dacă nu eram eu să ascult glasul Domnului, dacă nu eram eu dispusă să primesc strategia luptei, dacă nu aş fi mers cu Barac, dacă…, ce s-ar fi ales de poporul acesta? Unde a fost Iael când Dumnezeu căuta un om prin care să vorbească, şi acum să-i dedic ei partea însemnată din cântare? De ce să nu scriu mai multe versuri despre mine?” Dar Debora nu a gândit aşa, deoarece ea şi modestia erau parte componentă.
Debora a fost omul din culise, am putea spune. Ea a fost mintea care a ghidat totul prin inspiraţie divină, dar avea gândul la victorie, nu cui i se cuvin cele mai multe merite. Debora este genul de om care se bucură mai tare pentru eforturile altora, decât pentru realizările ei. Ea este omul care formează lideri şi eroi, care-i pune în evidenţă, care îi aruncă pe scena vieţii, bucurându-se la fel de mult ca şi ei atunci când ropote de aplauze se fac auzite. Ea este „ca o mamă” în poporul ei, iar o mamă se bucură mai tare pentru succesele copiilor ei decât pentru relizările personale.
E adevărat că în ziua biruinţei, pe pământul lui Israel, s-a cântat mult despre Iael, dar în curţile cereşti, oştile au cântat cu putere şi satisfacţie, cel puţin la fel de mult, pentru Debora. Nu uita, modestia este un ingredient vital în compoziţia unui erou! Azi, să nu uiţi modestia!