O altfel de revoluție


Am citit un paragraf scris de A.W.Tozer în care scria următoarele: ”Înainte, convertirea era un lucru revoluționar, radical, minunat, teribil, glorios. Dar nu a mai rămas prea mult din acestea. Am uitat că Dumnezeu este Sfântul lui Israel”.

Paragraful, m-a bulversat, mi-a provocat un disconfort interior cum nu am mai simțit în ultima vreme. Dacă aceasta este convertirea autentică, atunci cum se numește ceea ce trăiesc creștinii de azi, sau ceea ce trăiesc eu?

Tozer are dreptate, convertirea nu este o ridicare de mână după o predică bună și nici lacrimi care doar udă față lăsând inima la fel de tare ca pământul în timpul secetei. Este o decizie cu un impact revoluționar și radical, este o luptă zilnică teribilă împotriva firescului din tine, însă este în același timp o experimentare a minunatului har și o pregustare a gloriei care așteaptă pe orice păcătos convertit.

În timp ce citeam  aceste gânduri simțeam lupta firescului din mine pentru a mă face să mă îndoiesc de profunzimea acestui adevăr și lupta Duhului de a mă determina la o nouă decizie spre schimbare. Citind asemenea cuvinte nu ai cum să nu simți că firea pământească intră în alertă iar cea duhovnicească așteaptă o atitudine de supunere. Diavolul nu-și poate permite să ne piardă, nu pentru că îi suntem dragi ci din cauză că fiecare păcătos mântuit înseamnă o dovadă în plus că Dumnezeu este iubire și o reamintire că el este marele înfrânt.

Spre seară, am stat de vorbă cu un domn, trecut de 7 decenii și mi-a spus cât de neimpresionat a fost când a văzut un predicator plângând în timp ce vorbea despre Dumnezeu la o înmormântare ce avusese loc cu peste 30 de ani în urmă. Întors acasă de la înmormântare, i-a povestit apoi și soției despre vărsarea de lacrimi muierești a predicatorului. ”El plânge pentru că înțelege ce citește din Sfânta Carte, în timp ce tu nu, dar când vei înțelege și tu, atunci vei urla…!”, îi replică tovarășa de viață a dânsului. După o vreme, profeția femeii se adeveri. Trei zile și cam tot atâtea nopți, bărbatul nu a mai ieșit din casă, aproape că nu a mai nici mâncat, era cu Sfânta Carte în mână și plângea fără să se poată stăpâni când a înțeles cine-I Dumnezeu și cine-i el, când a înțeles ce-a făcut Hristos pentru el și ce-a făcut el pentru Hristos. A hotărât să-și revoluționeze ființa, să fie radical în hotărâri ca apoi trăind minunea pocăinței să-și găsească fericirea supremă în glorie cu Acela care l-a mântuit.

În timp ce povestea bătrânul, mi-am amintit de paragraful ce-l citisem mai de dimineață și mi-am dat seama că și convertirea bătrânului avusese loc tot ”înainte”. Azi, cei mai mulți creștini doar ”țopăie în prezența lui Dumnezeu”, afirmă cu durere același autor, iar noi numim țopăiala asta convertire și consacrare, uitând că El e Sfânt și dorește oameni pasionați de sfințenie și stil de viață duhovnicesc. Doamne, ai milă de noi!

Odă bucuriei (II)

Bucuria nu este o opțiune atașată vieții ci componentă vitală, mai mult, bucuria este o poruncă divină: „Bucurați-vă întotdeauna! (1Tes.5:16). Astfel că a refuza să te bucuri sau a încerca să-ți fabrici o bucurie artificială înseamnă…

9 luni

Odă bucuriei

Spre o filozofie și teologie a bucuriei Bucuria este fundamentală pentru existența și bunăstarea noastră ca și oameni. Și pentru că este o valoare capitală a umanității nu este de mirare că hoții și călăii…

9 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *