Partea dificilă a credinţei


1.Stăruiţi în dragostea frăţească.
2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
4. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
(Evrei 13)

Oameni care au vorbit frumos despre credinţă au fost dintotdeauna destui la număr, dar oameni care să trăiască frumos conform a ceea ce cred, au fost dintotdeauna, puţini. Să vorbeşti frumos despre credinţă poate fi doar un exerciţiu oratoric, dacă nu este acompaniat de practică.

A trăi o viaţă de credinţă nu înseamnă doar să fii un om pios la biserică, un predicator elocvent la amvon. Viaţa de credinţă nu este doar ceea ce trăim la biserică, o dată pe săptămână ci toată săptămâna. Închinarea la Casa Domnului este celebrarea vieţii de credinţă trăită în cele şase zile de lucru. Ziua de închinare este momentul special al săptămânii în care credinciosul sărbătoreşte biruinţele obţinute prin credinţă şi deplânge înfrângerile cauzate de lipsa de credinţă.

Ceea ce dă greutate credinţei nu este teoria ei ci practica ei de fiecare zi, în oricare din ipostazele în care vei fi găsit. Credinţa nu este o haină care o îmbraci în ziua de închinare şi o dezbraci după apusul zilei de închinare. Dimpotrivă, credinţa este haina care trebuie îmbrăcată în fiecare zi. Noi vom fi declaraţi de Dumnezeu credincioşi şi pentru că venim la închinare săptămânal, însă nu doar pentru că că ne închinăm săptămânal.

De aceea, Pavel rezervă la sfârşit o parte specială dedicată credinţei practice, de fapt partea cu cea mai mare greutate în faţa lui Dumnezeu dar şi a oamenilor (la biserică nu vine nimeni să te vadă cum te închini sau cât eşti de credincios, dar în restul săptămânii, toţi îşi pot da seama de calitatea credinţei tale).

  1. Dragostea frăţească. Unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut este să iubeşti şi să apreciezi cu adevărat pe aceia cu care vii cel mai des în contact. Relaţiile între membrii trec prin două procese; uzură sau/şi sudură. Uzura apare atunci când îţi tratezi aproapele ca pe ceva de care să te foloseşti, în timp ce sudura este un efect al intereselor comune. Disensiunile între membrii unei congregaţii sunt aproape inevitabile, însă nu disensiunile constituie răul cel mai mare ci proasta gestionare a lor. Mâniile pot apărea în familia bisericii, însă niciodată nu trebuie să apună soarele peste ele. Mecanismul fin al relaţiei se uzează deoarece uităm sau neglijăm să punem uleiul sfânt al dragostei divine. Tensiunile din biserică pot fi o punte de legătură sau prăpastie despărţitoare, depinde pe ce ne concentrăm, pe relaţie sau pe interes. Biserica poate trece cu bine peste potenţialele conflicte dacă nici unul dintre membrii ei nu caută să fie învingător ci parte a victoriei.

A urmări dragostea frăţească este un proces ce presupune un efort comun pentru interese comune cu valeităţi veşnice. Presupune, în acelaşi timp, dorinţa de a evita acele puncte nevralgice şi concentrarea pe cele forte. Dragostea frăţească, spune Isus este cel mai bun şi mai eficient mod de a face misiune (Ioan 13,35).

urmează Ospitalitatea

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

1 comentariu

    Urmaresc emisiunea „Crestinism practic” din seara aceasta. Apreciez tema generoasa. In acelasi timp ma gandesc, la faptul ca, in modernism, se tinde spre teoretizarea crestinismului. Valorile crestine devin flori rare si in felul acesta crestinismul este anost, fara mireasma si neatragator.
    Modelul Hristos ramane inca solutia pentru revitalizarea crestinismului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *