Legământul greşit al lui Dumnezeu? (I)

6. Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8. Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou;
9. nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10. Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”
13. Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire. (Evrei 8).

Subiectul special din Evrei 8,6-13 este legat de legământul nou sau legământul mai bun al lui Isus Hristos. Astfel că acest pasaj a dat naştere la diferite interpretări legate de natura legământului nou. Cele mai multe discuţii au de-a face cu aşa zisele cusururi ale legământului încheiat între Dumnezeu şi Israel la Sinai. Unii au declarat că vechiul legământ a fost unul legalist şi că acum, Dumnezeu prin noul legământ are o cale mai bună, calea harului. Concluzia unui asemenea argument este că noi nu mai trebuie să ţinem Cele 10 Porunci deoarece nu mai suntem sub Lege ci sub har.
Să fie acesta oare subiectul discutat în capitolul 8? Nu putem afla decât dacă vom cerceta, nu-i aşa? Aşadar, înarmaţi-vă cu interes, răbdare, atenţie, dispoziţie de aprofundare şi mai presus de tot, cereţi Duhului Sfânt să vă fie aproape.
Vom împărţi cercetarea în două secţiuni. Prima secţiune, va fi una dedicată cercetării exegetice a legământului aşa cum reiese din cartea Evrei iar a doua secţiune este o abordare teolegică a legământului.
Primul lucru care-l vom face în acestă parte este să privim cu atenţie la cuvântul „legământ”. Ce înseamnă legământ? Ştim cu toţii că la modul general, legământul este o înţelegere între cel puţin doi oameni. Înţelegerea acesta depinde de anumite condiţii care se stabilesc de acord comun şi la care ambele părţi subscriu. Legământul se rupe în momentul în care una dintre părţi nu îşi mai ţine partea sa de înţelegere.
Vechiul Testament foloseşte în câteva ocazii termenul de legământ cu acest aspect general (1 Samuel 23,18; Iosua 9,6-27). Însă chiar dacă întâlnim acest tip de legământ încheiat între oameni, greutatea cuvântului „legământ” cade pe relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său. Astfel găsim că Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe (Genesa 6,18), cu Avraam (Genesa 15,18; Exod 2,24) şi cu Israel (Deuteronom 5,2).
În Noul Testament găsim ideea de legământ în contextul relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său. Foarte interesant în Noul Testament este limbajul unic referitor la cuvântul legământ.
Cuvântul folosit în general pentru legământ în limba greacă este syntheke, şi este folosit pentru a descrie un contract încheiat între două entităţi politice sau între partenerii de căsătorie. Cuvântul indică ceva ce implică două părţi.
Dar cuvântul syntheke nu apare în Evrei 8; aici găsim un alt termen: diatheke. Acest cuvânt nu înseamnă o înţelegere la modul general ci se referă la un testament lăsat urmaşilor. De ce se foloseşte un termen neobişnuit pentru a descrie legământul? Răspunsul este că syntheke face referire la o înţelegere între două părţi egale. În anumite situaţii, cele două părţi pot reveni asupra înţelegerii pentru a schimba termenii contractului. În cazul lui diatheke, lucrurile nu stau aşa. Într-un testament, cel care lasă testamentul fixează condiţiile, condiţii ce nu pot fi modificate de cel care primeşte testamentul. Astfel că dacă un părinte lasă un testament copiilor, copiii pot alege să accepte sau să respingă cele prevăzute în testament, dar în nici un fel nu pot schimba condiţiile stipulate de către părinte în testament.
Legământul lui Dumnezeu cu poporul Său este diatheke, un legământ care nu se poate negocia. Legământul lui Dumnezeu nu este între două părţi egale; El nu este egal cu creaturile Sale. Drept urmare noi nu ne putem târgui cu Dumnezeu cu privire la termenii legământului. Noi putem accepta sau refuza ceea ce El ne oferă. Nu avem nici o posibilitate să modificăm termenii legământului deoarece legământul Său este 100% iniţiativa Sa. El este Dumnezeu iar noi suntem copiii Lui, total dependenţi de El. De aceea ar trebui să-I fim mulţumitori că doreşte să facă un legământ cu noi.
Dar de ce are Dumnezeu două legăminte? Ce greşeli a avut primul legământ?
Evrei 8,7.8 dă un răspuns parţial la aceste întrebări. Versetul 7 arată o aparentă problemă la legământul însuşi în timp ce în versetul 8 vedem că poporul este factorul responsabil pentru problema în sine.
