Iubire şi… disciplină


5. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii
. (Evrei 12)

Ideea că Dumnezeu pedepseşte disciplinar pe om, ar putea părea ceva ciudat, deşi nu este. Straniu ar fi ca Dumnezeu, ca Tată, să nu disciplineze pentru că asta ar însemna că nu suntem fii ai Lui, ci fii ai altui tată. Nici un părinte nu are dreptul să disciplineze copilul altuia, iar Dumnezeu este primul care respectă asta.  Disciplinarea propriilor noştri copii nu este invenţia noastră ci mai degrabă copierea unui model suprem şi cu toţii ştim că lipsa disciplinării în educaţia copiilor aduce roade amare. Disciplinarea emfazează autoritatea şi contribuie la corectarea unor comportamente greşite ce ar putea duce mai târziu la comportamente deviante şi reprobabile. Nici o disciplină sănătoasă nu are ca scop exterminarea celui disciplinat ci educarea lui. De asemenea, nici o disciplină corectă nu se face pe baza urii faţă de cel disciplinat ci datorită dragostei faţă de acea persoană. Tocmai pentru că îmi iubesc copii şi doresc să fac din ei oameni temători de rău şi lipiţi de bine, intervin în educaţia lor prin disciplină. Niciodată disciplinarea nu este un motiv de bucurie, indiferent că mă folosesc de vorba bună sau de nuiaua usturătoare.

În general noi nu suntem pedepsiţi de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre ci pentru mântuirea noastră. Suferinţa este o disciplină a vieţii, la fel cum este şi lipsa ei. Nu este voia lui Dumnezeu să ne trimită suferinţă ca să învăţăm lecţiile importante ale vieţii, însă realitatea arată că doar prin această disciplină învăţăm cel mai mult.

Un cutremur deşi aduce suferinţă, poate îndreapta un popor spre a privi în sus. Un cancer, deşi prevesteşte un sfârşit prematur, poate aduce o moarte mântuitoare. Un accident mortal deşi răpeşte pe cineva drag din familie, poate aduce alipirea de Dumnezeu, care până atunci lipsea.

Există şi suferinţe la care nu putem găsi o explicaţie sau un scop. De fapt în cele mai multe suferinţe nu putem răspunde la întrebarea „de ce?”, dar încrezători în Dumnezeu am putea să găsim mai multe răspunsuri la întrebarea „spre ce?”. În disciplina suferinţei nu este cel mai important să se dea un răspuns ci să se adopte o atitudine: încrederea în El. Cred că nici un răspuns din partea lui Dumnezeu la suferinţa mea, nu-mi poate aduce mai multă alinare decât încrederea că ceea ce face El este cel mai bine pentru mine. E posibil ca adesea Dumnezeu să-mi ia din bucuria binelui trecător pentru a mă determina să caut binele veşnic.

Cred-Gandesc-model-1

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *