Eu sunt Canaanul vostru (III)
Al treilea beneficiu al legământului constă în faptul că Dumnezeu îi oferă poporului Său valoare. Valoarea omului nu rezidă în el însuși ci în Dumnezeu. Cu toate că nu avem nimic atrăgător în noi, „Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem valoroși. Suntem valoroși pentru că Dumnezeu ne iubește”.[1]
„Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt…” (19, 5-6a)
Expresia „veți fi ai Mei„ se traduce literal „o comoară specială„, fapt ce dovedește alegerea arbitrară a lui Dumnezeu de a-Și pune deoparte acest popor pentru a fi martor la slava Sa minunată ca apoi să devină mărturisitor și purtător de slavă între toate popoarele.
Deși Dumnezeu alege să facă din Israel un popor superior asta nu înseamnă că celelalte popoare cad în dizgrația divină. Fiecare popor a fost invitat de Dumnezeu să-L asculte și să-L slăvească (vezi Rom. 1, 18-32).
După cum frumusețea unei comori nu se va putea observa dacă aceasta este îngropată în pământ, tot la fel este și în cazul poporului lui Dumnezeu. Ni s-a dat valoare ca să oferim valoare. Copiii lui Dumnezeu nu sunt exponate într-un muzeu, valori intangibile ci sunt diseminați pe întreg pământul ca dezvolte autentice culturi de valori eterne.
Prin alegere divină, Israelul de ieri și creștinii de azi sunt chemați să-și evidențieze calitatea de popor special prin a fi „o împărăție de preoți și un neam sfânt”.
Privilegiul vine întotdeauna împreună cu responsabilitatea iar binecuvântarea alături de conștiința datoriei.
Invitația la preoție atât a evreilor cât și a creștinilor (1Petru 2,9) este privilegiul de a arăta celorlalți ce este bine, drept și adevărat. Responsabilitatea noastră este de a dovedi bunătatea, dreptatea și adevărul în noi înșine astfel încât ceilalți să-L descopere pe Cel nevăzut prin viața celor văzuți.
Termenul „o împărăție de preoți” este foarte interesant și profund. Interesant pentru că în mod obișnuit rolurile de preot și cel de împărat era clar delimitate în poporul evreu din vechime. Nu puteai fi preot dacă nu erai din seminția lui Levi. Preotul nu putea îndeplini funcția de împărat și împăratul nu avea voie să-și ia prerogative preoțești. Nu puteai fi un împărat recunoscut de Dumnezeu dacă nu erai uns de un preot al Domnului și nu puteai fi preot dacă nu primeai sfințirea Duhului Sfânt.
Ambele funcții aveau ceva special: împăratul era administratorul autorității divine iar preotul era economul harurilor sfințitoare.
Greutatea acestei chemări divine constă în faptul că nu te poți include în această împărăție de preoți dacă nu accepți puterea sfințitoare a Duhului Sfânt care să facă din tine economul harurilor sfințitoare și autorității divine. Altfel spus, dacă nu ești sfințit de Dumnezeu nu poți avea o viață sfințitoare și nici autoritate divină asupra altora. Înafara acestei împărății preoțești viața este o risipă iar cuvintele un non sens. Cine nu trăiește și nu vorbește pentru Dumnezeu doar există și atât.
…Va urma…
[1] Daniel Cocar în cartea Mefiboșet