În grabă dar nu în pripă

11. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului.

12. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul (Exod 12).

 

Unul dintre cele mai pline de speranță texte din acest capitol 12, sunt tocmai cele care vi l-am propus pentru studiu. Acest pasaj face parte din textele care cuprind detalii legate de plecare, dar frumusețea lor este dată de faptul că indică în detaliu timpul plecării: chiar în noaptea consumării mielului de jertfă. Lunga așteptare a eliberării devenea istorie în noaptea jertfirii mielului. După jertfirea mielului și părtașia la masa frugală, urma eliberarea, drumul spre libertate.

Trecuse aproape un an de când Moise venise înaintea lor cu vestea eliberării din partea Domnului, un an plin de speranțe (după fiecare promisiune a lui faraon) și dezamăgiri (atunci când faraon se răzgândea), un an de tensiuni interioare și exterioare. Însă de această dată va fi altfel, faraon nu va mai retracta porunca, zorii eliberării vor miji pentru ei în timp ce Egiptul va fi lăsat în noapte, în noaptea durerilor și plânsului sfășietor din fiecare casă.

Un element demn de luat în seamă este porunca divină de a mânca mielul în grabă, de a servi Paștele Domnului cu o mână pe masă și cu una pe ușă.

De ce?

Grăbirea în contextul exodului denotă că ai înțeles importanța destinației. Grăbirea plecării înseamnă conștientizarea că fiecare clipă de ezitare în robie este o clipă pierdută din libertate. A fi dispus să pleci în grabă este și o dovadă că vrei să ajungi mai repede. Pierderea vremii în locul care te afli este nimic altceva decât  ciuntire din timpul care trebuie petrecut în locul ajungerii.

Pregătirea se face în timpul de dinaintea plecării și nu în timp ce se pleacă. Cel care nu se pregătește din timp riscă  să fie lăsat la locul de unde nu s-a putut desprinde la vremea plecării.

Pe de altă parte, o pregătire pe fugă aduce frustrări pe drum, călătorul pierzând toată frumusețea călătoriei din cauza regretului a ceea ce a uitat să pună cu el.

Deși textul pune accent pe „grabă”, el nu sugerează o pregătire pripită pentru exod. Pentru pregătirea temeinică, israeliții au avut la dispoziție două săptămâni, timp suficient în care să pună ce au de pus și să scoată ce au de scos. Accentul în pregătirea pentru drum nu este pus pe materialism ci pe dispoziția de ascultare. Pregătirea este înainte de toate o stare, o dispoziție de a te poziționa corect față de Eliberator.

Cele două săptămâni de pregătire pentru Paște, scot în evidență că nu de lucruri aveau ei nevoie, în primul rând, pe parcursul călătoriei, ci de cunoașterea Celui care le oferă eliberarea. Grija materială nu era treaba lor, Dumnezeu le va oferi, în timp ce are loc plecarea, și daruri materiale.

Grăbirea nu este o scuză pentru superficialitate și nici motiv de stres existențial. Așa cum am mai amintit, grăbirea în contextul adventului nu este pripă ci doar o formă a lui Dumnezeu de a ne spune că nu mai este timp pentru lucrurile neimportante. Tema grăbirii este foarte prezentă în Scriptură.

Iată, doar câteva exemple:

  1. Familia lui Lot este grăbită să iasă din Sodoma în timp ce îngerii se pregăteau să o nimicească – cei care nu grăbesc în a-și scăpa viața, o vor pierde.
  2. Tot în regim de urgență era și armata lui Ghedeon care stătea în fața unei bătălii istorice, de aceea nu era timp pentru a bea apă cu îndestulare și când ai propria națiune de eliberat – câștigă și este încununat doar acela care se grăbește spre victorie.
  3. Leviților din timpul domniei lui Ioas (2Cron. 24,5), li se cere să se grăbească pentru a strânge bani pentru refacerea Casei Domnului care să fie rededicată Domnului iar poporul să se alipească din nou de El – nu există redeșteptare fără purcederea entuziastă iminentă spre aceasta.
  4. Isus Hristos ne spune că împăcarea cu semenul meu este o condiție a iertării pe care vreau s-o primesc de la Dumnezeu, de aceea demersul trebuie să fie grabnic – e o sminteală să crezi că Dumnezeu va aprecia închinarea ta, devreme ce semenul tău lipsește de la jertfă, probabil, tocmai din cauza ta.
  5. Ni se cere să așteptăm grăbind venirea lui Hristos, focalizându-ne pe cele veșnice și acționând în congruență cu veșnicia devenind, în timpul așteptării, acei oameni care reflectă noblețea locuitorilor de dincolo de stele – vezi 2Petru 3, 11.12.

 

În esență, Scriptura îndeamnă la grăbire în legătură cu acele lucruri, fapte sau acțiuni care au importanță vitală sau valeități veșnice. În schimb îndeamnă la prudență sau chiar la lepădarea acelor lucruri, fapte, acțiuni sau atitudini care făcute în pripă ne pot impiedica părtășia cu semenii sau chiar cu eternitatea:

  1. Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, caâd te va lua la ocări aproapele tău. – (Prov.25:8).
  2. Nu te grăbi să deschizi gura, și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, și tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe (Ecl.5:2).
  3. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuiește în sânul nebunilor (Ecl.7:9).

 

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.