Istoria unei alegeri greșite

Existența lui Amalec își are geneza într-un cumul de alegeri greșite. Esau alege să-și vândă dreptul de întâi născut pentru o poftă culinară. Înșelat și apoi furat de fratele său, Esau alege să-și urască fratele și să se răzbune. Pentru că fratele său fuge din calea lui, Esau își urmează gândul răzbunării alegând să comită anumite fapte reprobabile prin care să-și îndurereze părinții, încheind  căsătorii cu fete din afara neamului său. Din una dintre aceste căsătorii se naște cel mai mare dintre fiii săi, Elifaz, care la rândul lui alege să-și împartă patul conjugal cu o amantă, Timna care îi dăruiește pe Amalec.

Motivul pentru care Amalec atacă Israelul nu ne este revelat explicit, însă eu cred că au existat cel puțin două motive:

(a)  Amalec era un popor care locuia deja în Canaan, la Sud de Canaan și fiind în cunoștință de planurile lui Dumnezeu de a da  Canaanul în mâinile Israelului e posibil să fi atacat cu scopul de  a-și  proteja teritoriile. Dacă asta a fost una dintre motivații, au greșit lamentabil pentru că Dumnezeu nu a avut niciodată intenția ca urmașii lui Esau să fie strămutați din locurile lor și nu este exclus ca Dumnezeu să le fi promis asta încă de pe timpul lui Esau. Textul argument îl găsim în Deuteronom 2,5 unde Moise redă cuvintele lui Dumnezeu adresate noii generații de evrei care sunt la hotarele Canaanului: „nu vă voi da în țara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau”.

(b) Al doilea motiv, care mi se pare cel mai evident, poate să fie vechiul resentiment pe care l-a moștenit de la bunicul lui, Esau. Povestea înșelării și a furtului binecuvântării de către Iacov era cu siguranță cunoscut și a fost lăsat ca un fel de testament peste generații. Știm că cei doi frați s-au împăcat ulterior, însă copiii lui Esau au făcut în interiorul lor un jurământ al răzbunării, motiv pentru care Dumnezeu îi va judeca mai târziu: „Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mâna împotriva ta şi te prefac într-o pustietate şi într-un pustiu! Îţi voi preface cetăţile în dărâmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sunt Domnul! Pentru că aveai o ură veşnică şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel… ”(Ezech. 35, 3-5a).

La Refidim, având deja o tradiție de familie, Amalec alege, la rândul lui, greșit. Nu e vorba de apărarea unor teritorii ci de împotrivire față de voința expresă a lui Dumnezeu de a-și duce poporul în odihnă.

Amalec își alege greșit stăpânul, după ce acesta îl convinge că cea mai bună cale de a-și păstra teritoriile  este conflictul armat deși Dumnezeu le promisese pacea și siguranța în locul lor de moștenire.

Dumnezeu a pregătit de mult un plan de salvare a tuturor neamurilor din Canaan, oferindu-le mai mult de 400 de ani timp de har pentru a alege credința, supunerea și pocăința(Gen. 15,16). Mai mult, Dumnezeu promite lui Avraam că va binecuvânta pe cei ce îl vor binecuvânta, dar va blestema pe aceia care îl vor blestema pe el și sămânța lui (Gen.12,3). Așadar rămânerea lui Amalec în Canaan și de partea binecuvântării era posibilă cu condiția ca ei să se supună Dumnezeului lui Israel.

Atacul lui Amalec era o acțiune de tip „kamikaze” provocat de către Satan.  Se poate observa în acest tip de strategie că diavolului nu-i pasă de supușii săi. Adesea îi aruncă în bătăliile cu poporul Domnului știind că ei vor pieri, deoarece el este cel mai conștient de puterea lui Dumnezeu. Pentru diavolul, toți cei care i se supun sunt doar o masă de manevră și carne de tun. Scopul lui este acela de a întârzia sau zădărnici planurile Domnului și de a produce daune cu consecințe ireversibile atât în rândul oamenilor care îl urmează cât mai ales în poporul lui Dumnezeu.

Amalec este mai mult decât o armată puternică, este un exponent al răului, o tipologie, o marionetă în mâna prințului întunecimii și al oricărei fărădelegi. El reprezintă suma forțelor răului care s-a opus poporului lui Dumnezeu de-alungul tuturor timpurilor.

