Îmbulzeală la o poartă închisă

Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. (Evrei 4,1)

Viaţa pe acest pământ este adesea una paradoxală. Investim şi ne preocupăm de lucruri mai puţin importante, ca mai apoi să descoperim că nu mai avem timp pentru cele cu adevărat importante.

Ajungem în staţiile importante ale vieţii, adesea prea târziu. Prea târziu ca să prindem momentul naşterii primului copil, prea târziu ca să-i vedem primii paşi. Prea târziu să ne putem juca cu ei, prea târziu să le mai putem da sărutul de noapte bună. Observăm prea târziu că soţia sau soţul sunt nefericiţi. Buchetul de flori şi micile atenţii ajung prea târziu. „Iartă-mă!” şi „Te iubesc!”, se rostesc prea târziu. Ajungem prea târziu nu pentru că nu ne sculăm devreme ci din cauză că ne oprim în prea multe staţii inutile până să ajungem la destinaţie.

Ajungem prea târziu deoarece amânăm plecarea sperând să ajungem totuşi la timp.

Dacă ajungi prea târziu în staţie şi trenul a plecat deja, îl aştepţi pe următorul, deşi vei ajunge cu întârziere la destinaţie. Dar „trenul” spre veşnicie trece prin staţia vieţii tale doar o singură dată în viaţă. Dacă ajungi prea târziu şi trenul a plecat, nu vei mai ajunge niciodată în   Paradis. Satana este un ghid nemaipomenit în materie de distracţie lumească şi distragere crească, dar nu e ghidul potrivit. Alege bine!

Ceea ce spune Pavel în acest text este demn de luat în seamă. La sfârşitul timpului de har lucrul cel mai ciudat nu este că vor fi prea puţini mântuiţi, ci că vor fi foarte mulţi care vor dori să fie mântuiţi, dar va fi prea târziu. La poarta împărăţiei lui Dumnezeu va fi îmbulzeală când aceasta va fi închisă, însă noi putem ajunge din timp.

Cerul îşi va închide porţile, nu din lipsa locurilor ci din lipsa interesului celor ce au fost invitaţi să fie locuitori ai lui. Tu mai eşti interesat?