Pentru un răspuns corect este nevoie să ne uităm în contextul capitolului 8. În capitolul 7 după ce se vorbeşte despre imperfecţiunea preoţiei lui Aaron, autorul arată în versetul 22 că Isus s-a făcut garantul unui legământ mai bun. Astfel cartea Evrei îl arată pe Isus ca o legătură între legământ şi preoţie. Capitolul 8 extinde această legătură amintind că Isus slujeşte într-un sanctuar mai bun, slujba Lui este mai înaltă şi este legată de un legământ mai bun şi promisiuni mai bune. Este evident că Evrei prezintă legământul în legătură directă cu sanctuarul, cu serviciile sale şi cu promisiunile legate de aceste servicii. La acest punct este onest să ne întrebăm: „Care sunt acele promisiuni mai bune stipulate în legământul mai bun din versetul 6”? Răspunsul îl găsim în versetele 8-12 care cuprinde cel mai lung citat preluat din Vechiul Testament. Pasajul este din Ieremia 31,31-34 şi scoate în evidenţă câteva puncte:
• Dumnezeu va face un nou legământ (promisiune)
• Israel a eşuat în păstrarea legământului lui Dumnezeu
• Dumnezeu va scrie legea Sa în inimile poporului Său (promisiune)
• Fiecare din poporul Lui Îl va cunoaşte pe Domnul (promisiune)
• Dumnezeu le va ierta păcatele (promisiune)
Mergând mai departe pe firul logic descoperim în Evrei 9,1-10 că primul legământ a avut reglementări legate de sanctuarul pământesc şi a avut de-a face cu serviciile sistemului sacrificial al lui Israel. În versetele 11-22 din acelaşi capitol, scriitorul revine la jertfa lui Isus explicând că această jertfă a pus bazele unui legământ nou. Jertfa Lui, spre deosebire de jertfele aduse de proeţii leviţi, nu trebuia să mai fie repetată, doarece ea a rezolvat problema păcatului. Mergând mai departe, Evrei 10,1-10 scoate în evidenţă că jertfa lui Isus a fost cea adevărată şi că jertfele levitice ale primului legământ au fost doar o umbră a lucrurilor mai bune care vor veni. Drept urmare Isus Hristos a desfiinţat vechiul sistem şi a stabilit un al doilea (v.9).
Cele două legăminte arată cele două faze prin care Dumnezeu lucrează pentru a-Şi atinge scopurile. Prima fază a fost asociată cu sanctuarul Vechiului Testament, cu preoţii şi animalele de jertfă. În ciuda tuturor ritualurilor, în ciuda faptului că erau reguli divine şi în ciuda multelor jertfe aduse, acest legământ nu a putut oferi un răspuns permanent la problema păcatului. Dar Dumnezeu a promis un nou legământ în care un singur Mare Preot, Isus Hristos, slujeşte în sanctuarul din ceruri şi Îşi oferă propriul sânge ca şi sacrificiu. Aceasta era soluţia la nevoia noastră disperată, înlăturarea păcatului.
Acestea sunt promisiunile mai bune despre care vorbeşte Evrei 8,6. Sunt mai bune deoarece ele vin de la Dumnezeu, nu de la oameni. Sunt mai bune deoarece ele asigură înlăturarea definitivă a păcatului. Isus a făcut ceea ce preoţii leviţi nu au putut face. Dacă ei nu au putut aduce planul lui Dumnezeu la desăvârşire, Isus a făcut-o. Isus ne salvează din tot ceea ce noi trebuia să fim salvaţi.
Primul legământ a avut cusurul său dar asta nu înseamnă că a fost greşit sau rău. Pănă la urmă tot Dumnezeu l-a stabilit. Limitările primului legământ constau în faptul că el nu putea rezolva problema păcatului. El putea să arate înspre adevărata soluţie care era jertfa şi lucrarea lui Isus. Singura speranţă a celor din vechime cât şi a noastră este Isus care S-a jertfit o dată pentru totdeauna şi care face mijlocire în sanctuarul din ceruri pentru aceia care vin la El spre iertarea şi eliberarea de păcat. Ca şi creştini ar trebui să fim mulţumitori ca avem un legământ mai bun, promisiuni mai bune şi o slujire mai bună făcută de Isus în ceruri.