Odă bucuriei (II)

Bucuria nu este o opțiune atașată vieții ci componentă vitală, mai mult, bucuria este o poruncă divină: „Bucurați-vă întotdeauna! (1Tes.5:16). Astfel că a refuza să te bucuri sau a încerca să-ți fabrici o bucurie artificială înseamnă nesupunere, neascultare de porunca lui Dumnezeu.
Creștinismul s-a născut pe armoniile odei bucuriei de aceea creștinismul este o religie a bucuriei.
Iată o parte din cântarea sfintei fecioare Maria la puțină vreme după bunavestire:
„Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale.
Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine.” (Luca 1,46-49) .
Când Isus S-a născut în Betleem, îngerii care i-au vizitat pe păstori le-au spus următoarele cuvinte:
„Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2,10.11)
Destul de interesant și demn de luat în seamă este și cererea pe care le-o face Isus Cel înviat, femeilor de la mormânt: Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28,9)
Privind la aceste trei momente ale prezenței bucuriei haidem să ne însușim câteva gânduri.
Bucuria are o cauză iar aceasta este Isus Hristos. Bucuria își are originile în Cer și se coboară pe pământ prin persoana lui Isus. Darul bucuriei este în esență Hristos Cel întrupat, răstignit, înviat, înălțat. Orice bucurie își are rădăcina în El, pleacă de la El și este pentru El. Dacă ne lipsește bucuria este pentru că ne lipsește motivul, obiectul și cadrul ei. Nu mai avem Sărbătorit și de aceea ne lipsesc și sărbătorile fiindcă nu evenimentul în sine creează bucuria ci Cel care o prilejuiește. Din cauză că am uitat pe Cine sărbătorim și de ce, sărbătorile fie devin cazne, fie cade în deșănțare.
Bucuria este celebrarea unei noi ere. Promisiunea bucuriei făcută de către îngeri pe câmpiile Betleemului era pe temeiul schimbării pe care Isus o va produce în poporul Său, mântuirea. Cei care se bucură autentic, sunt ființe eliberate de povara robiei păcatului, au împărăția în inimile lor ce pot „să cânte din cântările Sionului” și pe un pământ străin.
Omul care se bucură autentic, își refuză orice nu aduce încântare și înălțare, curate, sufletului său. Astfel că nu vei vedea la el prejudecată (analiza găunoasă a bucuriei celuilalt), invidie (poftirea bucuriei celuilalt), răutate (condamnarea bucuriei celuilalt), etc.
Bucuria este estetică, încântătoare, vizibilă. Jubilația nu este specifică doar oamenilor ci și ființelor necuvântătoare. Am fost încântat să descopăr în Scriptură că întreaga creație a lui Dumnezeu tresaltă de bucurie înaintea Lui. De asemenea am constatat cu întristare că ființele cu cele mai multe motive de bucurie sunt cele care se bucură cel mai puțin de Dumnezeu și de viața oferită de El. Aceste ființe suntem noi, oamenii. Interesat este faptul că aceste ființe necuvântătoare „știu” să-L bucure pe Creatorul lor prin specificitatea fiecăreia. De la colorit, comportament, manifestări sonore până la salturi acvatice și dansuri terestre totul este o odă a bucuriei.
De ce atunci noi, oamenii, am adopta fețe terne, îmbrăcăminte monocromă și ritmuri funebre? Cât de convingători vom fi cu acest tip de bucurie?
E împotriva creației, creativității, esteticii și bucuriei divine să gândești și să crezi că singurele culori care se potrivesc omului răscumpărat sunt cele din anotimpul înghețat, că singura muzică este cea clasică sau corală și că poziția sfântă de închinare este mereu cea a ghiocelului.
Priviți cu atenție natura, curcubeul, apusul și răsăritul! Trageți cu ochiul la înaripatele din Galapagos, trageți o fugă până la un Aguarium și priviți viețuitoarele mării! Totul este o „risipă” de culoare încât ai impresia că Dumnezeu Și-a scăpat șevaletul doar pe planeta noastră.
Ascultați bine care dintre păsările cerului cântă fals sau nepotrivit pentru Cel PreaÎnalt? Poate spune cineva că Dumnezeu își astupă urechile când croncăne cioara dar se delectează la simfonia privighetorii? Preferă El mierla în locul bufniței sau rândunica în schimbul gălăgioasei gaițe?
Numai cântecul de orgă îl primește Dumnezeu ca laudă? Sau doar corurile acompaniate monoton de pian, Îl delectează? Ce ziceți de tobă și altele instrumente de percuție, alămuri și alte instrumente de suflat, instrumente cu corzi, etc? Și-ar acoperi Dumnezeu fața dacă ne-am ridica din băncile noastre și am bate din palme la o melodie ce ne-a încântat sau la un mesaj care ne-a ajuns la inimă? Ar face El „atac de cord” dacă ne-am ridica în picioare și ne-am mișca expresiv când Îi cântăm laude?
Înainte ca să dați un răspuns greșit, învățat după ureche, vă invit să dăm joc ochelarii fumurii și să privim la Psalmii 149-150.
Bucuria este puterea de a trăi, de a iubi, de a crea. Ea trezește la viață toate simțămintele noastre, energizează mintea și trupul. Chiar dacă nu este imperativ, este deosebit de semnificativ să ne exprimăm bucuria prin închinare, mulțumiri, cântări și diverse mișcări fizice. Îmi este dificil să îmi imaginez anumite tipuri de bucurii intense în postura asinului, precum îmi este dificil să cred că există iubire într-un cuplu care mereu afișează fețe de oțet. Bucuria este sărbătoarea perpetuă a vieții, astfel că ea dă aripi sufletului și întregii ființe. De aceea, să ne bucurăm întotdeauna!

VA URMA…

linnw-joyweb

Odă bucuriei

Spre o filozofie și teologie a bucuriei Bucuria este fundamentală pentru existența și bunăstarea noastră ca și oameni. Și pentru că este o valoare capitală a umanității nu este de mirare că hoții și călăii…

8 luni

Pseudo-intelectualul.

Intelectualul este prin definiție omul care lucrează cu intelectul dar cum toți ne folosim de minte pentru a face un lucru sau altul, bun ori rău trebuie sa fim atunci mai specifici in definire. Prin…

2 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *