Detaliile – dimensiuni ale frumosului nevăzut

Atenția la detaliile legate de viața spirituală ar putea fi privită ca o corvoadă religioasă continuă, secătuită de orice bucurie împlinitoare. Însă acest mod de gândire trădează un credincios care abordează viața spirituală ca pe „ceva ce e bine să ai” și nu ca pe „ceva fără de care să nu poți trăi”. O viață de credință în care detaliile acesteia sunt considerate chinuitoare denotă o invazie de profan care suprasaturează ființa și care o face să respingă orice i se propune ca fiind altfel de rutina existențială. Cei mai mulți consideră că detaliile țin de cantitate când de fapt e vorba de calitate, și tocmai această gândire greșită aduce frustrare credinciosului care nu se mai vede scăpat de datorii religioase.

Să luăm de exemplu în discuție rezumativă detaliile legate de Paștele creștin, sau Cina Domnului, detalii care nu mai par importante multor creștini.

Deși Isus, la Cina ce de taină a lăsat ca un testament modul cum va trebui sa se serbeze Paștele creștin, astăzi foarte puține denominațiuni creștine mai respectă cele cerute de Isus. Pe motivul că detaliile nu sunt importante și pe baza unei interpretări eronate, majoritatea creștinilor iau spre osândă Cina Domnului sau euharistia.

Și care sunt detaliile paștelui creștin?

Le putem clasifica în două categorii, cea fizică și cea spirituală. Din punct de vedere fizic, la Cina Domnului se cer câteva elemete: azima (nu pâine dospită), mustul (nu vinul fermentat) și spălarea picioarelor unii altora. Observați că spre deosebire de obiceiul pascal iudaic, Isus scoate ierburile amare dar introduce spălarea picioarelor unii altora, un act al umilinței ce trebuie repetat oridecâteori ne împărtășim (Ioan 13).

De ce azimă și must, nu pâine dospită și vin? Pentru că pâinea nedospită reprezintă trupul lui Isus (Luca 22,19) care a fost lipsit de orice întinăciune a păcatului iar mustul este simbolul sângelului lui Hristos care reprezintă viața neprihănită trăită pe acest pământ. Dospeala din aluat și fermentul din vin reprezintă păcatul și întinăciunea, stări pe care Isus nu le-a avut. Prin urmare este un sacrilegiu ca la Cina Domnului sau euharistie să fie consumate pâinea dospită și vinul.

În același timp, Cina Domnului fără actul umilinței sau spălarea picioarelor este o faptă nulă, devreme ce Isus ne-a spus să facem și noi la fel ca El: „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” (Ioan 13,14.15, sublinierea îmi aparține).

Cina Domnului poate fi luată spre blestem dacă aceste detalii sunt nesocotite precum și aspectele legate de pregătirea față de acest eveniment deosebit care constă și în repararea tuturor litigiilor care au apărut între tine și semenii tăi.

Având în vedere că Cina Domnului este un eveniment specific în creștinism care ține de comemorarea Jerfei Lui Isus cât și de speranța și așteptarea revenirii Lui a doua oară, se recomandă practicarea ei nici prea des, pentru a nu deveni o banalitate, dar nici foarte rar pentru a părea lipsită de importanță.

Detaliile la care Dumnezeu ne cere să fim atenți, nu țin de datorie sau obligației ci de relație. Vom putea împlini poruncile divine și vom putea fi atenți la detalii doar dacă ne vom îndrăgosti de Dumnezeu. Sentimentul frustrant general al credincioșilor de a nu fi făcut suficient pentru a primi iertarea și mântuirea dispare atunci când îndrăgostit de Dumnezeu vom înțelege că Isus a făcut totul pentru a fi iertați și mântuiți.

Detaliile teoretice ale vieții de credință aduc noi dimensiuni ale frumosului Aceluia care este de necuprins. Dumnezeul infinit ni se  descrie prin imagini și simboluri care Îl conțin și prin care poate fi înțeles de ființa noastră limitată și prea jos coborâtă în profan. A ignora sau a considera neimportante aceste detalii descriptive ale imensității și sfințeniei Sale, înseamnă a obnubila revelația primită. Cel mai adesea plăcerea de a fi ca și Hristos este eutanasiată de critica infatuată a celor ce cred că au ajuns la un apogeu al cunoașterii divine. Ei sunt acei „înțelepți” de care Dumnezeu, aparent, a ascuns cunoașterea în timp ce a revelat-o „pruncilor”. Perpetua îndrăgostirea față de Dumnezeu se obține și prin dispoziția zilnică de primirea a noului descoperit prin cercetare.

Înțelegerea acestor detalii teoretice are ca rezultat o practică în ritm de sărbătoare deoarece cu cât Îl cunoști mai bine cu atât Îl iubești mai mult și cu cât Îl iubești mai mult cu atât îl asculți și-L urmezi mai cu plăcere.