Iosif – cu gândul la ţara iubită

Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale (Evrei 11, 22)

Una dintre problemele multor tineri de azi este că nu mai au idealuri sau chiar dacă au, acestea nu depăşesc idealurile găinii care se limitează la o nouă grămadă de gunoi.

Iosif a fost unul dintre tinerii care a depăşit barierele timpului său, a fost un tânăr care a îndrăznit să viseze spre un viitor mai bun. Deşi era doar un adolescent a cutezat să creadă că viaţa unui tânăr nu trebuie să se limiteze doar la mulsul oilor şi că societatea nu trebuie să miroase doar a brânză. Când idealurile au fost împărtăşite cu fraţii lui mai mari, aceştia s-au simţit deranjaţi şi chiar au pus la cale un mod de a-i frânge aripile visătorului. Într-un fel au şi reuşit.

Societatea de azi care este compusă din fraţii lui Iosif reînviaţi de Necuratul, îţi dă simţământul că te protejează dar aşteaptă momentul să-ţi frângă aripile, iar pe cei cărora nu le-au crescut încă, îi va convinge că sunt inutile. De ce să te avânţi spre cer ca un vultur rebel, căutându-ţi un cuib spre stâncile semeţe, când te poţi bucura din plin în curtea şi coteţul găinilor?

Site-ul www.inpolitics.ro a publicat anul trecut un articol în care era descrisă următoarea realitatea tristă a multor tineri de azi: „Idealurile tinerilor din ziua de azi sunt adaptate modelelor umane pe care aceștia le întâlnesc în viața de zi cu zi, în presă, la radio și televiziune. Dacă în urmă cu 20 – 30 de ani adolescenții și proaspeții bacalaureați năzuiau să devină actori, medici, profesori, ingineri sau gimnaste olimpice, astăzi, idolii noii generații par să fie mai degrabă maneliștii de succes, fotbaliștii cu vile la Corbeanca și „Bemveu” la scară, pseudo-creatorii de modă  ori pornovedetele născute peste noapte și despre care tabloidele varsă râuri de cerneală cu o energie demnă de o cauză mai bună.”

Fraţii lui Iosif de azi nu-ţi mai spun că nu ai voie să ai idealuri înalte ci că nu se mai merită. Nu ţi se spune că moralitatea nu este bună ci doar că nu se câştigă din ea. Unii sunt de părere că valoare este dată de ceea ce câştigi (materialism), în timp ce Iosif ne spune că este dată de ceea ce nu ai pierdut (moralitate). Esenţa vieţii nu se rezumă la verbul „a avea” ci la verbul „a fi”. Nu exteriorul îl face pe om plăcut ci interiorul lui. Scriptura afirmă că „ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” şi nu averile lui. Cei care câştigă în cele materiale dar pierd în cele moral-spirituale, pierd mult mai mult decât câştigă.

Iosif a fost, este şi va fi dovada că cele scrise mai sus sunt adevărate. A avut Egiptul sub control, a fost ani de-a rândul omul anului în Egipt, iar dacă s-ar fi decernat atunci premii Nobel, s-ar fi ales cu cel puţin unul în economie. A fost al doilea om puternic din imperiu, umbla în haine de firmă, trăia în lux însă inima lui era tot la ţara promisă, la tatăl lui. Egiptul nu  era ţara lui oricât de mult bine i-a oferit. Idealul lui nu era să ajungă în Egipt ci să fie de mare folos în Canaan. Dar devreme ce aripile i-au fost frânte, a trebuit să treacă printr-o perioadă de revenire grea, departe de casă. În Egipt nu i-a mers prea bine la început pentru că adesea se mai găsea câte unul să-l oprească din zbor. Dar într-o zi, când Dumnezeu a deschis uşa coliviei ce-l ţinea închis, nimeni nu l-a mai putut opri iar Iosif a învăţat că nu poate rupe diavolul pe cât poate reface Dumnezeu.

Egiptul cu tot ce-i oferea a fost doar o staţie mai mare înspre drumul către patria sa dragă. Şi-ar fi dorit să intre viu în ea, dar a înţeles că trebuie să mai aştepte. Iar când viaţa îi va număra ultimele respiraţii i-a pus pe fraţii lui să-i jure că atunci când vor pleca spre ţara iubită să-l ia cu ei, să nu-i rămână nici oasele-n Egipt.

Iosif a învăţat că pentru atingerea idealurilor înalte e nevoie de credinţă, de răbdare şi umblare cu Dumnezeu şi că idealul suprem nu e pământul ci cerul de deasupra lui.