Amalec urmează cu fidelitate tactica stăpânului său. La fel ca și diavolul „care rage ca un leu și caută pe cine să înghită”, Amalec se năpustește asupra celor mai slabi, atacând partea mai vulnerabilă din popor. De asemenea, Amalec precum și  diavolul, adesea, alege ofensiva fie într-un moment de slăbiciune, fie într-un timp de bucurie și celebrare spirituală. În ciuda revoltei poporul primește apa de la Dumnezeu, astfel că în tabără se instalează liniștea și bucuria. Amalec intervine, parcă dorind să fure acea bucuria oferită de Dumnezeu lui Israel. Și poate că nu întâmplător, poporul este atacat la Refidim, care tradus înseamnă „odihnă”.

Fără a exagera semantica substantivului „Refidim”, am  putea desprinde o învățătură demnă de luat în considerare: ajungem adesea să fim cei mai vulnerabili atunci când totul pare a se așeza pe făgașul normalității, când pacea, liniștea devin stări ce tind să se permanentizeze. Dușmanul nostru, diavolul, nu are niciodată tihnă și nici timp de repaus, de aceea trebuie să fim într-o vigilență sporită și continuuă.

O altă similitudine între Amalec și Satan este repetitivitatea sau îndârjirea de a tulbura mereu poporul Domnului prin incursiuni prădătoare de-alungul mai multor generații.

Pe timpul judecătorilor, amaleciții fac alianță cu amoniții și moabiții pentru cucerirea Ierihonului (Jud.  3, 12.13). Mai târziu, amaleciții revin, de data aceasta în aliantă cu madianiții și hărțuiesc din nou poporul lui Israel (Jud. 7).

Ani mai târziu, primul împărat al lui Israel, Saul, primește sarcina divină de a anihila toți amaleciții (1 Sam 15, 2-3). Saul eșuează în îndeplinirea completă a sarcinii urmând ca Dumnezeu să-i predea lui David responsabilitatea aceasta (1 Sam. 30,17). Amaleciții care au scăpat cu viață din campaniile militare ale lui David sunt ulterior zdrobiți până aproape de extincție în timpul regelui Ezechia (1Cron. 4,43).

Peste mulți ani însă, în timpul regelui persan Xerxes, Amalec prin exponentul său Haman pune la cale un genocid ce țintea poporul evreu ce locuia liniștit în captivitatea Imperiului Medo-Persan. Planul este dejucat de Mardoheu și Estera fiind regizat într-un mod excepțional de Dumnezeu. Poporul este salvat de la moarte iar amalecitul Haman sfârșește în ștreangul pregătit de el însuși pentru evreul Mardoheu.

Că Amalec este o tipologie a celui rău se poate înțelege și din decizia pe care o ia Dumnezeu acolo la Refidim vizavi de soarta acestui popor: „voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri. Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”. Aceeași soarta îl așteaptă și pe Satan, nimicirea veșnică: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă…” (Apoc 20,10a).

La sfârșit, câteva lecții și povețe desprinse din cele de mai sus care ne pot prinde bine în viață:

• Consecințele alegerilor mele bune sau rele, nu îmi afectează doar viața personală ci are impact inclusiv asupra generațiilor viitoare. Dumnezeu poate salva omul care decide greșit, dacă acesta se pocăiește, dar consecințele rămân.
• Drumul spre adevărata fericire include în mod inevitabil ascultarea față de Dumnezeu și supunerea față de principiile Sale așa cum sunt ele stipulate în Cele Zece Porunci.
• Alegerea între cei doi stăpâni, Dumnezeu și Satan, face diferența dintre învingător și învins. Perdanții aleg întotdeauna calea mai ușoară pentru că liderul lor le permite orice formă de ușurătate.
• Amalec s-a născut din poftă și desfrâu iar spiritul lui este la fel de viu azi cum a fost și în trecut. Prin aceste două arme chiar și fiii lui Dumnezeu pot fi corupți, de aceea suntem îndemnați la veghere și permanentă fortificare prin Cuvântul Său. De asemenea ni se cere să predăm lui Dumnezeu slăbiciunile, eșecurile și să fim cu ochii-n patru atunci când sărbătorim victoriile Duhului în viața noastră.