Dialog la superlativ

7. Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise.

8. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele.(Exod 18)

Ceea ce vorbești trebuie să merite efortul de a deschide gura. Pentru ca  limba să fie o comoară, așa cum evoca N. Labiș, trebuie să conțină un limbaj concentrat pe esență și valoare. Am primit  de la Creator darul vorbirii pentru a transmite sens, elocvență și înălțare. Vorbitorul care nu urmărește aceste scopuri în vorbire devine un terorist al limbii, un tâlhar al slovei, un delicvent care merită să-i fie pusă limba în detenție.

Pasajul biblic pe care vi-l supun atenției se concentrează în jurul unui dialog, a unei conversații de excepție.  Nu este o conversație complicată, filozofică ci este una de familie. Frumusețea acestei discuții este dată de o experiență de viață trăită intens și la un nivel înalt care impactează și alte vieți.

După aproximativ un an, Moise se reîntâlnește cu socrul său Ietro. Odată cu Ietro, Moise își revede cei doi băieți și pe soția sa Sefora care au fost, după câte se pare, trimiși acasă în urma acelei nopți tulburătoare când îngerul Domnului a vrut să-l omoare pe Moise la întoarcerea sa în Egipt.

Moise nu ne dă multe detalii  despre conversația avută între el și familia sa ci se concentrează asupra conversației avute cu Ietro. Unul dintre motive ar putea fi și acela că Moise dorește să pună în contrast reacția și atitudinea unui păgân aflând despre intervenția lui Dumnezeu în viața lor și reacția pe care poporul o avusese în tot drumul până aici vizavi de Dumnezeu.

Bine de ținut minte este faptul că cei doi au convesație lipsită de prozaism. Ei încep interesându-se de sănătatea celuilalt, informații neformale care erau mai valoroase decât starea vremii, de exemplu. Omul înțelept vorbește calculat, atent să nu risipească vorbe în mod inutil. Banalitățile și inutilitățile conversaționale, care adesea ne caracterizează, dovedesc o sărăcie verbală și o lipsă de educație centrată pe sens. Pentru unii vorbirea este o modalitate de a umple timpul sau de a-l pierde. Nu de puține ori tăcerea noastră poate trece drept elocvență, mai ales când nu ai ce spune. Doar a-ți da cu părerea este mai păgubos decât a nu-ți exprima nici o părere.

Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele.

În relatarea sa despre izbăvirea din Egipt și drumul prin pustie, Moise dispare ca personaj de bază. Narațiunea este centrată și concentrată exclusiv pe Dumnezeu, Moise nu-și rezervă nici o parte de glorie pentru sine deși nimeni nu poate contesta contribuția de căpătâi a lui Moise în toată istoria exodului.

Vorbirea înaltă despre Dumnezeu este un efect al conștientizării nimicniciei sale. Umilința neprefăcută atrage după sine ridicarea personală în ochii lui Dumnezeu. Moise a înțeles că Dumnezeu nu Își împarte gloria Sa cu nimeni atunci când e vorba de faptele harului dar este dispus să-Și împartă scaunul de domnie cu toți aceia care primesc în viața lor lucrarea harului Său.

Nu există o discuție mai interesantă și mai înălțătoare decât o vorbi despre Dumnezeu și efectele dragostei Sale în noi. Cea mai înaltă vorbire este aceea despre Cel Preaînalt și lucrările Sale între noi oamenii. Cuvintele noastre sunt un indicator evident al calității interioare și al stăpânului care ne domină interiorul, căci din prisosul inimii vorbește gura (Luc.6:45).

Mărturia lui Moise în fața socrului său Ietro ne învață că discuțiile noastre trebuie să fie niște evanghelii, vorbiri de bine și în favoarea binelui care să înalțe sufletul spre Dumnezeu. De asemnea găsim aici un exemplu de conversație care e bine s-o purtăm în cadrul familiilor noastre; focalizată pe veștile bune care să ne aducă bucurie. Dialogul lui Moise aruncă rușine asupra noastră care de prea multe ori ne risipim vorbele în discuții needificatoare și banale atât în familie cât mai ales înafara ei.

Criticul literar, Alex Ștefănescu scria în cartea Mesaj către tineri, că există „o plăcere plebiană de a murdări cuvintele” cauzată de lene, incultură și nesacralitate aș mai adăuga eu.

Profetul Isaia evocă un scop al vorbirii, un deziderat divin așteptat și din partea noastră: „Domnul M-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia, si prinsilor de razboi, izbavirea…” (Isa.61:1)

Apostolul Pavel vine la rândului cu o adăugire importantă: „Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia” (Col.4:6).

Cât folos am trage de la viață dacă am pricepe că vorbirea este mai mult decât a scoate sunete înțelese, că trebuie să devină o artă, o capodoperă demnă de a fi expusă, o evanghelie la superlativ.

 

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *