Eu Sunt Canaanul vostru (IV)

O împărăție de preoți

Implicațiile pragmatice ale acestei împărății preoțești sunt cât se poate de profunde și pentru noi creștinii. Vă puteți imagina cum arată un imperiu în care fiecare cetățean este preot al lui Dumnezeu?

Preoția implica cel puțin trei aspecte importante: dependența totală de Dumnezeu, consacrare permanentă față de Dumnezeu, slujire dezinteresată față de semeni.

Dependența totală este arătată în Scriptură și prin faptul că leviților și preoților nu le-a fost dată nici o moștenire pământească la împărțirea Canaanului: Domnul a zis lui Aaron: „Tu să n-ai nicio moştenire în ţara lor şi să n-ai nicio parte de moşie în mijlocul lor. Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie în mijlocul copiilor lui Israel. (Num. 18,20 – subliniere personală). Astfel preocuparea zilnică a preoților era exclusiv de a se înavuți cu Dumnezeu lăsând nevoile vremelnice în seama Celui veșnic.

Domnul Isus, Dumnezeul întrupat care ne-a inclus și pe noi în această familie regal-preoțească ne trasează exact aceeași sarcină existențială: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Mat. 6,33)

Imaginează-ți cum ar arăta viața ta dacă pasiunea și neliniștea ta ar fi precum cea a lui Nicholas Lockyer, capelanul lui Oliver Cromwell: „Ce am din Dumnezeu? Cum aș putea avea mai mult? Mai mult din dragostea Sa, mai mult din puterea Sa lucrând în sufletul meu?”

Când Dumnezeu este suprema noastră dorință, toate celelalte dorințele vor păli. Când vom înțelege că toate alergările noastre sunt de fapt căutare după Dumnezeu, ne vom găsi reala împlinire.[1]

În al doilea rând, pentru a sta zilnic înaintea prezenței divine era o condiție sine qua non să fii infuzat permanent de sacralitate. Dimensiunea sacrului trebuie să se răsfrângă asupra fiecărui act al creștinului. Toate acțiunile cotidiene fac parte din sacralitatea obișnuitului. Astfel că cele mai simple activități cum a fi munca, relația cu aproapele, dragostea dintre membrii familiei, momentele de socializare devin „acte harice de mare preț în ochii lui Dumnezeu.”[2]. Conectați neîntrerupt cu Dumnezeu, devoțiunea nu va fi privită ca un act sau ritual religios ci va deveni un stil de viață care prin care realizăm că esența vieții este ființarea în Dumnezeu.

Al treilea aspect al preoției este slujirea în favoarea semenilor. Singurul interes al preotului era acela de-al repune pe omul păcătos în grația divină: „Preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.” (Lev. 6,7).

Slujirea dezinteresată înseamnă de fapt interes sporit pentru binele celuilalt. Nu „Cu ce mă aleg eu?” trebuie să mă determine la acțiune ci „De cât bine va fi lipsit cel pe care nu-l slujesc?” Cei care se implică pozitiv în viața semenilor nu o fac pentru că vor o răsplată de la Cel Prea Înalt ci acționează tocmai în virtutea faptului că Dumnezeu este deja răsplata lor „cea foarte mare”.

Chemarea divină la împărățire nu este niciodată chemarea la supremație. Dumnezeu cheamă la conducere doar pe acei oameni care se lasă conduși de El, care-i conduc pe alții înspre El slujindu-le. Dispoziția de a te apleca slujind pe cei pe care-i conduci este dovada adevăratei măreții. Regalitatea constă în conștientizarea că tronul nu este locul de unde se poruncește ci cel mai înalt loc de unde binefacerea pornește.

Oferindu-Se ca model, Hristos Și-a dovedit suveranitatea în omenirea decăzută prin jertfa Sa pentru viața noastră. Satisfacția cea mai mare în viață nu este să fii deasupra tuturor, tronând în huzur și singurătate ci să fii în mijlocul oamenilor dezvoltându-i și oferindu-le din ceea ești și ai.

Creștinul care acceptă chemarea lui Hristos de a face parte din neamul de împărați, se va bucura de privilegiul de a se oferi celorlalți pentru veșnica lor înavuțire. Pe tronul promis de Dumnezeu pentru noi (Apoc. 3,21), este loc pentru toți dar nu pentru oricine. Cei care vor domni cu Hristos în veșnicie sunt aceia care i-au condus pe alții spre scaunul Lui de domnie aici în vremelnicie.

[1] Leland Ryken, Sfinți în lume, Editura Reformatio, Oradea, 2004, p.202

[2] Nathaniel Mather citat in Sfinți în lume