Facebook sau Cartea cu cărțile pe față

Acest articol se vrea a fi un manifest pentru venirea în fire a multora dintre noi, cei care ne-am „închiriat” un perete pe Facebook. În cele ce urmează nu voi vorbi atât de mult despre facebook ci despre facebook-iști, în numărul cărora mă includ. Conținutul acestui articol nu  vizează în mod direct pe toți utilizatorii de facebook, mai ales pe aceia care „consumă” responsabil sau cei care-și vizitează la fel de rar pagina precum poștasul pensionarii. Responsabilul sau absentul însă, se vor putea bucura citind când  vor descoperi de ce rele sunt ocoliți.

S-a scris mult despre Facebook, atât articole dar și zeci de cărți, cel puțin. E posibil ca unii să-și fi revenit din vrajă dar pe cei mai mulți i-a lăsat indiferenți (mai ales că cei mai mulți nu au citit). Cu riscul de-a îngroșa teancul virtual al articolelor ignorate și necitite pe această temă, mi-am zis că merită, totuși, încercat.

E posibil ca la unii dintre voi, mai ales unii dintre facebook prietenii mei, să vă pice greu dar eu cred că atunci când aluneci în viteză spre hău e mai bine să te oprești în tulpina unui copac decât să ajungi fără fracturi până la fundul lui.

De ce are succes această rețea de socializare?

Eu aș evoca două motive: vanitatea umană și nevoia de comunicare. Facebook a reușit într-un deceniu să favorizeze nașterea sau descoperirea a tot felul de tipare mentale. A reușit să convingă pe cei mai mulți că viața în splendoarea sau grotescul ei nu poate fi trăită fără post și share. Un alt lucru de care a reușit să ne convingă a fost că am intrat într-o eră digitală în care cantitatea este mai savurată decât calitatea.

Un „bine” negândit pe care l-a făcut Facebook la nivel individual și colectiv este că a reușit să ne convingă să ne dăm cărțile pe față (nu așa se traduce „Facebook”?). Ne-a înduplecat să ieșim din ipocrizie (sau: cine ești când nu te vede nimeni) și să pășim pe scena snobismului (adică: cine ești când te văd toți).

Vă invit să evaluăm pe scurt câteva tipologii umane (dintre multe altele) pe ni le-a relevat acest „psiholog” virtual postmoden: narcisistul, homo-despuiatus, pseudo-intelectualul, kitsch-vedeta.

  1. Narcisistul.

Facebook-ul nu mai este de mult un mijloc de socializare care să-i implice și pe alții pentru că pur și simplu așa cum arată facebook acum, este vorba cel mai mult despre „mine/eu”. De aceea facebook-ului i-am putea schimba, fără să greșim, numele în egobook.  Facebook-ul amplifică nevoia individuală narcisistă de a te angaja într-un comportament superficial de auto-promovare.  Această obsesie pentru promovarea sinelului, mai ales în cazul tinerilor, poate duce la tulburări de comportament. Folosirea retelei Facebook este cumva echivalentă uitatului non-stop in oglindă iar acest mod de a-ți trăi viața poate devia în patologie.

Narcisiștii sunt niște însingurați, lipsiți de stimă de sine, dependenți de like-uri și frustrați de lipsa acestora. Facebook-ul a descoperit câți narcisiști există, oameni ce au nevoie mare de o întrevedere cu psihologul. Narcisismul nu este doar boala psihică a omului frumos estetic ci și acelora care suferă din lipsă de estetic. Cei dintâi caută promovarea și elogierea iar cei de pe urmă așteaptă acceptarea și includerea lor în circuitul like-urilor.

O dovadă în plus că suntem martorii expansiunii acestei boli mintale este fenomenul selfie.  „Selfie”, adică obsesia pentru imaginea personală, se manifestă prin publicarea a numeroase fotografii fără nici o noimă pe diferite site-uri de socializare, în special Facebook și Instagram. Potrivit lui Gail Dines, autorul cărții Pornland: How Porn Has Hijacked Our Sexuality, selfie este un fel de bastard recent al pornografiei. Din cauza culturii porno, femeile (fetele) și-au făcut din imaginea personală un cult bazat nu pe frumusețe neapărat, cât pe senzualism. Femeia frumoasă și cu minte a pierdut teren în fața celei ferchezuită și sexy. Buzele țuguiate și intens rujate, privirile de vampă, decolteurile sunt doar câteva dovezi în plus al tendinței de auto-objectificare al sexului frumos:  „Sunt privită, deci exist!”

Nici băieții nu sunt ocoliți de acest derapaj. Cultul imaginii, deși mai puțin frecvent, a atras adepții și din rândul băieților. Ei nu atât de mult tânjesc după adulație cât după o recunoaștere a lor în rândul sexului puternic. De aceea vedem azi, mai mulți flăcăi proaspăt ieșiți din pubertate la sala de sport decât la sala de lectură.

Selfie poate fi privit și ca un fel de narcotic care te transportă într-o lume a vedetismului ieftin, oricât am încerca să contra-argumentăm. În general, selfie fără online e ca peștele fără apă, pur și simplu încetează să mai existe. Selfie-urile  spun mai multe despre noi decât am vrea noi să lăsăm de înțeles. Adevărul este că selfie, relevă de fapt (poate cel mai clar) adicția de sine sau egoadicția.

Remediul?

Narcisimul sau egoadicția nu dispare după ce încetezi să mai postezi poze cu tine și nici dacă renunți la Facebook sau Instagram. În opinia mea și pe baza a ceea ce am descoperit prin cercetare și consiliere, o soluție ar fi re-evaluarea de sine.

  • Primul pas din acest proces este acela de a-ți aminti că ești o valoare ca om. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa iar Scriptura amintește în multe locuri faptul că noi „suntem de neam din Dumnezeu”.
  • În al doilea rând este nevoie de recăpătarea stimei de sine. Când știi care sunt „genele” tale și accepți că „ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” și nu estetica ori ferchezuiala lui, vei putea să te bucuri din plin de ceea ce ești. Important în viață nu este să șochezi sau să impresionezi pe cei din jurul tău ci să le oferi valoare. Vei putea oferi valoare doar dacă îți descoperi talentele tale,  acele daruri puse de Dumnezeu în tine pentru a excela și le pui în valoare. Și nu uita: cu ceea ce-i câștigi pe oameni la aceea îi câștigi.
  • În al treilea rând, scapă de narcisism prin altruism. Altruismul este pentru narcisism ceea ce este chimioterapia pentru celule canceroase; îl distruge. Inițiind acte de generozitate și intrând în contact cu oamenii necăjiți și nevoiași vei descoperi că adevăratul tău chip nu este doar ceea ce vezi în oglinzile de pe pereții fizici sau virtuali ci acela care se oglindește pe chipurile celor care-ți vor mulțumi pentru că îți pasă.
VA URMA…

Odă bucuriei (II)

Bucuria nu este o opțiune atașată vieții ci componentă vitală, mai mult, bucuria este o poruncă divină: „Bucurați-vă întotdeauna! (1Tes.5:16). Astfel că a refuza să te bucuri sau a încerca să-ți fabrici o bucurie artificială înseamnă…

8 ani

Odă bucuriei

Spre o filozofie și teologie a bucuriei Bucuria este fundamentală pentru existența și bunăstarea noastră ca și oameni. Și pentru că este o valoare capitală a umanității nu este de mirare că hoții și călăii…

8 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.