Nu v-am cerut numele ci CNP-ul!

Nu am știut de ce matematica mi-a fost mai mereu antipatică, însă viața mi-a dat cel puțin un răspuns:

– Bună ziua stimată, doamnă!
– Da, ce doriți? (răspunde cu plictis babeta prematură de la ghișeu)
– Am venit să ridic niște bani. Numele meu este Da…..
– Spuneți-mi CNP-ul! (mă retează cu repeziciune duduia, înainte de-a mă prezenta)
(Ieșind din respectiva instituție, m-am întrebat: de când numărul meu a devenit mai important decât numele?)

Matematica are de-a face cu numerele iar numerele nu sunt demne de încredere. Sunt în continuă mișcare, n-au stabilitate, se deplasează spre un necunoascut cu o viteză incontrolabilă. Odată ce ai învățat să numeri nu te mai poți opri. Oamenii devin cifre indiferent dacă sunt sau nu după gratii. Ne naștem primind deopotrivă și nume și număr de înmatriculare în existență și riscăm, mai apoi, să ne ducem traiul producând  și alergând după numere. Pierdem astfel din vedere că spectacolul vieții este legat oamenii de lângă noi cu numele lor cu tot.  Viața devine, dacă nu ești atent, o tablă a înmulțirii, împărțirii, adunării și scăderii, iar calitatea vieții ajunge să fie înțeleasă și acceptată doar în termenii profitului.
Numerele mari îți pot da o oarecare fericire până realizezi că sunt formate, de fapt, din numere mici, și că oricând un numar mare se poate îndrepta spre origini dacă este o oglindă a ghinionului prin apropiere (de ex. 910 în 019). Cele mai dezolante numere sunt cele împerecheate cu zero, și de multe ori numărul de dinaintea zerourilor îți poate da insomnii de-o viață pentru că nu știi niciodată când zero va ajunge lider. Numerele sunt fragile ca și viața.
Cred că cea mai importantă noțiune pe care am învățat-o la matematică a fost aceea de infinit. Numărăm până nu mai putem sau nu mai știm, iar ceea ce nu știm numim infinit. Așa ca de-o perioadă bună, am fost preocupat cu infinitul. De la oameni n-am adunat prea multe informații despre el, pentru că am găsit destui de puțini ca să mi le dea; toți par a fi preocupați mai mult de noțiuni finite.
În schimb, am descoperit o Carte care vorbește despre acest subiect. Autorul ei are un nume care îți sare în ochi dacă ești interesat de un asemenea topic, și mai e și foarte cunoscut: Cel Infinit sau Cel Veșnic.
Din această Carte am învatat că anii vieții nu sunt cifre ci dar divin amblat in amintiri memorabile. Dăruirea nu este o sumă, e un gest de dragoste. Timpul nu se măsoară dupa numerele de pe cadran ci după calitatea relației pe care o ai cu cei din jur și că adevărata identitate nu ține de CNP ci de caracter.
Dintre multele lucruri învățate din Carte, un lucru vreau ca tu să știi despre veșnicie: acolo numerele ne vor fi supuse. Aaa…, și timpul la fel! Așa că apucă Veșnicia cât încă mai stă în stația vremelnicului azi.

P.S. Pentru mai multe informații despre acest subiect, citiți cu atenția Cartea. Atenție, în urma citirii ei, vor apărea manifestări cât se poate de plăcute!