Răsplata celor 7 mile!
La Mara, Dumnezeu a făcut apele potabile și asta ne duce cu gândul la prima plagă din Egipt. Cu un an înainte de popasul de la Mara, Dumnezeu făcut ca apa din Egipt să nu mai fie potabilă prin transformarea acesteia în sânge. În pustiu, prima minune pe care o face Dumnezeu este transformarea apei nepotabile într-una potabilă. Este atât de evident mesajul pe care Dumnezeu ni-l transmite: El transformă binecuvântările în blestem pentru cei care nu-L iubesc dar preface blestemul în binecuvântare pentru aceia aleg să-L iubescă[1].
Următoarea oprire în drumul spre Canaan este Elimul. După amara dezamăgire de la Mara, urma marea încântare de la Elim, și acesta la o distanță de doar 7 mile.
„Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă” (Exod 15,27).
Elimul nu poate fi pus în contrast cu Mara pentru că Dumnezeu nu programase un eșec la Mara iar la Elim împlinirea. Elim fără Mara este doar o feerie ludică. Momentele de tip „Mara” ne formează ca și creștini autentici, „Elimul” este o confirmare, o dovadă că merită să fii omul pe care-l dorește Domnul.
Ceea ce mă impresionează la Elim nu sunt doar izvoarele și palmierii umbroși ci și faptul că Moise își ia timp să numere izvoarele și palmierii ca apoi să noteze cu atenție în carțile sale aceste detalii (Exod 15,27 și Num. 33,9).
Care să fi fost motivul pentru care Moise notează aceste detalii, aparent nesemnificative. Personal, m-aș fi aștept să citesc despre reacția poporului când au ajuns la Elim. Dacă la Mara au cârtit zgomotos, cum s-au manifestat la Elim când motivele de nemulțumire n-au mai fost? Dar la Elim, Moise nu notează nici un fel reacție din partea poporului, doar că acolo erau 12 izvoare și 70 de finici.
Aceste numere le găsim în întreg Pentateuh-ul. Doisprezece este numărul simbolic al poporului Domnului: 12 fii ai lui Israel, 12 ucenici. Șapte este numărul simbolic al abundenței sau desăvârșirii, așa cum putem observa și în cele 7 zile ale creației. Șaptezeci (de 10 ori 7) intensifică acest concept al desăvârșirii. În cartea Genezei capitolul 10, de exemplu, după potop când Dumnezeu face să se înmulțească din nou oamenii, găsim 70 de națiuni desprinse din fiii lui Noe. În Geneza 46, 8-27 este trecută o listă care cuprinde pe cei 12 fii ai lui Iacov, împreună cu familiile lor, veniți în Egipt în timpul foametei. Numărul total de suflete ajunse atunci era de 70. În Exod 1, 1-7, lista fiilor lui Iacov apare din nou alături de numărul de suflete care compuneau familiile lor, în total 70[2].
Mesajul ce-l putem desprinde din spatele cifrelor este acela că prin Israel, Dumnezeu Își forma un popor prin care a vrut să-Și proclame slava și identitatea în întreaga lume. Dumnezeu continuă și azi același plan prin urmașii lui Isus, Dumnezeu întrupat, Cel care a trăit, a murit, a înviat și S-a înălțat.
Așadar, sunt 12 fii ai lui Iacov care au format 12 seminții și 70 descendenți primari. La Elim găsim 12 izvoare și 70 de finici. Desigur că poporul număra la vremea aceea aproape de 2 milioane de suflete, ceea ce dovedea că Dumnezeu a fost credincios făgăduinței date lui Avraam (Gen. 12,2).
Fără a spiritualiza aceste detalii numerice, este cât se poate de evident că Dumnezeu a transmis un mesaj nonverbal poporului care cu 3 zile mai înainte se îndoise de puterea lui Iahveh și se temeau pentru viața lor. Binele abundent de la Elim simbolizat prin izvoare și palmieri trebuia să le spună evreilor că vor putea fi un popor plin de viață și înfloritor dacă vor alege ascultarea față de Dumnezeu.
La Elim Israel se întâlnește cu istoria binecuvântării, cu prezentul scăldat în binecuvântare și cu promisiunea unui viitor mult binecuvântat care le va fi dăruit de Dumnezeu în schimbul încrederii în El.
„Ferice de cel ce … îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Ps.1, 1-3).
Dar de la Mara la Elim mai sunt 7 mile; mai putem să ne încredem în Dumnezeu încă 7 mile? Dar încă o zi? Pentru că înaintea noastră, dincolo de duna de nisip a deșertului existenței personale, ne așteaptă apele răcoritoare și dătătoare de viață, ne așteaptă Însuși Acela care se numește „Apa vieții”. Domnul poartă de grijă și răsplata Lui este întotdeuna abundentă.
Dacă vrem să recunoaștem, în viață avem parte de mai mult Elim decât Mara și suntem invitați să ne oprim acolo pentru ceva vreme pentru a putea gusta din abundența harului divin manifestat prin feluritele binecuvântari nemeritate.
Nu există Mara fără Elim și nici Elim fără Mara, ele vin adesea ca popasuri apropiate. Unul este testul iubirii față de Isus iar cel de-al doilea este celebrarea iubirii în prezența Lui.
Mai rezistă încă 7 mile și încrede-te în promisiunea Lui: „ Cel fără prihană înverzeşte ca finicul…” (Ps. 92,12a).