Israel – din casă în văgăună

800px-Qumran

1. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.

2. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.

3. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.

4. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.

5. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.

6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul. (Judecători 6).

N-a fost nici un popor mai binecuvântat decât cel al lui Israel, dar n-a suferit Dumnezeu mai mult faţă de nici un alt popor decât faţă de Israel. Poporul era mai ascultător atunci când asuprirea era mai cruntă, deşi am impresia că erau nesinceri. Nu atât de mult tânjeau după o relaţie cu Dumnezeu cât după a eliberare fizică de sub asupritori. Iar dacă pentru asta trebuia să arate ascultare, erau gata să plătească preţul. În general israeliţii erau religioşi dar nu spirituali, iar religia lor era nimic altceva decât un diazepam al conştiinţei. Ca o minune ce ţine  trei zile, aşa ţinea şi legătura lor cu Dumnezeu.

Starea lor existenţială e de plâns. Aduşi de Dumnezeu într-o ţară de excepţie, o ţară la a cărei prosperităţi nu au contribuit cu nimic, nu au reuşit nici măcar s-o menţină. Au ajuns să fie liberi într-un Eldorado, dar tot ce au făcut ei acolo a fost dovada că libertatea lor era doar un fizică şi nu spirituală. Au gustat aerul libertăţii din Canaan dar prin venele lor curgea sângele înrobitorului Egipt. În Canaan ei au fost practic doar într-un concediu, pentru că după aceea şi-au reluat viaţa din Egipt, o viaţă de totală robie, atât spirituală cât şi fizică.

Păcatul cu care se curtau ca doi îndrăgostiţi, i-a evacuat din propria casă, pe timpul madianiţilor, ajungând să stea prin peşteri şi văgăuni ca animalele sălbatice. Acolo îşi ascundeau şi ce mai puteau salva din hrană, deoarece madianiţii şi amaleciţii, îi jefuiau de nu rămânea nimic în urma lor, precum în urma lăcustelor.

Au uitat, ca şi noi de multe ori, că doar cu Domnul mănânci pâine cladă, cu diavolul cel mincinos, ronţăim, ca nişte şoareci, cojile uscate. Şi în loc de o masă în pace cu Domnul, la casa ta, trebuie să plăteşti chirie vulpilor să stai în văgăuna lor, mâncând rădăcini.

E jefuită lumea noastră ca Israelul de ieri, iar jefuitorul este mult mai lacom decât atunci, pentru că avem mai mult, ştim mai mult. Suntem jefuiţi de timpul nostru cu Dumnezeu, cu familia. Ne dă mai mult de lucru ca să avem tot mai puţin. Ne jefuieşte de sănătate atunci când ne lăsăm îndopaţi cu hrana nesănătoasă sau prea multă, când bem fără măsură, când muncim până la epuizare, etc. Ne jefuieşte de bucurie şi împlinire. Ne jefuieşte de bucuria de a fi soţ, soţie, tată şi mamă, dându-ne mai multe slujbe şi mai puţină satisfacţie. Ne jefuieşte de scopurile înalte, spunându-ne că totul este aici şi acum. Ne jefuieşte de viitorul cu Dumnezeu îndopându-ne cu fast-food-ul prezentului. Ne fură veşnicia oferindu-ne clipa plăcerii. Ne fură bucuria mântuirii cereşti, înlocuind-o cu lucrurile pământeşti.

Suntem jefuiţi de tot şi toate pentru că îi dăm voie, pentru că i-am permis, pentru că L-am evacuat pe Dumnezeu din inima noastră şi am adus alţi dumnezei, crezând că mai mulţi înseamnă mai multă putere. Am constatat apoi, unii, că mai mulţi, nu înseamnă putere ci vlăguire spirituală. Suntem slabi pentru că suntem împărţiţi, cu inima în două părţi. Am dori protecţia şi binecuvantarea lui Dumnezeu împreună cu plăcerile necenzurate ale divolului. Asta nu se poate!

Dacă te-ai săturat de jafurile diavolului, dacă te-ai săturat să stai în văgăună, ştiind că ai o Casă, dacă te-ai săturat de cojile mucegăite mâncate în chirie la vulpi, ştiind că Acasă poţi mânca o pâine caldă, dacă te-ai convins că e mai bine cu Dumnezeu, dacă îţi doreşti să trăieşti cu adevărat, atunci strigă la Dumnezeu, cere-i eliberare şi declară război diavolului. Vei câştiga dacă-L laşi pe Isus să lupte şi din văgăună te poţi întoarce Acasă. Tatăl e la poartă, te aşteaptă.

Eu sunt Canaanul vostru (II)

Am scris în articolul anterior despre bazele legământului de la Sinai și am început să vorbim despre trei dimensiuni, implicații ale legământului care ne includ și pe noi: identitate, scop, valoare. În primul articolul am…

1 an

Povestea dovleacului de Halloween

Autor: Irina-Maria Manea in www.historia.ro Populara sărbătoare de Halloween are în spate o bogată tradiţie, adesea presărată cu poveşti fermecătoare pentru pasionaţii de mistere. Pentru populaţiile celtice de odinioară era un festival al umbrelor, o…

4 ani

2 comentarii

    Adevarat, in tot ce spui, Danny.
    Imagini de o claritate incontestabila.Ce paradox; fiii „celui biruitor” sa trebuiasca sa fuga ca potarnichile, ca biruiti!
    Stau langa un Tata, Creatorul, Atotputernicul si sunt plini de groaza in fata unui infrant de Dumnezeu!
    Cat de trist este sa nu cunosti Sursa puterii care este chiar langa tine!

    spunea cineva ca tot ce nu biruiesti te biruieste, tot ce nu stapanesti, te stapaneste. iar in cazul asta s-a intamplat.
    binecuvantari alese, frate Pavel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *