Iael – cauza bate relaţia

17. Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, chenitul, era pace.
18. Iael a ieşit înaintea lui Sisera şi i-a zis: „Intră, domnul meu, intră la mine şi nu te teme!” El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns sub o învelitoare.
19. El a zis: „Dă-mi, te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete.” Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea şi l-a acoperit.
20. El i-a mai zis: „Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: „Este cineva aici?”, să răspunzi: „Nu.”
21. Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de-al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns până în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit. (Judecători 4).

Ce face dintr-un om obişnuit un erou? Puterea? Curajul? Determinarea? Cauza? Cu siguranţă că toate acestea sunt părţi componente ale unui erou, doar că eu aş mai adăuga un element: luarea atitudinii sau păşirea în faţă. Eroii Bibliei sunt oamenii, în general, obişnuiţi, la fel ca noi, ascunşi în anonimat şi cotidian, dar care la un moment dat, au păşit în faţă mânaţi de simţământul resposabilităţii. Eroi nu se nasc, ei devin eroi, şi nu întotdeuna au înzestrări speciale precum Samson. Eroismul adevărat nu se măsoară neapărat după cantitatea duşmanilor dobărâţi ci după importanţa şi impactul lor în viaţă.

Iael (căprioară, folositoare, cea care urcă) a fost o femeie ce nu se depărta de cortul ei, o soţie cu responsabilitate. Onorată de oaspeţii Domnului şi crudă cu emisarii duşmanului. Iael evadează din obişnuit în momentul când Sisera, căpetenia care condusese lupta împotriva lui Barac şi poporului Israel, se apropie de cortul ei.

Sub o falsă ospitalitate îl găzduieşte pe acesta în cortul ei, îi dă hrană şi lapte, îl ascunde iar apoi îl ucide. Uciderea care o săvârşeşte, ne poate indigna pentru simplu motiv că a încălcat flagrant legea ospitalităţii plus că între această familie, a chenitului Heber, soţul Iaelei, şi împăratul Iabin, era pace. Relaţiile dintre cei doi, aşadar, erau bune şi de încredere, fapt pe care s-a bazat şi Sisera, care nu poposise acolo pentru prima dată. El a ştiut exact unde să se refugieze. Tabăra acestei familii era destul de departe de locul unde s-a dat bătălia, aproximativ 60 de km, înspre Nord.

Iael a fost pusă între două alegeri: cauza lui Dumnezeu sau pastrarea relaţiei cu Iabin. Nu trebuie să uităm că tribul cheniţilor erau urmaşii lui Hobab, socrul lui Moise. Iar ei, prin Moise au fost alipiţi cu drept de moştenire în ţara făgăduinţei. Şi chiar dacă Iabin, regele Haţorului aveau relaţii bune cu familia ei, era în cele din urmă, duşmanul poporului lui Dumnezeu. De aceea cauza trebuia să primeze relaţiei. Era nevoie de o acţiune imediată, iar Iael a luat atitudine, dovedind, în acelaşi timp, că sângele, apă nu se face.

Lecţia spirituală este evidentă pentru noi. E posibil ca între noi şi duşmanul nostru, diavolul, păcatul, să fie relaţii de bună prietenie. De multe ori am fost ospitalieri cu ispita, dându-i drumul în cortul inimilor noastre; iar acolo amândoi am avut momente de plăcere. Zi de zi, tot aşa, păcatul şi-a făcut culcuş confortabil în inima noastră, mulţumindu-ne mieros şi lăudîndu-ne ospitalitatea de 5 stele. Şi s-a tot întors păcatul, ca un client fidel, aducând şi alţi prieteni, până când am simţit că din ce în ce mai mult, nu mai suntem stăpâni pe inima noastră. Şi ocupaţi fiind cu clientela diavolului, nu am băgat de seamă că ambasadorii Domnului, au părăsit camerele, măcar că Isus, a plătit în avans, cu un preţ inestimabil, pentru spaţiul din inima noastră. De multe ori, duşmanul, pe goană pus de Căpetenia cerului, s-a refugiat în inima noastră, iar noi l-am acoperit, l-am ascuns, de dragul relaţiei şi uitând că prietenia cu diavolul este vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Diavolul se pregăteşte de ultima lui mare bătălie. Toţi aliaţii sunt chemaţi. Se refac relaţii de prietenie între vechii lui prieteni. Va bate la uşa mea, la uşa ta, cerând din nou găzduire. Ne va promite mult, şi ca de fiecare dată, ne va lăsa fără nimic, cu inima răvăşită, deoarece plăcerea promisă de el, ţine doar o clipă.

Ce vei hotărî? Ce atitudine vei lua? Poţi continua prietenia şi să laşi la o parte cauza, sau poţi reface prietenia cu Dumnezeu şi să-I slujeşti cauza: eradicarea păcatului şi uciderea duşmanului milenar. Eu am ales atitudinea Iaelei: când va cere găzduire, îi voi aştepta cu un tăruş bine ascuţit. Iar pe Isus L-am făcut unic proprietar al spaţiului din viaţa mea. Tu, cui dai spaţiul din inima ta?