Din temniță în… sanctuar
Egiptenii zoreau poporul și se grăbeau să-i scoată din țară, căci ziceau: „Altfel, toți vom pieri.” (Exod 12,33)
Atunci când omul luptă împotriva lui Dumnezeu devine pe deoparte hilar, pe de altă parte de compătimit. Hilar pentru că ajunge să creadă faptul că rebeliunea lui Îl poate intimida pe Dumnezeu sau determina să-Și revizuiască hotărârea. Este de compătimit fiindcă cel mai adesea îl vedem pe om rugând mila și îndurarea lui Dumnezeu după ce viața i-a devenit falimentară. În cazul unora ruga este un strigăt al pocăinței, în dreptul altora este un strigăt disperat pentru ca Dumnezeu să mai stăvilească iureșul cruntelor consecințe.
Cam aceasta este situația descrisă în pasajului de mai sus. Scriitorul Exodului, pentru a exprima urgența cu care egiptenii doreau să scape de popor, folosește același verb(vat-te-che-zak) ca și în descrierea încăpățânării lui Faraon de a nu lăsa poporul să plece din Egipt(7,13.22; 8,15).
Astfel, înainte inimile egiptenilor erau împietrite ca să nu-i lase pe evrei să plece(9,34), dar acum sunt la fel de hotărâți să-i oblige să plece. Dacă mai înainte, egiptenii găseau o satisfacție în a-i opri pe evrei, acum vor să scape cu disperare de ei. Dacă cu ceva vreme înainte, egiptenii găseau plăcere să le chinuie viețile evreilor, acum le urgentează ieșirea astfel încât viețile lor să nu mai fie chinuite.
Unul dintre mesajele pe care le putem lua din acest context este că nu există mai mare înrobire personală decât să ții pe cineva în robie. Devreme ce Dumnezeu ne-a creat ființe libere, restrângerea libertății celuilalt este de fapt un atentat la libertatea mea.
„Cine are urechi sa auda! Cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. Cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis cu sabie. Aici este rabdarea si credinta sfintilor” (Apoc.13,9.10)
Vorbind din perspectivă spirituală, atâta timp cât îi ținem pe semenii noștri robi în sufletul nostru prin neiertarea lor, devenim cu timpul robii propriilor sentimente. Prin pocăință sinceră, cel greșit poate fi iertat de Dumnezeu și eliberat din sclavia remușcărilor și regetelor lui, dar dacă eu nu-l iert, rămân însingurat în celula resentimentelor, privat de pace și despărțit de semeni și de Dumnezeu. Însă poate veni o zi în care, la rândul tău poți cere îndurare pentru că te-ai săturat să trăiești biciuit în călisca însingurării, sau poate vrei să mori în pace și va trebui să ceri milă celui față de care n-ai avut milă. Vei înțelege atunci că dacă vrei să fii liber cu adevărat trebuie să-ți reamenajezi temnița în sanctuar; numai să nu fie prea târziu.