Noi vrem… minuni!

Unii cred că minunile sunt un tratament de genul „terapie de şoc” administrată de Dumnezeu pe a determina omul să se pocăiască, iar alţii chiar condiţionează acceptarea adevărului lui Dumnezeu de minune sau semn. Ambele moduri de a gândi sunt foarte periculoase. Dumnezeu nu-şi aruncă „mărgăritarele la porci” dar diavolul o face, iar dacă omul vrea semne pentru pocăinţă diavolul îi va da cu găleata, deoarece el ştie că un om care vrea să se pocăiască pe baza unor semne nu va fi pocăit niciodată; aşa că în cârligele Satanei mulţi creştini sunt şi vor fi prinşi.

Ca şi creştini am început să credem că minunile au loc doar la nivelul exterior prin manisfestări  ieşite din comun, în timp ce Scriptura este plină de exemple ce dovedesc că minunea începe din interior prin acceptarea relaţiei cu Dumnezeu. Un creştin care Îl are pe Hristos în viaţa lui nu va aştepta semne şi minuni pentru a-i întreţine credinţa, fiindcă prezenţa lui Isus Însuşi întreţine credinţa. Oamenii au ajuns să alerge după minuni ca şi copiii după fluturi primăvara, toţi vrem să vedem minuni şi să trăim minuni dar foarte puţini vrem să fim minuni, pentru că o viaţă trăită asemenea lui Isus este o minune vie.

Pentru creştinii imaturi, minunea a devenit ca o pastilă analgezică care după ce ai luat-o te reaşezi confortabil în propria existenţă fără a-L mai deranja pe Dumnezeu o bună bucată de vreme. Drama creştinilor este că cei mai mulţi îşi doresc minune fără Dumnezeul minunilor, iar dacă se pune un afiş că vor fi trei seri de vindecări şi minuni într-o localitate sau oraş, cine mai are timp să cerceteze duhurile, importantă e minunea.

Isus şi mai târziu apostolii, au tot spus ce se întâmpla în timpul lor şi ce se va întâmpla şi în timpul nostru, anume că vor fi tot mai multe cereri de minuni şi tot mai puţine cereri de pocăinţă, mântuire şi de Dumnezeu.

Tu ce minune aştepţi în viaţa ta?