Duşmanul care nu ne deranjează

9. Atunci filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda şi s-au întins până la Lehi.
10. Bărbaţii din Iuda au zis: „Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă.”
11. Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au coborât la crăpătura stâncii Etam şi au zis lui Samson: „Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?” El le-a răspuns: „Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.”
12. Ei i-au zis: „Noi ne-am coborât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.” Samson le-a zis: „Juraţi-mi că nu mă veţi omorî.”
13. Ei i-au răspuns: „Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Şi l-au legat cu două funii noi şi l-au scos din stâncă. (Judecători 15).

Faptele lui Samson îi determină pe filisteni să-şi strângă o armată cu care să descindă pe teritoriul israeliţilor. Şi-au instalat tabăra pe teritoriul lui Iuda, inducând o teamă grozavă printre locuitorii lui Iuda. Iuda trăia într-o servitute mulţumită faţă de filisteni, de aceea invadarea teritoriului îi pune serios pe gânduri. După o discuţie cu cei care conduceau oştile filistene, află că Samson este cel râvnit; capturarea lui ar pune capăt dorinţei de luptă.

M-aş fi aşteptat ca ei să fie puşi într-o mare dificultate, deoarece lor l-i sa cerut să-şi trădeze fratele. Dar nu a fost aşa. Au strâns repede 3000 de bărbaţi cu care au plecat în capturarea lui Samson. Cifra este impresionantă, mai ales când te gândeşti că au plecat după un singur om. Au gândit şi posibilitatea unei ostilităţi din partea lui Samson şi erau conştienţi de impresionanta putere care o avea acesta.

Scena este atât de tristă şi arată slăbiciunea lor spirituală. În mintea lor singura variantă de a rezolva situaţia care se instalase, era aceea de a-l da pe Samson filistenilor. Pierderea religiei lor era însoţită de o pierdere a patriotismului lui. Ce nu ar fi putut face aceşti trei mii alături de Samson, dacă ei ar fi fost ca cei trei sute ai lui Ghedeon?

Reproşul lor: „nu ştiai că filistenii stăpâbesc peste noi? Cum de ne-ai făcut una ca asta?” dovedeşte disperare în ce priveşte situaţia în care sunt acum puşi. Preocuparea lor era aceea ce aş păstra viaţa chiar dacă e una înrobită.

Ziua aceea a fost programată de Dumnezeu ca să fie ziua eliberării lor din robie, dar fiindcă erau concentraţi doar pe puterea duşmanului, nu au luat în calcul puterea lui Dumnezeu şi a lui Samson care era un instrument al Lui.

Scena scoate în evidenţă câteva realităţi contemporane. Păcatul, care este stăpânul multor oameni, îţi poate oferi o oarecare stabilitate, trecătoare, ce-i drept. Îţi promite la momentul tratatului de pace cu el, că îţi poţi trăi viaţa cum îţi place, tributul cerut este nesemnificativ, aproape că nu îl simţi la început. Singura condiţie impusă de păcat este să nu i se declare război de independenţă, sau altfel spus, să nu audă că te-ai dat de partea Eliberatorului.

Mulţi dintre noi acceptăm pactul şi condiţiile deşi cei mai mulţi suntem conştienţi de faptul că suntem robii lui. Mulţi păcătoşi devin supăraţi atunci când se vesteşte eliberarea, atunci când un mesager al libertăţii îşi face apariţia. Duhurile necurate ale firii pământeşti se revoltă iar păcătosul este pus în situaţia unei noi orientări, şi nu sunt decât două variante. Ori sari la gâtul filisteanului (păcatul), ori îl legi pe Cel Puternic. Da, Dumnezeu poate fi legat de „mâini” atunci când nu Îi permitem să ne elibereze, fiindcă eliberarea cu forţa înseamnă o altfel de robie.

Păcatul este duşmanul care nu ne deranjează dar care ne distruge, câte puţin în fiecare zi dacă nu-i declarăm război. Atunci, cei din Iuda au ales să-şi lege eliberatorul şi să rămână pe mai departe robii filistenilor. Atunci, ei au ales, din nou, robia. Acum e vremea ta şi a mea să alegem. Cui declari război azi, păcatului sau neprihănirii?