Mulţumirea cu ceea ce ai
„Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13,5)
O viziune creştină corectă asupra vieţii ne va aduce la concluzia tristă că noi oamenii alergăm cel mai mult în viaţa noastră scurtă după lucrurile care nu le vom putea păstra pentru mult timp. Solomon numeşte asta, deşertăciune sau o activitate în zadar. Interesant e şi faptul că mintea omului născoceşte cele mai multe idei legate de „a avea” şi mai puţini suntem interesaţi de „a fi”. În lumea strâmbă în care trăim, valoarea noastră ca oameni se calculează în posesiuni materiale şi nu în cele morale sau intelectuale.
Sfatul biblic de „a fi mulţumit cu ceea ce ai”, nu sugerează lenevia sau pasivitatea ci ne provoacă la un mod de ne defini corect scopul demersurilor noastre. Ne îndeamnă să avem o atitudine sănătoasă legată de bani şi de lucrurile care se pot cumpăra cu ajutorul lor. Textul nu condamnă banii ci mai degrabă „iubirea de bani”. A iubi banii înseamnă ceea ce poţi face tu pentru tine cu ei, fără a ţine cont de ceea ce poţi face tu pentru alţii cu ei. A fi iubitor de bani mai înseamnă şi a-ţi trăi viaţa cu egoism în detrimentul filantropiei sau slujirii celor în nevoie. A fi mulţumit cu ceea ce ai înseamnă să exploatezi corect şi pe termen lung ceea ce deţii şi nu să-ţi înlocuieşti bunurile din cauza modei sau epatării materiale. Cu alte cuvinte, casa pe care o ai nu trebuie schimbată precum maşina, maşina precum telefonul mobil iar telefonul mobil precum şosetele.
A pofti mereu altceva decât ceea ce ai nu este un păcat exclusiv al celor bogaţi ci şi al celor mai săraci. Diferenţa constă în faptul că bogaţii îşi pot îndeplini poftele în timp ce săracii rămân doar la stadiul de poftă la care unii poate că adaugă şi invidia faţă de cei mai înstăriţi. În comentariul cărţii Evrei, George Knight îl citează pe J.C. Ryle care scria că „este posibil să iubeşti banii şi fără să îi ai, cum de altfel e posibil să ai bani fără să-i iubeşti”. G. Knight continuă precizând că „problema cea frecventă atât printre cei care au bani cât şi printre cei care nu-i au dar îi doresc, este că ei iubesc banii mai mult decât pe Dumnezeu sau pe semenii lor. Banii le consumă gândurile, le înmulţesc grijile, visează cu ei sau la ei şi ar fi în stare să facă orice pentru a-i obţine. Acest timp de atitudine este condamnat în Evrei.”
Creştinii însă ar trebui să aibă a poziţie diferită legată de bani şi de ceea ce se poate face cu ei. Banii nu sunt scopul vieţii ci mijlocul prin care creştinul se îngrijeşte de el şi de ai lui, avându-i în vedere şi pe cei lipsiţi. Banii nu constituie grija creştinului deoarece el crede promisiunea lui Dumnezeu: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”