Legământul greşit al lui Dumnezeu ? (II)

După ce am parcurs drumul mai anevoios al exegezei vă invit în partea a doua a discuţiei să tragem câteva învăţături şi concluzii teologice cu privire la legământul lui Dumnezeu.

Am văzut în prima parte că sistemul levitic nu a fost rău în sine, mai degrabă putem spune că nu a fost în stare să facă ceea ce era nevoie să fie făcut pentru a rezolva pe deplin problema păcatului. Interpretarea greşită a legământului a condus pe mulţi să tragă concluzii pripite legate de modurile în care suntem salvaţi, prin lege sau prin har. Unii au legat acest pasaj din Evrei cu alte declaraţii ale lui Pavel cum ar fi spre exemplu cel din Galateni 4,21-31. Astfel ca unii au început să înveţe ca Dumnezeu, de-a lungul istoriei a avut mai multe moduri prin care a făcut posibilă mântuirea. De la Sinai, spun ei, Dumnezeu a cerut poporului Său să păzească Legea pentru a fi mântuiţi, dar acum, de la moartea lui Isus, poporul Său este mântuit prin har, care este acceptat prin credinţă.

Aşa cum vom vedea în continuare, acest mod de a vedea lucrurile nu este corect biblic. Citind Exodul 24,7 unii trag concluzia că declaraţia evreilor după citirea legământului care includea şi Cele 10 Porunci, este o declaraţie evidentă a intenţiei lui Dumnezeu ca poporul care asculta să fie mântuit prin faptele legii. Dar asta nu era intenţia lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis binecuvântări pentru ascultare (Deut. 28,1) şi blestem pentru neascultare (Deut. 28, 15), care nu înseamnă dreptul la mântuire şi luarea acestui drept. Ascultarea de ceea ce Dumnezeu cere să fim ascultători nu este nimic greşit, de aceea prin faptul că evreii din vechime au promis că vor asculta, nu au făcut nimic greşit. Aşadar nu este nimic greşit cu Legea lui Dumnezeu, de fapt Evrei 8,10 spune că Dumnezeu va pune legea Sa în minţile creştinilor şi le va scrie în inimile lor. Ori asta nu este nici pe departe un mod de a desfiinţa legea pentru a face loc mântuirii prin har.

Între ascultare şi har există o legătură indisolubilă. Ceea ce le scapă din vedere la cei mai mulţi atunci când citesc Cele 10 Porunci este preambulul: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, dun casa robiei„. (Exod 20,2). Aceasta este o evidentă declaraţie a harului. Prima dată Dumnezeu Şi-a salvat poporul iar apoi a venit legea. Chiar şi in Vechiul Testament, ascultarea este un răspuns la harul salvator al lui Dumnezeu, la fel cum găsim şi pasaje din Noul Testament, precum Romani 1,5.

De-a lungul tuturor timpurilor, problema nu a fost dorinţa de a asculta, ci încercarea de a asculta în afara unei relaţii mântuitoare cu Dumnezeu. Ascultarea noului legământ izvorăşte întotdeauna din relaţia credinţei (Efes. 2,8-11).

Martin Luther însuşi scrie în prefaţa cărţii Romani următoarea declaraţie: „Este la fel de imposibil să separi faptele de credinţă, precum a separa căldura de lumina focului.”

Vechiul legământ nu a fost legământul Sinaitic al lui Dumnezeu, ci ispita umană de a încerca să asculte înafara relaţiei cu Dumnezeu. Ori de câte ori cineva încearcă să-şi câştige mântuirea pein propriile eforturi, reintră în legământul cel vechi. Ascultarea nu conduce spre mântuire ci curge din ea.

