Mă simt bine la oile mele
10. Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”
11. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?
12. Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”
13. Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” (Exod 4)
40 de ani din viaţa sa, Moise îi petrece pe câmpiile Madianul ducând o viaţă de păstor, nu uşoară dar lipsită de zbucium. Moise a ştiut că Dumnezeu nu l-a uitat deoarece vedea binecuvântările Lui, însă a fost convins că a fost trecut în rezervă. Astfel planurile lui Moise se leagă de resposabilităţile cuvenite unui păstor, unui soţ şi tată. S-a obişnuit cu ritmul vieţii din pustie şi respecta ritualul zilnic al unui păstor, nu era deranjat nici măcar de faptul că după 40 de ani încă era angajatul socrului său Ietro.
După 40 de ani de păstorit, Moise este vădit deranjat de Dumnezeu care încearcă să-l convingă de adevărul că el nu s-a născut să fie păstor ci general şi pentru aceasta trebuie să-şi ceară demisia în faţa lui Ietro şi să plece exact de unde a fugit.
În negocierile care au loc, Moise îl pune pe Dumnezeu să semneze mai multe poliţe de asigurare, convins fiind, probabil, că Dumnezeu nu va accepta termenii şi condiţiile sale. Contrar aşteptărilor, Dumnezeu semnează tot ce Moise Îl pune să semneze, inclusiv asigurarea că plecare lui Moise în Egipt va fi o mare reuşită în ce priveşte eliberarea.
Când toate actele cerute de Moise au fost semnate, ne-am fi aşteptat ca el să plece mulţumit şi fără şovăială. Însă Moise mai are de adăugat ceva ce, după opinia lui, ar fi periclitat întreaga operaţiune de eliberare: „Doamne, un om care trebuie să se prezinte în faţa lui Faraon şi a înţelepţilor lui trebuie să aibă o dicţie perfectă, o vorbire fluentă, cursivă, elevată. Ştii, Doamne, e important nu doar cum pui problema ci şi cum o spui şi ar fi penibil să-i văd cum râd de mine în timp ce eu, bâlbăit, încerc să le vorbesc. Nu văd cum am putea trece peste asta, mai ales că problema mea de vorbire e veche.” Şi pe când inima lui începea să respire a eliberare de responsabilitatea oferită, Dumnezeu îi spune că asta nu e scuză şi că dacă el nu poate vorbi, va vorbi Aron în locul lui.
Ajuns la fundul sacului cu scuze, Moise îi spune lui Dumnezeu ceea ce ar fi vrut să-i spună încă de la început: „Eu nu mă duc, trimite pe altul!”
„Cât tupeu, câtă obrăznicie!” am putea spune noi, dar să nu ne grăbim să-l condamnăm; ca el suntem şi noi. Ne-am obişnuit cu monotonia din pustie, cu ritmul muncii de fiecare zi, viaţa nu e uşoară dar cel puţin e previzibilă. Ne place şi nouă ca şi lui Moise să lucrăm mai degrabă pentru Ietro decât pentru Dumnezeu, să paştem oile omului decât oile Domnului. Renunţăm atât de greu la perisabilul confort în schimbul eternei odihne. E greu să spui ca Iosif „caut pe fraţii mei” dar e atât de uşor să reacţionezi ca Moise: „meargă cine vrea!” Ca şi la Moise, problema noastră nu este că Dumnezeu nu va fi de partea noastră în misiunea ce ne-a încredinţat-o ci lipsa încrederii în El, şi din cauză că Îl cunoaştem atât de puţin, teama ne biruie.
Dumnezeu însă nu Şi-a schimbat preocupările, El se ţine cu „încăpăţânare” de planul de a elibera pe păcătos de sub puterea păcatului şi a morţii şi de a-i împăca cu Sine. Pentru urmaşii Lui, Isus are acelaşi mesaj: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…!” Iar cei care vor porni la porunca Sa, vor beneficia şi de poliţa de asigurare care conţine următoarea făgăduinţă: „Şi iată că eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!”
Ar trebui să ne amintim mereu că luptând împreună cu Isus, chiar dacă vom fi răniţi, nu vom fi niciodată înfrânţi, El e cu noi, fie că trăim, fie că murim pentru cauza Sa.