Probleme de… integritate

Orice păcat „mare” își are geneza în mici alegeri greșite. Orice decădere vine pe fondul ignorării unor semnale ale pre-căderii. Orice neregulă este, în general, consecința încălcării unor reguli. Necazurile se țin lanț atunci când legătura cu cerul devine doar o opțiune atașată existenței.

Ghedeon a reușit prin putere divină eliberarea sa și a poporului de sub robia madianită dar prea curând și-au dat libertatea pe o altfel de robie, cea spirituală. Acesta din urmă este mai nemiloasă cu viața omului deoarece ține spiritul omului într-un fel de anestezie, făcându-l pe om să nu mai poată reacționa la stimulii divini transmiși prin conștiință. Robia fizică este adeseori cumplită dar chiar dacă trupul este ținut în lanțurile opresării, găndul este liber să cugete și să se avânte spre culmile locuinței divine.

Această parte de istorie a evreilor ilustrează o oarecare ironie a sorții: eliberatorul devine el însuși trădătorul fără vrere al poporului său. Se schimbă doar tipul de robie, rămâne însă, același stăpân.

“Ghedeon a facut din ele (din verigile de aur – n.e.) un efod și l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; și a fost o cursă pentru Ghedeon și pentru casa lui.” (Deut. 8,27)

Efodul este un obiect vestimentar, un fel de cămașă mai lungă ce era purtată doar de marele preot (Exod 28, 15-30). Deși motivele nu ne sunt clare, Ghedeon face un asemenea veșmânt preoțesc din aur și-l pune la Ofra, locul unde el l-a întâlnit pe îngerul Domnului. Trebuie să înțelegem că prin acest efod, Ghedeon nu a intenționat să ridice un idol la care evreii să se închine ci, foarte posibil, să fie un fel de piedică în calea uitării lui Dumnezeu care le-a oferit libertatea. Dar, vedeți, bunele intenții nu sunt neapărat virtuți mai ales dacă sunt bazate pe ceea ce cred eu că este bine și nu pe un „așa zice Domnul”.

Studiind mai în profunzime ceea ce se întâmplă, descoperim că Ghedeon se așază prin acțiunile sale pe cel mai periculos loc, pe graniță, la limita a ceea ce este permis. Nu vrea să fie rege dar pretinde beneficiile regalității și va trăi ca și unul iar acum se joacă de-a preoția concepând un efod, haina marelui preot. În Ghedeon există, evident, o frământare, o luptă cu sine care transpare prin faptele sale. Și lupta aceasta interioară are de-a face cu ceea ce aminteam în capitolul anterior: glasul ascendenței, glasul puterii. Dar atunci când glasul ascendenței primează și este ascultat, glasul transcendenței este înăbușit și așa apar erorile, greșelile, păcatele.

Este foarte clar că deoarece Cortul întâlnirii era la Șilo, cel mai important centru de influență al evreilor era acolo. „Dar devreme ce Dumnezeu se revelase la Ofra, de ce nu putea fi și Ofra un loc care să simbolizeze prezența lui Dumnezeu?”, a gândit, probabil, Ghedeon.

„Istoria lui Ghedeon este o avertizare în sensul că se cere mai mult decât bune intenţii pentru a face ca o faptă să fie lăudabilă şi dreaptă. Ba mai mult, cu cât mai însemnată este poziţia unui om, cu atât mai îndepărtată va fi influenţa exemplului lui rău; deci, cu atât mai mare va fi nevoia lui de a reglementa orice faptă a vieţii lui după modelul divin.” (http://www.adventist.ro/index/materiale-de-studiu/comentarii-biblice.html)

La început a fost… convingerea

De fiecare dată când un lider moral cade într-o formă a imoralității mulți se întreabă: „Cum…?” Adevărul este că foarte puțini cad pur și simplu în imoralitate, majoritatea alunecă înspre imoralitate. Cu alte cuvinte, imoralitatea ostentativă, evidentă ajunge să fie o destinație inevitabilă odată ce ai intrat pe tărâmul fărădelegii și nu te oprești la timp.

O decădere mare este efectul unei mici devieri de la convingerile divine absolute. Când mentalitatea se desprinde de Verticalitate există riscul inevitabil al unei imponderabilități morale, „plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură” (Efes. 4,14).

Ghedeon se apropia de vârf fără a avea timp suficient pentru aclimatizare. Dumnezeu îi taie, însă, elanul prin preceptele date deja prin Moise dar tentația nu dispare. Înțelegem mai bine și de ce Dumnezeu i-a redus numărul de oșteni la 300. Cu o cifră cu care e imposibil să câștigi, Dumnezeu doboară o cifră imposibil de învins. Astfel că Ghedeon alături de cei 300 sunt un fel de spectatori activi ai puteri divine manifestate vizibil între ei.

Așa cum am văzut, ajuns la vatră Ghedeon este pus față-n față cu prada de război și cu rugămintea de a se lăsa întronat. Presiunea nu este ușoară iar alegerea binelui nu este atât de facilă pe cât s-ar părea. Pe acest fond, Ghedeon alunecă lin spre compromis ajungând să mimeze umilința și modestia ca mai apoi să practice vădit vanitatea.

Dacă ajungi să te convingi că meriți un anumit credit pentru realizările înfăptuite, atunci nu trebuie să fii compensat întocmai? Nu meriți măcar ceva din prada de război sau din ovațiunile mulțimii? Insistând pe această nouă convingere vom putea observa, cel puțin până la un punct, disproporția dintre crezurile noastre și faptele noastre. Pentru a face pace cu noi înșine și conștiința noastră, cei mai mulți nu ne vom schimba comportamentul recent dobândit ci ne vom schimba convingerile astfel încât acestea să concorde cu faptele noastre. Ghedeon, de exemplu, exact asta a făcut: a întins mâna spre aur după ce și-a schimbat convingerile.

Pentru a schimba cuiva convingerile nu trebuie duse lupte persuasive ca să adopte din start o viziune păgână, seculară; e suficient să-i inoculezi sporadic mici doze de alternative deviante în propriile concepții despre lume și viață. Și cum toți avem zonele noastre vulnerabile, propriile puncte nevralgice, presiuni și întrebări fără răspuns, suntem ușor de înduplecat la o schimbare de mentalitate. O mentalitate coruptă nu dăunează doar propriei persoane ci va deveni o capcană și pentru alții, de aproape sau mai departe.