Ironia lui Dumnezeu
1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
2. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.
3. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
4. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
5. Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.
6. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!”
7. Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”
8. „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
9. Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.
10. Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.” (Exod 2)
Acţiunea de la începutul cărţii Exod, ia proporţii tot mai dramatice din momentul în care Faraon care s-a văzut înşelat de moaşe, porunceşte propriului popor ca toţi băieţii care se vor naşte să fie aruncaţi în Nil. Acest decret nou a pus asupra fiecărui egiptean responsabilitatea de a-şi însuşi porunca regelui. Sarcina de a-i extermina pe evrei era acum transferată de la isprăvnicei şi moaşe, la poporul de rând.
Fără îndoială că porunca a stârnit panică în rândul evreilor care practic erau scoşi de sub protecţia legii. Deşi porunca nu era atâta de explicită ca în cazul poruncii lui Irod care a trimis proprii soldaţi pentru a ucide băieţii până la doi ani, cu scopul de a-L ucide pe Isus, este posibil ca destule familii de evrei să fii avut de suferit. Nu ni se spune că ar fi fost un măcel comandat însă familiile vizate nu se puteau expune riscului de a rămâne fără copilaş, fapt dovedit de familia lui Moise care s-a străduit să-l ascundă trei luni.
Nici acest plan nu a dat rezultatele aşteptate; chiar dacă au fost aruncaţi câţiva copii în Nil, istoria Exodului scoate în evidenţă că peste 80 de ani când avea evreii să iasă din Egipt, erau foarte mulţi bărbaţii maturi care compuneau poporul. Dumnezeu nu-Şi putea permite să încalce promisiunea făcută lui Iacov: „Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare” (Gen. 46,3).
„Suveranitatea lui Dumnezeu se exprimă în ironia situaţiei care se creează. Moise, cel care după planurile şi porunca lui Faraon trebuia să ajungă hrană la crocodili, a fost aşezat de Dumnezeu în palatele lui Faraon, pentru a fi hrănit la masa lui, crescut şi pregătit la şcolile Egiptului pe spesele lui Faraon. În aducerea la îndeplinire a planurilor Sale, Dumnezeu foloseşte inima mamei lui Moise şi înţelepciunea planurilor ei. dar suveranitatea Lui se vede în modul în care se finalizează palnurile mamei, prin faptul că inima fetei lui Faraon şi inima tatălui ei sunt înduplecate” (Beniamin Fărăgău, Exodul).
Spunea David mai târziu: „Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua” (Ps. 37, 12.13 – sublinierea îmi aparţine). Una dintre realităţile extraordinare ale suveranităţii lui Dumnezeu este că mai devreme sau mai târziu, tot ceea ce pare a fi împotriva celor ce îl iubesc pe Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu Însuşi, se va întoarce favorabil pentru ei şi slava lui Dumnezeu. De aceea, a lupta împotriva adevărurilor lui Dumnezeu, împotriva dreptăţii lui Dumnezeu, este un demers a omului fără minte, deoarece Dumnezeu nu poate fi înfrânt; din orice luptă El este marele biruitor.
Era deja 3-0 în favoarea lui Dumnezeu şi pentru o vreme, Faraon a încetat să mai facă pe viteazul la scară mare, acceptând ceea ce niciodată nu s-ar fi gândit să accepte, să fie tutorele unui fiu al duşmanului său.