Generaţia "Just do it!"
Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea. (Judecători 21,25)
Cu mai mult timp în urmă am cumpărat o carte cu un titlu provocator: „Evanghelia după McDonald’s”, de Derek Tidball. Am citit din cărţulie suficient ca să mă convingă de faptul că merită citită. Cartea vorbeşte, aşa cum sugerează şi titlul, despre succesul de excepţie a francizelor de tip McDonald dar şi despre anumite branduri consacrate care au cucerit o importantă masă de oameni. Autorul menţionează că cei care sunt ataşaţi de un brand nu cumpără doar un simplu produs de-al lor ci asimilează în viaţa lor chiar şi filosofia brandului repectiv, care se impune prin logo-ul sau motto-ul acestuia.
În primul capitol al cărţii el scrie: „A cumpăra o pereche de Nike nu înseamnă a-ţi cumpăra, cum s-ar înţelege îndeobşte, nişte încălţăminte simplă; înainte de orice, îţi cumperi un mod de viaţă…” . Sloganul mărcii, „Just do it” care are se traduce: „Fă-o pur şi simplu!” cu sensul de „Acţionează pur şi simplu, nu sta pe gânduri!” a devenit un mod de viaţă în toate mai domeniile vieţii nu doar în domeniul sportiv. Reclamele la acest produs, sugerează subtil faptul că „adidaşii vechi nu mai sunt buni de nimic. Vechile tricouri devin intolerabile. Fără Nike nimic nu are sens!”
Nike (la origine, numele înaripatei zeiţe a victoriei din mitologia greacă), dar în mod special sloganul „Just do it!” a motivat generaţii de tineri să treacă la acţiune, încercând să-i convingă pe creduli că nu există nici o limită, nici o barieră, că forţa stă în tine, aşa că Just do it. Într-o oarecare măsură evanghelia lui „Just do it”, este compatibilă cu evanghelia Scripturii. Ne amintim de sfatul lui Solomon: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta…”, sau de porunca lui Isus adresată slăbănogului de la Betesda: „Scoală-te… ridică-ţi patul şi umblă!” Printe primele diferenţe între cele două evanghelii, se evidenţiază faptul că Evaghelia lui Isus pune accentul pe ceea ce poate face Dumnezeu cu omul care se pune la dispoziţia Lui şi Îi ascultă cuvintele şi poruncile, în timp ce Nike predică mântuirea prin propriile eforturi. De asemnea, Biblia învaţă că deşi suntem chemaţi să facem totul fără rezerve şi cu toată energia şi fiinţa noastră, scopul principal al tuturor acţiunilor nu suntem noi ci Dumnezeu. Cât despre limite… Nici măcar lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie făcută depăşind limitele impuse de El. Nu poţi spune că ai lucrat pentru El câtă vreme sari gardul.
Filosofia lui „Just do it!” este fără echivoc una veche. Că nu dintodeauna a sunat aşa, este o altă discuţie. Cartea Judecători se încheie cu un laitmotiv trist, atenţionându-ne parcă de faptul că toate cele citite acum pe sfârşit, evenimentele crude şi tragice, au avut loc din cauza faptului că în Israel nu era nici o autoritate care să dea o direcţie clară. Fiecare făcea ceea ce crede el că e bine, iar când poporul este lipsit de orice autoritate poate deveni unul fără frâu, având un comportamentul deviant.
Just do it! Oare nu aşa a gândit şi acţionat Mica atunci când a avut nevoie de bani (cap.17), furând de la mama lui? Nu sub aceeaşi impresie a acţionat atunci când l-a prins, subit, dorul de închinare, binecuvântându-şi fiul, iar mai apoi pe levitul călător, ca preoţi? Ai nevoie de bani, just do it, fură-i! Vrei să te închini, just do it, închină-te! Nu contează cum şi dacă e bine aşa, contează să începi să faci ceva. Ce-ţi place ţie e mai important decât ceea ce Îi place lui Dumnezeu, Suveranul renegat.
Oare nu sub aceiaşi forţă a bunului plac a acţionat tribul lui Dan când a furat idolii lui Mica(cap.18)? Sau acei homosexuali beniamiţi care au vrut să-şi satisfacă plăcerile cu levitul care înnoptase în cetatea lor (cap.19)? După gândirea lor, plăcerea scuza modul prin care o obţii. Dar ce putem spune despre „îndureratul” levit care şi-a tranşat concubina după ce a fost siluită toată noaptea de adunatura aceea de imorali beniamiţi şi care a murit înspre dimineaţă? Toţi aceştia au făcut toate aceste abominabile fapte conduşi de regula bunului plac.
„Just do it” face victime şi în contemporaneitate, mai ales că acest mod de viaţă este licenţiat. S-a pornit de la o idee cu potenţe pur pozitive, dar omul care detestă autoritatea, a făcut din „just do it” un slogan al păcatului.
Sub just do it, multe fete şi-au pierdut virginitatea, iar băieţii cu puf pe faţă au devenit tătici prematuri. Sub just do it, milioane şi-au pus capăt existenţei, alte milioane şi-au accelerat obştescul sfârşit prin faptul că şi-au transformat plămânii în catalizator iar faringele în tobă de eşapament. Şi lista ar putea continua cu violuri, crime, tâlhării, abuzuri, violenţe domestice şi alte malformaţii comportamentale.
Când Dumnezeu nu este Împărat peste viaţa noastră, just do it preia comanda, binele devine relativ şi convenţional iar oamenii vor ajunge materie inflamabilă pentru focul veşnic, dacă nu se pocăiesc între timp.
Generaţia „Just do it” o găsim în toate generaţiile celor 6000 de ani de păcat, dar parcă niciodată nu a fost mai activă ca azi. Când fiecare face doar ce îi place e semn pentru Dumnezeu că trebuie să aprindă lumea, şi e semn pentru cei care fac pe placul Celui Atotputernic, că mai au puţin şi vor ajunge Acasă, la Dumnezeu acasă.