Ruşine şi falsă ruşine
9. Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
10. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
11. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”
12. când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” (Evrei 2)
Textul este o declaraţie magistrală care lasă fără replică orice om care citeşte şi reflectează asupra modului de a fi a lui Dumnezeu. Textul ne sugerează faptul că relaţia lui Dumnezeu cu omul nu este condiţionată de ceea ce este omul ci de ceea ce este Dumnezeu. Isus ar fi avut orice drept să se dezică de noi ca fraţi, de la Adam până la Iuda care L-au trădat, până la iudeii şi romanii care L-au răstignit, şi până la cei din zilele noastre. Ar fi putut să ne numească oricum numai fraţi nu, dar n-a făcut-o. Pare incredibil, dar lui Isus nu îi este ruşine să ne numească fraţi, deşi noi oamenii suntem fără echivoc, ruşinea universului. Isus parcă vrea să ne spună să uităm asta, că jertfa Lui a rezolvat problema ruşinii şi ocarei purtate. Cu toate privilegiile oferite de Dumnezeu neamului nostru, mulţi dintre noi ezităm sau refuzăm categoric să fim numiţi fraţii Lui. De ce? Ne este ruşine. Nu toţi o spunem, dar într-un fel sau altul, toţi din categoria acesta, o arătăm.
Rândurile celora care le este ruşine să spună sau să arate că sunt creştini adevăraţi creşte mai rapid decât inflaţia. Noul trend al creştinismului este că poţi fi creştin dar să nu vorbeşti despre asta cu cei de lângă tine. Astfel creştinismul se limitează la nişte întâlniri săptămânale la biserică. Unii sunt de părere că nici nu mai trebuie promovate valorile creştine prin demersuri evanghelistice. E suficient să ne afişăm oferta pe tarabele din piaţa lumii şi să aşteptăm să ne vină clienţii interesaţi. Ori asta e tocmai ce Isus nu a făcut.
Ruşinea omului faţă de Isus, e dovada cea mai evidentă a coruperii din inima omului. Ne este tot mai ruşine de adevăr şi strângem cu tot mai multă ardoare în suflet, minciuna. Nu ne place să auzim despre Dumnezeu, despre pocăinţă, despre iertare sau dragoste faţă de Dumnezeu şi semeni. Ne place de Dumnezeu ca de Moş Crăciun, că ne dăm daruri bune, dar să nu ne ceară să-I semănăm.
Faptul că ne este ruşine de Isus şi de evanghelia Sa, dă dovadă că avem un raţionament foarte scăzut şi un coeficient de inteligenţă egal cu cel al găinii. Când cuiva inferior, cum suntem noi oamenii, îi este ruşine să se asemene şi să reprezinte pe Cineva absolut, cum este Dumnezeu, are grave probleme la etajul superior.
Deşi omul a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, prin alegerile pe care le face, poate ajunge să fie mai prejos decât animalele. Deşi omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, prin alegerea sa poate să-i semne tot mai mult diavolului. Deşi omul a fost creat pentru măreţie, prin alegerea lui poate ajunge la o josnicie de cea mai oribilă speţă. Deşi am fost creaţi să ne petrecem veşnicia în glorie cu Dumnezeu, prin alegerea noastră putem să ne-o petrecem în ocară cu diavolul.
Ruşinea trebuie să apară în urma săvârşirii faptelor rele şi nu în urma chemării Duhului Sfânt la pocăinţă. Cui îi este ruşine să fie cunoscut de semenii săi ca şi pocăit, la sfârşit va avea tragica constatare ca a fost păcălit. De fapt, la sfârşit lumea se va împărţi în doua categorii evidente, păcătoşi pocăiţi şi păcătoşi păcăliţi. Tu de care vrei să fii?