Ospitalitatea

Ospitalitatea împlineşte principiul „este mai ferice să dai decât să primeşti” iar cel care oferă descoperă că „dăruind va dobândi”. Ospitalitatea este redescoperirea valorii unui om, este „deschiderea omului spre om”. A fi ospitalier nu înseamnă să oferi doar o mâncare gustoasă şi un pat cald, ci e mai mult de atât; înseamnă comuniune. Principiul ospitalităţii şi al iertării este acelaşi: vom fi primiţi de Dumnezeu după modul cum am primit pe alţii, la fel cum în cazul iertării, primim iertare precum iertăm şi noi celor ce ne greşesc. Ospitalitatea nu trebuie privită ca o loterie: „poate de data asta voi găzdui un înger” ci ca pe un eveniment sărbătoresc deoarece de la fiecare gest ospitalier Îl primeşti pe Isus în casă prin persoana celui care îşi păşeşte pragul: „ori decâte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut” zice Isus. A fi primitor de oaspeţi înseamnă slujire iar când slujim dovedim asemănare cu Isus care a slujit atât cât a fost pe pământ dar ne va sluji şi în ziua ospăţului ceresc.
Ospitalitatea are implicaţii deosebit de profunde: prin postura de musafir înţelegem că viaţa pe acest pământ este o călătorie iar prin cea de gazdă ne amintim că ne îndeptăm spre Ţara unde Isus va fi Gazda noastră. Ospitalitatea înseamnă să pui casa ta la dispoziţia oaspetelui la fel cum pocăinţa înseamnă să-ţi pui viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu. Ospitalitatea este o practică ce vine dintr-o inimă dispusă pentru iubire şi slujire; nu eşti obligat să fii primitor de oapeţi cum de altfel nici Dumnezeu nu este obligat să te aibe ca oaspete. Într-o lume tot mai individualistă, practica ospitalităţii poate fi drumul spre vindecare…
P.S. pentru a-ţi testa calitatea de gazdă bună ia-te la întrecere cu Neemia (5, 17-19)
urmează Solidaritatea