Sfânt dar întinat

21. De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea (Evrei 9).

Epistola către Evrei devine tot mai captivantă şi interesantă, capitol după capitol, verset după verset. Scriitorul epistolei ne uimeşte cu noi informaţii legate de persoana lui Isus Hristos şi lucrarea Sa. În versetul 23, Pavel ne mai aduce o informaţie inedită şi şocantă în acelaşi timp: ceva în ceruri are nevoie de curăţire. Se poate aşa ceva? Dacă necesită curăţire înseamnă că este necurat, întinat. Există ceva întinat în ceruri?

Mergând pe firul argumentelor lui Pavel legate de curăţire, el aminteşte că la fel cum lucrurile legate de sanctuarul pământesc trebuiau curăţite prin sângele animalelor, tot aşa lucrurile legate de Sanctuarul ceresc trebuie să fie curăţite de jertfe mai bune decât cele de animale. Ori noi ştim deja că jertfa mai bună nu este alta decât jertfa lui Isus. Afirmaţia e clară: sanctuarul pământesc fiind o copie şi limitat, putea fi curăţit prin jertfele animalelor. Sanctuarul ceresc fiind originalul nu poate fi curăţit prin jertfe de animal ci printr-o jertfă superioară, Isus Hristos.

Cu ce este întinat sanctuarul ceresc? Cu păcatele întregii omeniri. E posibil să nu fi de acord cu ceea ce am scris, de aceea aş dori să urmăreşti atent logica acestei concluzii.  În Evrei 8,2.5, găsim scris foarte clar că Sanctuarul pământesc, Cortul întâlnirii, dacă vrei, a fost o copie a Sanctuarului Ceresc sau a Cortului mai mare. Astfel toate jertfele şi procesul curăţirii de păcat erau o ilustraţie a realităţii care are loc în ceruri. Dumnezeu are un plan pentru a ne salva iar în Biblie Dumnezeu Îşi descoperă planul Său cu scopul de a ne da încredere şi de a coopera cu noi. De la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei noi am devenit prizonierii celui ce ne-a făcut să păcătuim, adică diavolul. Păcatul este era o temniţă care ne izola unul de altul şi de Dumnezeu, deşi trăiam în libertate fizică, spiritual eram ca nişte robi. Dumnezeu nu stat indiferent la situaţia creată de om ci a venit cu un plan de salvare. Operaţiunea de salvare cuprindea mai multe etape, de aceea Dumnezeu S-a folosit de fiecare generaţie pentru a detalia, modalitatea de salvare şi detaliile acesteia. Păcatul a deteriorat atât de mult legătura şi relaţia cu Dumnezeu încât Dumnezeu a trebuit mai întâi să-Şi recâştige încrederea în om pentru a-l avea ca şi colaborator. Istoria biblică ne prezintă desfăşurarea planului de salvare, în diferite timpuri. Un mod de a explica oamenilor planul mântuirii a fost şi sanctuarul pământesc, locul unde Dumnezeu Şi-a instalat pentru un timp reşedinţa. Prin acest mod Dumnezeu a dorit să arate israeliţilor operaţiunea de salvare a lui Isus Hristos, Mesia şi de asemenea să ne arate nouă ce face Isus pentru noi în mometul de faţă.

Deşi israeliţii erau păcătoşi, Dumnezeu i-a învăţat cum să se apropie de El, venind la altar unde prin jertfă primeau iertare şi împăcare cu El. Altarul era prototipul crucii, sau altfel spus, crucea a fost altarul pe care Isus S-a adus ca jertfă. Aceasta era jertfa spre care ţinteau toate jertfele din vechime. De asemenea erau învăţaţi că fiecare păcat era transferat, prin stropirea cu sângele jertfei aduse, în locul sfânt. Timp de un an, sanctuarul pământesc purta murdăria păcatelor lor, timp în care sanctuarul era el însuşi întinat. În ziua ispăşirii păcatele sanctuarului erau transferate asupra unui ţap care era trimis în pustie, ceea ce simboliza că Dumnezeu îndepărtează definitiv păcatele de peste an din tabără. Acest ritual însă era o ilustraţie a ceea ce Isus urma să facă în Ceruri. Fiecare păcat mărturisit al omului este iertat de Dumnezeu la fel cum era iertat şi atunci când se aducea jertfa, dar fiecare păcat iertat rămâne în sanctuarul din ceruri, până la curăţirea lui de către Marele Preot, Isus.

Prima venire a lui Isus a fost în vederea eliberării din temniţa păcatului. Isus a zdrobit puterea diavolului şi a dechis porţile temniţei. Toţi care doresc pot scăpa de puterea păcatului deşi vor fi urmăriţi de acesta până la venirea lui Isus a doua oară. A accepta mântuirea înseamnă că ai părăsit robia păcatului şi că deja mergi pe urmele Biruitorului. La prima venire Isus a fost mielul de jertfă, dar a fost şi ţapul jertfit în ziua ispăşirii, jertfa Lui fiind atotsufiecientă pentru mântuirea neamului omenesc.

A doua venire a lui Isus va fi în vederea primirii în slavă a mântuţilor dar şi a pedepsirii păcatului şi a păcătoşilor în frunte cu Satana. Tot la a doua venire a Sa, Isus va fi terminat curăţirea sanctuarului ceresc şi va transfera păcatele asupra responsabilului numărul 1 pentru ele, diavolul. Este momentul împlinirii simbolului din ziua ispăşirii iudaice când celui de al doilea ţap, cel pentru Azazel, i se transfera păcatele sanctuarului şi era trimis în pustie unde avea să moară după un timp.

Aceasta este aşadar ideea lui Pavel din versetul 23; santuarul ceresc va fi curăţit iar păcatul nu va mai sta în vecinătatea lui Dumnezeu niciodată.