Un alt lucru care îi face pe unii să eticheteze vechiul legământ cu cel de la Sinai şi pe cel nou cu harul lui Isus, este termenul de „nou” care-l foloseşte cartea Evrei (şi nu numai). Nu ar trebui să uităm ca Avraam a trăit înaintea Sinaiului şi legământul făcut de Dumnezeu cu el a fost bazat pe credinţă nu pe fapte. Este foarte semnificativ faptul că Scriptura numeşte în mod repetat legământul dintre Avraam şi Dumnezeu:”legământul veşnic” (Gen. 17,7.13.19). Astfel legământul pe care Dumnezeu L-a făcut cu Israel la Sinai nu era nou, ci o reafirmare a celui stabilit cu Avraam. De fapt ieşirea evreilor din Egipt este un rezultat al reamintirii legământului lui Dumnezeu cu Avraam (Exod 2,24; 6,5).

Problema de-a lungul vremii nu era în legământul veşnic al lui Dumnezeu, ci în oameni (Evrei 8,8). Aşa cum găsim scris şi în capitolele 3 şi 4, poporul lui Dumnezeu a ieşit din relaţia credinţei şi au tras concluzia că Dumnezeu nu Îi va putea duce în Ţara Promisă. Apoi au crezut că vor putea cuceri Ţara prin propria lor putere. Aici au căzut ei. Ieşind din relaţia mântuitoare cu Dumnezeu, ei au căutat odihna promisă bazându-se pe propriile eforturi.

În concluzie, Dumnezeu are un singur legământ, legământul veşnic al mântuirii prin har. Vechiul legământ a fost o inveţie omenească care căuta salvarea prin propriile eforturi în afara relaţiei cu Dumnezeu. În acest proces, oamenii au ajuns să folosească legea ca un mijloc de a ajunge în ceruri, când trebuia privită ca un răspuns al dragostei la mântuirea lui Dumnezeu. Din cauza pervertirii legii, apostolul Pavel compară Muntele Sinai cu o sclavie (Galateni 4,21-31).

Foarte interesant este şi faptul că limba greacă are două cuvinte prin care traducem în limba noastră cuvântul „nou”. Primul este neos care înseamnă ceva nou în timp. Al doilea este kainos şi se referă la ceva diferit în calitate sau gen. Cartea Evrei foloseşte al doilea cuvânt, kainos, indicând că autorul nu scoate în evidenţă ceva nou în timp ci ceva ce are o calitate nouă. Aşa cum Happenstall scria, legământul „este numit nou din cauză că legământul veşnic al lui Dumnezeu a fost atât de uitat, încât acum apare ca fiind un legământ complet nou”.

Astfel legământul de dragoste şi har al lui Dumnezeu era nou pentru mulţi dintre evreii primului secol, dar nu şi pentru Dumnezeu. Dumnezeu Exodului era, până la urmă, „plin de îndurare şi milostiv” care iartă păcatul (Exod 34,6.7). Dincolo de asta, nu era ceva nou în făgăduinţa scrierii legii Sale în inimile celor care cred. Dumnezeu a dorit să facă acelaşi lucru şi pentru poporului Său din Vechiul Testament (Deut. 6,4-6; Ieremia 31,33).

Miezul legământului atât pentru Israel cât şi pentru biserica creştină este la fel. Diferenţa mare are de-a face cu sistemul levitic care nu putea să facă nimic desăvârşit şi care a fost dat la o parte.

Un ultim gând legat de noul legământ este că el nu este pe deplin împlinit. Evrei 8,11 ne spune că atunci când noul legământ va fi pe deplin împlinit, oamenii Îl vor cunoaşte pe Domnul; stadiu ce încă nu a fost atins. Astfel experienţa noului legământ este atât o realitate prezentă cât şi o speranţă de viitor. Această speranţă va fi împlinită complet atunci când Isus Hristos va apare „a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuire celor care-L aşteaptă” (Evrei 9,28). Eşti şi tu printre aceia ?

Notă: Cea mai mare parte din ideile expuse în aceste două articole sunt preluate din Exploring Hebrews, autor George Knight.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.