Sămânță de răzvrătire

Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu?” (Exod 14,12)

Citind acest pasaj realizez tot mai mult că refuzul lui Moise de-a conduce acest popor a fost, din punct de vedere personal, întemeiat. Nu Dumnezeu era Acela care îl va dezamăgi sau îi va face probleme, ci poporul. Chiar daca Dumnezeu nu putea sa fie întotdeauna pe deplin înțeles în hotărârile Lui, ceea ce îl va întrista pe Moise va fi lipsa de sens a reacțiilor poporului în anumite dificultăți prezente deși prin puterea Celui Sfânt le-au depășit miraculos pe cele trecute.

Conform acestui text se pare că ieșirea din Egipt a fost de două ori dificilă: împietrirea inimii lui Faraon dar și necredința poporului. Frica de a părăsi Egiptul a fost mai mare decât bucuria eliberării, fiindcă ei îl cunoșteau mai bine pe Faraon decât au reușit să-L cunoască pe Dumnezeu. Resemnarea a luat locul speranței, de aceea ieșirea lor s-a făcut, se pare, pe baza spiritului de convingere a lui Moise și a altor lideri și nu pe convingere proprie. Astfel că acum când faraon gonește după ei, poporul cuprins de spaimă îi reproșează lui Moise și îndirect lui Dumnezeu: „Vezi că am avut dreptate cu privire la Faraon. Nu ți-am spus noi lasă-ne să muncim mai departe ca robi decât să plecăm și faraon să ne caute și să ne măcelărească? Dacă am fi rămas robii lui Faraon, cel puțin am fi trăit”.

Răzvrătirea față de Dumnezeu nu apare pe fondul răutății lui Dumnezeu ci pe fondul nemulțimirii față de modul în care Dumnezeu a ales să ne conducă. Răzvrătirea este un produs al inimii neschimbate și nepredate lui Dumnezeu. Răzvrătirea este un mod de a spune lui Dumnezeu că nu ești de acord cu El.

Neliniștea sufletului poate fi cauzată atât de lipsa credinței cât și de lipsurile pe care uneori le avem pe drumul credinței. Devenim neliniștiți în fața situațiilor pe care nu le putem controla. Panica instalată în asemenea circumstanțe poate avea efecte devastatoare asupra relației noastre cu Dumnezeu, ducând până la o scurtcircuitare permanentă a ei.

Evreii devin înspăimântați pentru faptul că își vedeau moartea cu ochii dar ajung disperați la gândul că dacă nu alegeau să iasă din Egipt ar mai fi putut trăi. Prin declarația lor se dă pe față un tipar de gândire: „mai bine un sclav viu pentru Faraon decât mort liber pentru Dumnezeu.”

Atunci când nu știi adevărata valoarea a vieții, te vinzi ieftin având doar un singur țel: supraviețuirea. Jalnică existență!

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

2 luni

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

2 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *