Încălțările libertății

b. Încălţămintea în picioare (Exod 12,11).

A purta încălțămintea în interiorul casei sau la masă nu era un obicei pentru evreii de atunci. De asemnea, unii comentatori spun că nici nu prea purtau încălțăminte având în vedere statutul de robi. Robii umblau desculți, în timp ce oamenii liberi purtau încălțăminte, era un simbol al supunerii și o evidentă deosebire de clasă socială. Plus de asta era neavenit ca în cadrul unei mese sau a unui ospăț să fii încălțat deoarece aceasta făcea imposibil gestul înaltei ospitalități și anume spălarea picioarelor.

Dacă privim textul prin prisma acestui simbolism, porunca lui Dumnezeu dată poporului se traduce printr-un mesaj cât de poate de luminos: de azi înainte viața vă invită să călătoriți la o clasă superioră, aceea a oamenilor liberi!

Ce relevanță și ce aplicație ar avea acest aspect pentru noi creștinii?

Să ne reîntoarcem la Epistola apostolului Pavel scrisă efesenilor. În capitolul 6, versetul 15, al acestei epistole găsim scris următoarele: „având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii”. Spre deosebire de textul din Exod unde ni se vorbește despre pregătirea unui peregrin, unui călător, textul din Efeseni trebuie privit din perspectiva unui combatant, unui soldat echipat pentru o luptă importantă, pe viață și pe moarte veșnică.

Pavel vorbește de pregătirea creștinilor după ce anuntă inamicul: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

În descrierea armelor pentru luptă, Pavel prezintă atât arme de apărare cât și de atac. Suntem chemați să ne apărăm cu Adevărul, dar suntem trimiși în luptă cu Evanghelia lui Isus.

Această „râvnă a Evangheliei” este mai corect tradusă cu ”fiind fundamentați în Evanghelie”. Cum este încălțămintea pentru picior, oferindu-i stabilitate și protecție, așa trebuie să fie Evanghelia pentru creștinul combatant.

Ofensiva Evangheliei nu este un prozelitism tâmp sau o îndoctrinare de prost gust făcută de anumiți nemintoși extaziați de misiune. Evanghelia câștigă teren nu cu sabia ci cu ștergarul lui Hristos, de aceea cruciadele au fost cea mai mare dovadă de cum să nu evanghelizezi. Singurul care a câștigat în cruciade a fost diavolul pentru că a fost ideea lui.

Asaltul Evangheliei începe cu o pregătire a celor ce vor merge pe câmpul de luptă. Evanghelia înseamnă disciplină sau altfel spus, o disciplinare și pregătire a minții. Ostașul lui Hristos este acela care prin pocăință zilnică nu se lasă provocat, nu sare la ceartă și nu o caută, ci se comportă cu gentilețe și curtoazie având îndelungă răbdare cu toți oameni. Acest mod de viață te califică pentru un bun ostaș și te ferește de o mulțime de ispite și persecuții inutile la fel cum încălțămintea te protejează de răni la talpă.

Așadar, nu au ce căuta pe câmpul de luptă aceia care confundă duhurile răutății cu carnea și sângele, cu alte cuvinte, aceia care dau cu Evanghelia în capul aproapelui care nu înțelege ca și ei codul deontologic al ostașului.

Nu există un atac mai puternic și virulent împotriva întunericului decât niște fii ai luminii care bazați pe Evanghelie au pace cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

Evanghelia este o armă ofensivă prin însăși natura și puterea ei de transformare a însăși vieții celui care o atacă. Armele duhului sunt periculoase pentru luptătorii întunericului pentru că sunt făurite și dovedite ca eficiență de Hristos care a înfrânt la rândul Lui chiar pe căpetenia întunericului, Satan.

Conștient pe deplin de puterea acestor arme, diavolul știe că va pierde bătălia cu sfinții dacă aceștia se vor folosi de ele, de aceea a gândit o strategie care s-a dovedit a fi de reușită în distrugerea oamenilor și anume: înlocuirea armelor și schimbarea țintei.

Succesul deplin îl are în acei creștini care nu trăiesc prin credință ci prin vedere, care sunt legați de imediatul cotidian și sunt deconectați de așteptarea celor veșnice; de aceia care s-au săturat să aștepte judecata Celui Drept și își fac singuri judecată în ceea ce li se pare drept. Astfel că, mulți creștinii s-au înarmat până in dinții cu armele duhurilor răutății în timp ce armele Duhului Sfânt par niște pistoale cu apă. Odată cu schimbarea armelor, ținta devine Hristos Însuși iar sfinții Lui, carne de tun.

Luptele între bisericile creștine cât și luptele din fiecare biserică creștină este o regie bine pusă la punct de prințul întunericului, având ca scop ruinarea prin implozie a acestor biserici. În timp ce creștinii își varsă mâniile unii pe alții și se rănesc de moarte prin vorbe mai otrăvitoare decât săgețile, diavolul stă în tribună și mănâncă semințe cu argații lui privind autodistrugerea noastră.

E bine să nu uităm însă că „gladiatorii” nu sunt oameni liberi ci sunt deținuți de un stăpân avid de sânge și dependent de răutate, Satan. Hristos însă s-a plecat spre noi, ne-a spălat de vină și ne-a plătit eliberarea de sub tirania milenarului malefic. Ne-a îmbrăcat în straie curate și ne-a dat încălțăminte regească în picioare. Ne-a deschis poarta spre libertate, ne-a indicat drumul, ne-a fixat ținta și ne-a promis că este cu noi până la sfârșitul zilelor și dincole de ele. De aceea să pornim spre libertate, să pornim spre veșnicie!

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *