Iefta – când aşchia sare departe de butuc!

jephta kopf

1. Iefta, galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.
2. Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.”
3. Şi Iefta a fugit de la fraţii lui şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătâi s-au strâns la Iefta şi făceau plimbări cu el.
4. După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel.
5. Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob.
6. Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.”
7. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?”
8. Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”
(Judecători 11).

Ceea ce mă deranjează la sfinţii văruiţi este ipocrizia lor crasă. Ideea pe care o transmite această rasă, care nu-i pe cale de dispariţie, este că dacă vrei să fii bine cu Dumnezeu, trebuie să fi stresat spiritual tot timpul. Trebuie să ai linie genealogică curată şi cinstită, să nu fi avut nici o abatere semnificativă. Sunt gata mereu de a da cu piatra într-un păcătos cu păcate la vedere, pentru a curăţi răul (exterior) din popor. Acesta a trăit-o şi Iefta.

Iefta a fost născut de o femeie cu moravuri uşoare, care dădea în schimbul banilor ceva mai valoros decât aceştia, trupul şi demnitatea. Tatălui lui Iefta, un familist, a dat şi el la schimb familie şi demnitate pentru o plăcere trecătoare dar cu nebănuite consecinţe. Îl apreciez că a avut puterea şi curajul de înfrunta consecinţele. A luat copilul în propria familie, având dorinţa de a-l trata ca pe un fiu legitim, oferindu-i acestuia un mediu propice pentru dezvoltare. Bunele intenţii ale tatălui se pot vedea şi după numele care i l-a dat copilului, Iefta, care înseamnă: el va deschide. Aşteptările tatălui erau, aşadar, mari pentru acest copil: un deschizător de drumuri, un om care să lase o urmă bună în umblarea lui trecătoare pe acest pământ; aşteptare care s-a înfăptuit.

Familia, nu l-a primit prea bine. A fost adesea sursa batjocorilor fraţilor lui vitregi, iar când a ajuns la vârsta tinereţii, a fost alungat de către fraţii lui de acasă ca nu cumva să aibe parte de moştenirea cuvenită.

Domnul însă va avea grijă de el şi îi va da în mâini o parte din Israel, prin faptul că va ajunge căpetenie. Nici unul dintre oamenii influenţi ai cetăţii, sau bătrânii înţelepţi nu s-au ridicat să îl apere când fraţii l-au alungat de acasă. Nimeni n-a văzut în el un om de viitor, şi pe nimeni nu deranja plecarea lui. Nimeni nu va mai întreba de el până la momentul de criză al Israelului.

Alungat de acasă, Iefta se împrieteneşte cu nişte renegaţi ai societăţii, un fel de haiduci ai vremii. Ei erau războinici la întâmplare, câştigându-şi cele pentru trai tocmindu-se ca mercenari, cercetaşi sau străjeri. Ca şi David mai târziu (1 Samuel 22,1.2; 25,1-35), ei primeau daruri pentru ocrotirea de tâlhari a oamenilor bogaţi sau pentru respingerea micilor incursiuni de invadatori ai deşertului. Din acest fel de activitate, Iefta a câştigat o mare reputaţie de bravură, pricepere şi iniţiativă.

În timpul acesta, Israelul se afla atât într-o mare strâmtorare; amoniţii au declarat război israeliţilor, cât şi într-o mare criză de lideri; nu era cine să conducă Israelul în luptă. Bătrânii au ţinut un sfat îndelungat pentru a desemna un lider, un conducător al armatelor lor. Au luat rapoartelor fiecăruia dintrei cei propuşi, dar niciunul nu se potrivea profilului…, cu excepţia lui Iefta. Au fost puşi într-o mare dificultate. Era vădit că bătrânii lui Israel sprijiniseră pe fraţii lui Iefta, când ei l-au izgonit de acasă, pentru că el îi învinuieşte ca fiind mai înainte însufleţiţi de ură împotriva lui şi părtaşi la expulzarea lui.

Bătrănii au avut de învăţat o lecţie dură, ei au fost nevoiţi să se întoarcă după ceva ce au aruncat şi să fie luat ca bun, de fapt ca cel mai bun. Să cheme pe cel ce l-au alungat să-i reprezinte şi să domnească peste ei, a fost cea mai dură lecţie a umilinţei şi antidot împotriva prejudecăţii.

Concluzii:

  • Nu întotdeauna ce se naşte din pisică, soareci mănâncă.
  • Adesea aşchia sare departe de butuc
  • Trecutul tău sau al familiei tale, înseamnă prea puţin pentru Dumnezeu, prezentul însă contează enorm. Face parte şi Dumnezeu din prezentul tau?
  • Trecutul vorbeşte despre ce ai fost, dar prezentul vorbeşte despre ceea ce vrei să fii în viitor
  • Moştenirea genetică îşi pierde din putere pe măsură ce lupţi pentru moştenirea divină
  • Valoarea unui om nu este dată de locul de unde vine ci de locul înspre care se îndreaptă
  • O viţă este nobilă nu datorită ramurilor lungi, ci roadelor bogate.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

3 comentarii

    Imi place tare mult articolul. De prea multe ori judecam pe oameni dupa familia din care fac parte, sau dupa faptele lor din trecut si, la randul nostru, suntem judecati dupa aceste criterii. Cat de adevarat ca tot trecutul nu mai conteaza. Conteaza doar viitorul si relatia cu Dumnezeu.
    Fii binecuvantat, Danny, pentru aceste cuvinte care ne mai pun pe ganduri cateodata!

    …lectii dure de viata, nu? Dar cat suntem de dispusi sa le invatam si, mai mult, sa le aplicam? Cand suntem victime ale prejudecatilor altora, ne simtim nedreptatiti. Cand suntem sclavii propriilor prejudecati…ce mai simtim? Atentie la atitudinile pe care ni le alegem. Destinul nostru vesnic depinde de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *